BASARABIA – CARTE DE JOC ÎN MÎINILE
PATRIOÞILOR ȘI PSEUDOPATRIOÞILOR

(Am trăit timpuri mari cu oameni mici)


Pentru că mă doare pînă-n mădulare, afirm ca toată lumea că la început a fost Cuvîntul și Cuvîntul era Dumnezeu, cel care primul L-a rostit – murmurat, semănîndu-l în nemărginiri, înduioșind cu el necuprinsul în așa măsură încît acesta n-a putut să mai zacă, rece și întunecat, cum îl ținea veșnicia și a început a se înfiora – isca, întîi din propria răceală și propria întunecime, apoi din haosul înfierbîntat și luminat haotic, pe urmă toate au evoluat constituindu-se în imagini concrete cum sunt stelele, soarele, pămîntul și tocmai în ultimul rind - Omul care, iarăși încet le-a conștientizat pe toate, dar foarte repede pe toate le-a uitat, preocupat fiind pînă peste cap nu atît de rostirea cît mai ales, de scrierea unor cuvinte ce nu l-au mai înduioșat pe nimeni, pînă la urmă nici pe sine însuși, din care cauză uneori mi se pare, dar foarte des mă înspăimîntă faptul că acum trăim perioada cînd toate au pornit îndărăt, spre nemărginirile reci și întunecate și, mai încoace, spre haosul generalizat din pre-pre-istorie. Asta doar cu deosebirea că în societatea noastră basarabeană totul se desfășoară mult mai simplu…
După mai bine de un deceniu de peregrinări ale românilor basarabeni prin labirinturile întortocheate ale democrației și independenței statale, iată-ne reveniți la locul, cum zicea marele Sadoveanu, unde nu s-a întîmplat nimic. În capul mesei stau aceiași “ eliberatori”, care țin să ne mai elibereze o dată prin firimițare, cum îi zic ei -- federalizare. Doar că de această dată par să fie mai vajnici și mai agresivi, rostesc pe ici-pe colo cîte o calchiere din limba rusă ca să camufleze spriginul moral și material ce-l primesc de la Moscova. “Cel vrîncean” cade de acord cu “cel ungurean” ca să nu-l omoare pe “ cel moldovean”.. Iar în rîndurile intelectualilor basarabeni, exact ca în rîndurile ciobenilor din străvechea baladă domină o… apatie totală. Apăsați de sărăcia și mizeria moștenită de la regimul sovietic , măcinați de lăcomia și setea de profit personal patrioții și, mai ales, pseudopatrioții care au trecut prin coridoarele puterii, de cum s-au pricopsit au cedat-o și acum șofează în mașini de lux o mare parte din intelectualii onești au tăcut, o altă și mai mare parte a emigrat în străinătăți și nu se știe de vor mai reveni vreodată acasă. Astfel, aspirațiile românilor basarabeni de a se reîntregi în țara lor se tot amînă pentru o perioadă nedeterminată. Adică, șansa ce ne-a deschis-o Dumnezeu în 1989 e ratată deja. Iar vinoveții de acest fapt nu-și recunosc păcatele făcute, nu se pocăiesc, ci monopolizează … patriotismul moldovenesc, în speranța deșartă de a mai cîștiga încrederea maselor care pe timpuri i-a învelit în prosoape și i-au făcut mari și tari. În loc să facă ceva în vederea consolidării suveranității și indpendenței cîștigate cu atîtea jertfe, să accelereze mersul reformelor economiei de piață, să atragă investitorii străini, să asigure cu locuri de muncă populația băștinașă, ei s-au lăsat momiți, duși de nas de comuniștii deghizați în agrarieni care, fluturîndu-le în față niște hîrtii numite bonuri patrimoniale, pe din spate au prihvatizat tot patrimoniul acumulat cu sudoarea frunții oamenilor timp de jumătate de secol. Ați uitat cumva? Iar firea basarabeanului nostru este combativă pînă la un anumit timp. După care se întîmplă niște miracole ușor de înțeles, dar greu de explicat. Întreg secolul XX a fost ca un malaxor ce a tocat mii și mii de vieți omenești prioritar din rîndurile celor mai buni,. Războaele, foametea ( organizată de comuniști) apoi colectivizarea, industrializarea,concentralizarea,pesticizarea, chimizarea aducătoarea de moarte… Malaxor poate fi numit și exodul ce-l trăim în acest început de mileniu, fiindcă nu avem demnitate și verticalitate, ne este în criză profundă simțul patriotic, care necesita să ne fie reprezentat de către fii națiunii noastre. Spre eximplificare, să-i