Nu minciuniți poporul rus

Către Societatea „Ravnopravie”,
Conducerea Comunităților
Rusești din R. Moldova

Ca în fiece societate pretins democratică, mă bucur omenește că în ceea ce numim Republica Moldova, de la un timp încoace, se acordă o atenție sporită consolidării relațiilor interetnice. Dar, urmărind activitatea dvs., firește, din publicațiile periodice, am ajuns la concluzia că vă scapă unele aspecte-cheie pe care ori că nu le cunoașteți, ori că le ignorați cu rea-voință. Nu pot să înțeleg de ce societatea pe care aveți onoarea să o conduceți încearcă să evite, ca să nu zic să ignore problemele în cauză (care, de altfel, la timpul lor au fost abordate de umila mea persoană în cartea „Un jazz pentru mileniul trei”). Nu pot să înțeleg de ce oponenții dvs., dacă au dreptate, sunt etichetați „naționaliști”, condamnați cu vehemență că am servi anumite interese... Noi ne străduim să spunem adevărul dar ne convingem că acesta nu are nici o importanță, mai ales pentru etnia rusă din R. Moldova. La ce ne referim de fapt?
1) De menționat, mai întâi, că până în momentul de față la Chișinău nu avem un monument al lui Iuri Gagarin, primul om care a zburat în spațiul cosmic, un mare fiu al Rusiei și al întregii omeniri. În schimb avem un bulevard I. Gagarin, la un capăt al căruia se înalță, vorba cântecului „Până-n vârful cerului”, hotelul „Cosmos” din Chișinău. Dar din păcate, pe locul în care, desigur, i-ar sta bine și ne-ar face cinste un monument al lui Iuri Gagarin este amplasată statuia ecvestră a lui G.I.Kotovski. În cartea „Un jazz pentru mileniul trei”, (Chișinău, Editura EUS, 1999), dar și într-o serie de publicații periodice din Republica Moldova s-a demonstrat cu lux de amănunte că acest Kotovski (de altfel, și el rus, venit pe meleagurile noastre împreună cu părinții) a fost un criminal de drept comun. Din fericire, mai există fii și nepoți ai acelor martori oculari care au auzit de la strămoși mărturisiri detaliate privind tâlhăriile, jafurile, omorurile săvârșite de către acesta pe întreg teritoriul Basarabiei și al Transnistriei de azi. Părerea mea e că G. I.Kotovski este un bandit celebru, un „părinte” al „racketului” basarabean. Deci, ca să aibă și bandiții de azi un erou al lor istoric, monumentul în cauză merită să fie strămutat în vecinătatea pușcăriei centrale din Chișținău. La o adică, aș admite că această instituție penitenciară să-i și poarte numele, iar celor mai exemplari pușcăriași să li se acorde posibilitatea să stea în camera în care a locuit „eroul” lor o bursă „G.Kotovski”, precum și alte facilități ce ar aminti de memoria învățătorului lor. Iar lui Iuri Gagarin, pe același loc (din fața hotelului „Kosmos”) să i se înalțe un monument în semn de recunoștință din partea moldovenilor, cel puțin pentru faptul că în 1966 primul cosmonaut din lume, ne-a vizitat republica;
2) A doua problemă ar fi cea a monumentului lui A.S.Pușkin, mai exact, aceea a locului unde este situat acesta acum (autor al bustului: Opekușin). De ce tocmai aici? Se știe doar că inițial, potrivit concepției autorilor, locul său era între cei doi salcâmi, care, ca printr-o minune s-au păstrat și sunt încă viguroși și mai păstrează în ramurile lor amintirile iubărețului Sașa Pușkin legate de grecoaica Calipso (loc liber, de altfel, unde e un strat de flori). Despre aceste clipe romantice ale marelui poet rus a scris deosebit de frumos clasicul literaturii noastre C. Negruzzi în „Scrisoarea VII” (Calipso). Pe soclul acestui monument ar fi bine să fie incrustate următoarele cuvinte: „Zdesi u nas moldovano i toșno, ah Boje moi...” (A.S.Pușkin , Opere, vol. 7, sub redacția lui A.S. Suvorin, Petersburg, 1903, pag. 47), sau poate un catren din nemuritoarea operă „Evgheni Oneghin”:
Dalece severnoi stolițî
Zabîl ia vecinîi vaș tuman
I volnîi glas moei țevnițî
Trevojit sonnîh moldovan...,
care în traducere română, înseamnă:
„Eu v-am uitat cu nordu-n ceață”.
