agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3379 .



Învățul și dezvățul (I)
eseu [ ]
avatarurile învățării

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2006-05-23  |     | 





Photobucket - Video and Image Hosting


Puțină etimologie

Pentru cei mai mulți etimologia cuvîntului a învăța este necunoscută sau obscură. Aflarea ei poate fi o adevărată surpriză, iar pentru cei mai slabi de înger o mare decepție. Iată ce spune DEX-ul: Lat. *invitiare (< vitium „viciu“). Asta vrea să spună că acest strămoș al cuvîntului nu a fost de fapt întîlnit în nici un text și, doar prin deducție, se poate stabili că ar fi aparținut latinei vulgare, latină în derivă, vorbită (și nu scrisă) de locuitorii din aria de răspîndire europeană a limbii. Asteriscul marchează acest lucru: e un cuvînt presupus, neconfirmat de texte scrise. Asta nu scade însă cu nimic încrederea în plauzibilitatea demersului folosit cu rigoare științifică pentru determinarea etimologiei unei mari mulțimi de cuvinte ale limbilor europene derivate din latină.

A învăța este astfel stigmatizat de un viciu congenital. Pare un cuvînt mult mai potrivit pentru a vorbi despre a deprinde (fără nici o exigență, la întîmplare) obiceiuri rele, năravuri, vicii, chiar patimi. A te alege, căci nu prea știi cum și nici nu-ți dai seama cînd le-ai dobîndit, cu felurite cusururi, metehne, cu cîteun “dar” nedorit.


Învățul

Achiziția de bază a învățării ar fi reprezentată deci de învăț. Ceea ce caracterizează învățul este precocitatea, lejeritatea achiziției, caracterul ei fortuit (întîmplător, nepremeditat), constituirea unui patrimoniu comportamental cvasi-instinctual, bazal, de obișnuințe puternic înrădăcinate.

Metaforic putem spune că învățul este înțelenire, elan buruienos, invazie de bălării care invadează și ia în stăpînire orice teren lăsat de izbeliște. Cînd alte etape ale învățării vor dori să cultive de data asta alte comportamente mai de soi, vor trebui să se lupte cu cele deja existente, robuste, cu rădăcini adînci, greu de dizlocat și de stîrpit.


Dezvățul

Fazele tardive ale învățării includ astfel, vrînd-nevrînd, dezvățul, obligația imperioasă de desțeleni un sol deja ocupat, lăsat în pîrloagă, greu de redat culturii. El va trebui lucrat și continuu plivit. Dezvățul înseamnă a stîrpi soiurile rudimentare, comportamentele deazagreabile și detestabile, pentru a face loc celor dezirabile.

Pentru mine, întîmplarea, aventura cuvîntului a învăța este foarte generoasă. Ea îmi oferă prilejul de a mă juca cu sensurile cuvîntului și a încerca să sugerez că există trei trepte sau moduri de a achiziționa informație, comportamente, valori, de a te forma, de a deveni, de a te împlini. Ele ar fi: învățul, învățarea, învățătura. Dar despre ele în episoadele următoare.


(citiți în continuare:

Învățul și dezvățul (II)

Învățul și dezvățul (III)

Învățul și dezvățul (IV))

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!