luăm la întîmplare pe politicienii Lucinski, Þîu, Eremei sau pe poetul Valerică și să ne amintim ce au făcut ei în vederea consolidării independenței Republicii Moldova. Nu pot să uit …1992. Se declanșase conflictul transnistrean, unde rușii se implicase brutal, în treburile tînărului stat moldovenesc, nimicind sute, mii de oameni nevinoveți. Hărțuiți economicește, buimăciți, informațional de mass-media moscovită nu ne mai rămîsese alt mijloc de a afla adevărul , decît din gura fiilor noștri-diplomați de la acea vreme. Þîu deținea funcția de ministru de externe. Atunci călătorea prin țări străine, dar nu l-am auzit odată să facă o declarație dură împotriva politicii bandițești ale rușilor în Transnistria înflăcărată. Tot un post de diplomat deținea și Eremei, dar la fel a făcut totul ca să nu-l supere pe Ivan. Această poziție o luase și Lucinschii și toți acoliții veniți de la ruși învățați. Astăzi, dînșii , în mod fariseic, scriu memuare, se doresc infiltrați pe filele istorice, în postură de martirii acelor vremuri… Apoi anul 1996.Farsă cu alegerile prezidențiale jucată de Valerică, pe banii lui Pekea. După care s-a produs schimbarea ce, cred, încă mulți ani va rămîne neschimbată. De atunci s-a conturat foarte clar esența partioților : unii s-au avîntat pentru a acapara cît mai mult capital privat și simțil lor patriotic a căzut în tălpile sandalelor, iar capii politici obsedați de ideia fixă: prin orice mijloace, inclusiv și ignorarea mîndriei naționale, să se mențină cît mai mult la putere. Aspirațiile poporului au rămas doar declarații pe hîrtie. Este necesar a se face o analiză abstractă, referitor la fiecare “cocoșel” patrioc de la tribunele noastre, începînd cu anii 1990 și veți vedea cum s-au pricopsit ei cu fotolii, organizații nonguvernamentale, agenți economici etc. Iar interesele maselor largi sunt și vor mai fi încă multă vreme complectament ignorate. Cine s-o schimbe: Costică, Grișa sau Sulică? Au încercat , poate s-o schimbe, pretinșii patrioți atunci, la începutul creerii statului?
Atît țin minte: se prezentau la tribune, unul mai cocoș decît altul și, cu pieptul umflat se lustruiau pe dînșii, vorba poetului, dorind să demonstreze nu numai Chișinăului, dar și Bucureștiului că ei sunt bojicele noastre naționale! Am încercat de căteva ori să atenționez ( nu poeții, nu oamenii de creație) ci politicienii dintrînșii și mi-am aprins paiele-n cap pentru toată viața. În calitatea mea de jurist, totdeauna am fost și sunt convins: dacă acești scriitori de profesie stăteau acasă și se ocupau de treburile lor literare, acum nimeni nu avea nimic cu ei. Legea politicului este dură : dacă pornești pe făgașul ei, apoi trebuie să te pătrunzi pînă la os de responsabilitatea pe care ți-o asumi.Chiar luîndu-se în calcul părerea ex.președintelui SUA Djon Kennedy, care spune următoarele: “ Problema de a activa în politică constă mai întîi de toate în faptul că îndată obții dușmani…” Părerea mea este că activînd în calitate de politician, dorind să înscrii o filă a istoriei neamului, mai întîi de ztoate necesită a fi conștient că trebuie să fii responsabil. Dar ce fel de responsabilitate au demonstrat ai noștri scriitori Druță I., Valeriu M., Ion H.,Andrei S. și încă alți aleși de popor, dacă prin declarațiile lor se dădeau la gard și ziceau că nu pot face nimic. Ei nu au fost în stare să întroducă în viață acele porniri ce s-au declarat. Aflîndu-se în fotolii de mari demnitari ei afirmau fariseic: ” Puterea nu ne aprține nouă…”, aflîndu-se în fotolii de mari demnitari. Atunci, probabil, că Puterea aparținea lui moș Ion de la coarnele plugului, sau ( e mai mult probabil) demnitarilor care-I dirijau din umbra securiștilor promoscoviți… Mă întrebam și mă mai întreb: cine dracul v-a băgat în albia zoioasă a politicii, dacă nu știți a o face, sau ați făcut-o (precum foarte bine s-a observat) doar în interesul vostru personal, cînd v-ați pricopsit cu bogății pe care cu vreo cîțiva ani pîn-atunci, nici nu visasăți măcar?!.