„Stolița”, dragi concetățeni,
Ca să-i trezesc în dimineață
Pe somnoroșii moldoveni”.
Alte cuvinte de omagiu, închinate românilor basarabeni, care l-au găzduit peste doi ani de zile, n-a găsit în limba și în geniul rus. A nu se uita că stigmatul de „țigani italieni” aplicat poporului român de către „rebelul” Vladimir Jirinovski, vicepreședinte al Dumei de Stat a Federației Ruse, tot de la Pușkin ni se trage. Se mai poate întâmpla că tot de la acest mare poet al Rusiei au pornit și valurile șovinismului velicorus, de care nu putem scăpa nici după 13 ani de independență. Amplasarea monumentului lui A. Pușkin pe locul ce încununează Aleea Clasicilor literaturii noastre chiar că încununează disprețul cras pe care îl manifestă șovinii ruși față de limba, istoria și cultura noastră. Citind opera lui Pușkin, nu am descoperit ca el să fi scris vreun cuvînt de bine despre noi, basarabenii, ci doar vorbe urîte. Oare, în acest sens, n-ar fi mai onest ca Societatea „Ravnopravie” să se pronunțe și în această privință, să intervină pentru a deplasa cumva monumentul lui A. Pușkin ceva mai într-o parte. Ca să nu stea cocoțat chiar în centrul demnității noastre naționale, cu spatele la marii, noștri gânditori Mircea Eliade, Nichita Stănescu, I.L.Caragiale etc. Ar fi mai onest, mai echitabil, nu-i așa, dragi concetățeni, care construim o societate bazată pe adevăr?
Cred că este în puterea Societății să facă dreptate și la acest capitol, și astfel ar spulbera multe dubii;
3) Să ne referim acum la aniversarea a 60-a a „eliberării ținutului nostru de sub jugul...”. La urma urmelor, numiți-o cum vă vine, numai nu minciuniți poporul rus, în primul rând. Poporul rus, în concepția mea, este cel mai oropsit popor la capitolul istorie națională și istorie a popoarelor vecine. Mereu i s-au spus aiureli și a fost silit să le creadă. Dar iată că a venit o altă generație de oameni și tinerii deja nu mai cred în invențiile lui Stalin... Era bine dacă această zi ar fi fost comemorată drept o zi care a urgentat sfârșitul celui de-al doilea război mondial, care a adus enorme necazuri în primul rând poporului rus. Nu înțeleg de ce se trece sub tăcere un adevăr gol-goluț, potrivit căruia, la puțin timp după război, mai exact în 1949, veteranii de război care ne-au „eliberat” ținutul au fost mobilizați pentru deportarea în masă a populației băștinașe din acest ținut. Nici statisticienii nu pot acum stabili cu precizie numărul celor duși în Siberia cu forța, vorbindu-ne ba de circa, ba de peste... 200 000 de oameni. Majoritatea lor nu s-au mai întors, fiind nimiciți. Această mare tragedie umană a fost săvârșită de către cozile de topor locale sub „conducerea înțeleaptă” a veteranilor de război și a militarilor sovietici care au activat atunci, iar acum primesc pensii mult mai mari decât foștii deportați și foștii ostași ai Armatei Române. Curând se vor împlini 55 de ani de la începutul deportărilor. N-ar fi cazul oare ca Societatea să purceadă la alcătuirea unei Cărți a memoriei în care acești oameni de vârsta a treia, ca martori oculari și în calitate de „eliberatori”, să ne spună cum au îndeplinit planul și ordinele staliniste cu ajutorul detașamentelor de represalii. Copiii mei știu acest adevăr crud. Dar ei sunt setoși să afle chiar de