Mă gîndesc , -- Doamnne, iartă-mă dacă greșesc, la mijloc nu-i tocmai lucru curat. Faptele și evernimentele sunt atît de controversate, sugestive încît, volens-nolens, te duc la gîndul că acei pomeniți mai sus, dar și acei care urmează să fie nominalizați mai la vale nu sunt decît un fel de slugi la doi împărați, din două împărății, dacă prima dintre acestea ar fi să fie constituită din interesul național, românism, limbă, grafie, istoria, cultura noastră, moștenite din moși-strămoși, iar a doua ar fi cochetărie muierească în fața serviciilor secrete ale imperialismului velicorus ce se ține scai de noi, ca o rîie, prin românofobia sălbatică și prin moldovenismul primitiv. Să le punem cap în cap pe aceste fapte și evenimente ca să vedem dacă ne ajunge minte pentru a le înțelege.
Propun s-o pornim de la “Povara bunătății noastre”, care pe timpul lui Ivan era de-un fel, iar în timpul lui Mircea, Pekea și Vova s-a schimbat tocmai de trei ori! Și de fiecare dată maiestrul Ion, se pomenește în altarul bisericilor cu luimînările aprinse, stînd la brățet cu primii-miniștri ce-i mai dau niște bani,fiindcă la Moscova trăind nu mai poate să-i facă. Aviditatea maiestrului după bani este vădită și chiar scîrboasă. Deși, hai să facem abstracție de talentul lui enorm în literatură. Cîndva ,maiestrul Alexandru Cosmescu, avîndu-l în vedere pe acest Aiatolah ce vine mereu de la Moscova, cu ravagii de înțelepciune îmi spunea: “ El, ca om este fals, contradictoriu, dar ceia ce îl înalță este că… se sfințește în fața hîrtiei!” Așa și este . Atunci apare întrebarea, ce se poate de adresat mai multor oameni de litere:” DE ce nu vă ocupați serios de literatură, dar vă bagă dracul în politică?” Așa s-a întîmplat că la momentul de față literatura nu se mai plătește, iar de existat comod trebuie. Mai ales cînd se știe cît de comod au activat ei în perioada sovietică, ,mai cîntîndu-l pe ici colo pe Stalin, Lenbin, partidul comunist, dar mai creind și opere de valoare. De ce pentru interesul material s-a jertfit cu totala lipsă față de demnitatea de neam.?..Cam greluță și, totodată, ușurică povară dacă timp de mai bine de 20 de ani se ține pe-un gheb, iar în timp de puțin mai mult de două cincinale sovietice este mutată pe încă trei. Logic, vine întrebarea: cite gheburi să aibă românul moldovean cel bun și răbdător?
Acum să urcăm în “munții latiniei” ca să culegem pentru aniversarea de 60 de ani ai lui Vezir Piatră Licurici nu un buchet de flori de munte, ci o sarcină de trandafiri ( de la Constatin Munteanu citire) roșii ca drapelul uniunii sovietice, căruia omagiatul i-a slujit și îl mai sluijește cu toată viclenia ce-l caracterizează. Se zice că în timpul mesei celei mari, Bardul nostru cel cu milionul de trandafiri, stînd chiar în dreapta tatălui stagnării moldovenești a ridicat paharul și a rostit solemn: “Sunt fericit că n-am cîntat păunii…” Iar îmi vine o întrebare logică: dacă n-a cîntat păunii, la ce i-ar fi trebuit să corcolească cocoșii și cioroii?
Anume compromisul, comportamentul duplicitar și aplicarea, pe scară largă și de lungă durată a așa-numitelor standarde duble ne-au jucat întotdeauna fiesta, ruinîndu-ne încetișor, ca și cum pe neobservate, temeliile.
Apropo de cocoș. Fanfaron din născare, el l-a întrecut cu mult pe cel care a încercat să înlocuiască Miorița din balada cu meii chirilici. Dar ca să-i reușească, în 1996, a lăsat de baltă și condeiul și hîrtia, mobilizîndu-se, cu o armată întreagă de spriginitori de pe ambele maluri ale Prutului la răsturnarea lui Mircică care n-a rezistat presiunii studenților și corpului didactic din instituțiile de învățămînt superior după care, a recunoscut, în sfîrșit, că numele adevărat al limbii moldovenești este limba română. De pe obrajii lui cărnoși curgeau șiroaie de sudoare, ochii îi scînteiau de emoții colosale, cînd recunoștea acest lucru las televizor, fiind conștient că această informație va fi băgată în seamă de către satrapii de la Kremlin, care n-au putut să i-o erte…Tot la acea vreme, el l-a adus în locul lui pe Pekeacare va ști ce și cum să facă pentru a nu admite “ românizarea moldovenilor”. Iar dacă nu va reuși el, va pregăti din timp terenul nu pentru comuniștii reformatori, cum au fost agrarienii, ci pentru cei conservatori care sunt curat staliniști și-I vor rusifica de o mie de ori pe moldoveni.
Nu dubioase, ci de-a dreptul miraculoase mi se par schimbările de fețe ale cîtorva alți Feți-frumoși ai neamului de oameni trăitori în teritoriul dintre Nistru și Prut, că nici nu mă duce capul cum să mai numesc acest neam după ce Parlamentul majoritar comunist a aprobat “Concepția politicii naționale de stat a R.Moldova”. Să-i numești români pe verișorii Dinu și Viorel, pe amicul lor nedespărțit Selvestru, pe prietenii prietenilor lor Valeriu R. și Ion Sancio Pansa? Nu pot.“ Concepția” în cauză, promulgată de Președintele Vova Buliharin i-a scos pe românii basarabeni în afara legii, i-a declarat…dușmani ai statalității pasibili de “neutralizare politică și juridică”. Nu pot, pentru că fețele respective, prin activitate prodigioasă și de lungă durată au propagat neobosit, mai îndemnînd și pe alții—nu oameni de rind, ci savanți și scriitori să le țină hangul în propagarea moldovenismului provincial. Să-i numesc moldoveni? Iarăși nu pot, iară mă tem. Pentru că toți ca unul și-au trimis odraslele să facă carte în Þară – la Iași, la București și indifferent dacă s-au întors ei înapoi ori nu, își cunosc mai bine decît părinții de ce naționalitate sunt . Să-I numesc eu moldoveni și să mă pomenesc mai prost decît ce-i care I-au zămislit crăpa-le-ar buhu! Așa cum nu înțelegeți voi, domnilor țărani, cum de obicei careva preferă să-și ieie peste picior cititorii, așa nici eu nu înțeleg, cărui împărat slujesc acești prertinși scriitori și publicițti basarabeni. Ci poate că nici nu împăratului slujesc, ci “ sacului cu bani”, vorba satrapului V.Lenin. Lucrul respectiv ar fi de înțeles, dacă n-am ști și nu I-am fi văzut cu ochii proprii pe toți acești inși, dar absolut pe toți, ce-i drept în timpuri mai liniștite, lucrînd pînă și cu picioarele pe mesele din birourile de la Uniunea Scriitorilor ale hebdomadarului “Literatura și arta”. Unul mai barosan, zis Mircică Bunătate ( reprezentant classic al agenturii kagebiste de la Chișinău în perioada sovietică!), dar tot bun prieten de-a prietenilor pomeniți, a fost printre primii, dacă nu chiar primul care, încă pe cînd Mircea Druc era prim-ministru, l-a încolțit cu un articol publicat în “Literatura și arta” pe Vezir Piatră Licurici. L-a încolțit atuncea rău, învinuindu-l de multe de toate, dar pe urmă…și așa mai departe.
Unul din veteranii literaturii noastre, mai în glumă mai în serios ne sfătuie să le spunem Gioni acestor “Patrioți”. Ei bine, am face-o, dacă, acum cîțiva ani, n-am fi citit un interviu kilometric realizat de respectivul veteran cu Vezirul, spunîndu-i nu carecumva șmecherește ori în glumă, ci curat scris negru pe alb să nu uite viitorimea că se crede nestrămutat în steaua politicianului Licurici. Deci, mai stați cu dînșii la stele, domnilor țărani! Mai stați și fiți liniștiți, căci acest Gioni, este modern în literatură pentru toate generațiile de ztineri care au existat de la vremea cînd el umbla fără chiloței și, la timpurile de apus pe care le mai trăiește…
Înțelepții din toate timpurile au susținut că totul e bun ce nu întrece măsura. Mai mult, morala antică, preconiza măsura ca pe unul din principiile ei fundamentale. La noi pare că măsura atît de mult apreciată în antichitate de aceea a și fost depășită, pentru că ne-am lăsat prea ușor influiențați de principii morale asiatice, aduse și implimentate de puhoaiele venetice.
Pentru că mă doare pînă-n mădulare , nu pot să nu afirm ca toată lumea că trădarea interesului național de către o parte a intelectualității noastre inclusiv de creație, s-a făcut pe fundalul sărăcirii catastrofale a majorității populației atît de la orașe, cît, mai ales, din localitățile rurale.Am ajuns și noi la situația Rusiei, din anii victorioși ai puterii sovietice, cînd populația din sute și mii de sate și-au părăsit locurile de trai, invadînd republicile unionale, declarîndu-le azi ( Transnistria noastră) pămînt rusesc istoric,strămoșesc… Moldovenii, desigur, nu vor ocupa țări și continente , că nu-s ruși, dar își vor pierde țara străbună, măcinată de dorul baștinei și al mormintelor strămoșilor.
Exodul în masă al populației rurale abea a început, datr satele noastre deja devin pustii Evident, acest lucru convine de minune conducerii comuniste actuale. Dar și cozilor de topor locale, destul de numeroase. Dacă astăzi mulți dintre aceștea, ar fi să fie supuși unei anchete serioase, am dovedi că nu se deosebesc prin nimic nici de gășculițele afiliate la numeroasele partide create de securitate, nici chiar de faimoasele clanuri…ale “hoților în lege”. Sunt probe indubitabile care confirmă fără putință de tăgadă că majoritatea intelectualilor ajunși la putere s-au înfruptat copios pînă și din așa-numitele ajutoare materiale ce ne soseau de la ruși, americani, francezi, germani și chiar de la frații de dincolo de Prut. Nu face să scăpăm din vedere nici fenomenul legăturilor de rubedenie care include neapărat soțiile, copiii, ginerii, cumetrii, cumnații, cumnatele și încă rudele și prietenii acestora… Ne-am putea mîndri că oameni de-ai noștri, patrioți get-beget al neamului cum se zice au ajuns să ne reprezinte în organizații unde se plătesc salarii neimpozabile, în corpuri diplomatice din țările străine etc… Însă, constatînd faptul că toate aceste cadre au ajuns unde au ajuns nu grație profesionismului și capacităților, ne simțim oarecum indignați, umiliți și nu de invidie, cum se afirmă, ci de convingerea că ei acolo, ca și părinții lor aici nu apără interesele noastre, ci doar cele personale, mai făcînd „aport cum pot”, vorba fabulei lui A.Donici, serviciilor secrete rusești care se simt la noi mai bine, decît acasă la dînsele.
Dacă se întîmplă cumva să-i prinzi în flagrant și să le dovedești curat că sunt pseudopatrioți că, prin activitatea lor, aduc apă la moara ocupanților, ei stîrnesc vînturi năprasnice, atacîndu-te vehement în emisiunile de radio și televiziune, în paginile ziarelor ce le stau la îndemînă, dar și în comisiile și consiliile în care tot numai ei au acces. Arhiblînzi și tacticoși în aparență, în realitate ei sunt mai necruțători decît talibanii, te atacă și te bombardează ca adevărați teroriști, ridică cinismul și falsul la rang de argument și te bat, și te bat, și te bat. Te bat ei, umilindu-te, te bat prietenii lor, izolîndu-te,și te bat prietenii prietenilor lor , omorîndu-te. Tactica asta de a activa împotriva realizării idealurilor naționale, pe furiș, camuflat, mi se pare mai periculoasă și mai păguboasă decît cea deschisă promovată de rinocerul națiunii noastre cu sulă în frunte Bazily Kstati sau de către Gheorghe Mazilu, Valeriu Senic, Gheorghe Madan și &. Astfel zis vina cea mare pentru faptul că Basarabia pare azi un teritoriu mort cu mai bine de un milion din fiii ei credincioși plecați de-acasă ca să nu moară de foame, iar ocupanții o hărțuiesc în încercarea de a o federaliza ori de a o regionaliza , zic vina cea mare pentru tragedia de proporții prin care trecem o poartă nu atît dușmanii declarați, cît „prietenii noștri” pe nedrept idolatrizați. Cred, sunt convins că în cele din urmă istoria va fi nevoită să recunoască și să fixezeze pe răbojul ei: Basarabia a avut parte de timpuri mari, dar și-a ratat destinul pentru că bărbații ei au fost prea mici. Adică, repet: A fost momentul Timpurilor mari, dar oamenii s-au dovedit a fi extrem de mici!
Nu cumva, Doamne ferește, să se creadă că suntem completamente văduviți de patrioți, că suntem totalmente dominați de mancurți și de cozile de topor. Citiți istoria enciclopedică a neamului întitulată “Basarabia necunoscută” de Yurie Colesnic și veți vedea ce buchet de adevărați patrioți a avut Basarabia pe parcursul anilor de ocupație rusească. Întrebarea e că cine-și amintește de ei afară de Yurie Colesnic. Cine își amintește. și mai ales, cine pomenește efortul depus pe altarul deșteptării naționale de scriitorii Mihail Garaz, Lidia Istrati, I.C.Ciobanu! Unde-s cuvintele de apreciere pe care le merită din plin Alexei Marinat,Vasile Vasilache,Petru Cărare,Nicolae Rusu…Regret și mă doare faptul că n-am timp și spațiu să pun în fața cititorilor o listă mai completă a scriitorilor vii și morți, dar adevărați patrioți, care dacă nu li s-ar fi pus și dacă nu li s-ar pune atîtea piedici, obstacole văzute și nevăzute de către prietenii lor falși, n-am fi ajuns unde am ajuns.
Mă înspăimînt cînd constat că, de fapt Basarabia, aproape, că nu ne mai aparține. Acest “picior de plai “ al Þării e ocupat și spiritual, și politic și economic și geographic de către străini. Străinii ne dictează totul, intimidîndu-ne, înjosîndu-ne, umilindu-ne cu ajutorul cozilor de topor locale și noi tăcem. Cred că poporul român din Basarabia trece printr-o criză care depășește toate crizele prin care i-a fost să treacă de la 1812 încoace. Și teamă-mi-i, că acest lucru se întîmplă inclusiv din cauza oamenilor cuvîntului. Nu e vorba de cuvîntul pe care-l scriu, ci de acel pe care-l rostesc șoptit la urechile dușmanilor. De dragul a trei bănuți ei părăsesc dragostea de Þară, dragostea dintîi, cum scriu cărțile sfinte. De dragul comodității momentane ei vînd cununa vieții eterne. Și lucrul acesta, mîrșav și murdar, cum ziceam, mă doare. Mă doare pînă-n mădulare.