la acești veterani cum intrau aceștia noaptea în casele oamenilor, cum îi despărțeau, cu patul armelor sau cu focuri de armă, pe tați de mame, pe copii de părinți și cum îi aruncau în gropile de var, în subsoluri și pivnițe pe cei ce încercau să se împotrivească... Acei executori de atunci mai trăiesc și astăzi în Þara noastră... De ce acești oameni nu s-ar gândi că este cazul să recunoască adevărul și să se pocăiască, dacă nu în fața poporului, măcar în fața Providenței. Veți vedea, Sărbătoarea Victoriei, va fi mai luminoasă dacă vă veți recunoaște păcatele de cândva. Uitați-vă cum își sărbătoresc nemții sărbătorile „cu lacrimi în ochi”.... La acest capitol, stimată Societate, v-aș mai ruga să faceți un calcul material și să stabiliți prejudiciile materiale și morale aduse de către Rusia acestui pământ și, ca succesoare de drept a URSS, să-i cereți să le repare. Se știe doar că poporul evreu a încasat despăgubiri pentru holocaustul la care a fost supus de către germani în războiul din
1939-1945. La fel se știe că voi, membrii Societății sunteți cetățeni ai Republicii Moldova și locuiți aici, împreună cu nepoții și strănepoții voștri, în pace, adevăr și armonie, alături de celelalte popoare. Ce ziceți de o reparare a prejudiciilor din contul celora care au produs răni pe trupul Þării și în sufletele a mii de oameni de-ai noștri?! Doar sunteți ca și noi, cetățeni ai Republicii Moldova, care trebuie să demascăm minciuna, să aducem crudul adevăr în fața lumii. Sper că veteranii care vor să sărbătorească aniversarea Victoriei, eventual îndemnați de către voi, vor face acest lucru, pentru a pleca la cimitirul „Sfântul Lazăr” de pe strada Doina cu sufletul împăcat că s-au mărturisit creștinește;
4) Mă mai gândesc să Societatea ar putea înălța la Chișinău și un Monument al Tristeții, în amintirea forțelor negre enkavediste și kaghebiste, din cauza cărora au avut de pătimit mulți patrioți de la noi, precum și marile minți ale Rusiei (Soljenițîn, Voinovici, Saharov, Elena Boner etc...). Știm că și astăzi, pe la mitingurile pașnice organizate de către diferite partide haotice și pături sociale vulnerabile, reprezentanți ai acestor servicii secrete de stat, turnători incurabili (de diferite naționalități), fac înregistrări video, adună informații, pregătindu-se de represalii în viitorul apropiat. Inițiind înălțarea unui astfel de monument, veți aduce o contribuție considerabilă la stârpirea unei pecingini care mai stăruie pe corpul bolnav al societății noastre postcomuniste;
5) Tot în interesul Republicii Moldova, Þară în care doriți să trăiască urmașii urmașilor voștri, n-ar fi oare cazul să cereți Ucrainei să retrocedeze Sudul Basarabiei și Nordul Bucovinei? Ca să nu o facă străinii, ci chiar noi, în țara noastră. Doar sunt sigur că și voi condamnați nedreptatea istorică exprimată în Pactul Molotov-Ribbentrop;
6) În fine, nu înțeleg atitudinea Societății dvs. față de crimele ce au loc în estul Republicii Moldova – în Transnistria. Am în vedere profanarea mormintelor evreiești din cimitirele tiraspolene, interzicerea studierii limbii și a istoriei românilor în școlile din Tighina și de peste Nistru și celelalte nedreptăți săvârșite de junta condusă de către Igor Smirnov, cetățean al Rusiei. Haideți, în fine, să ne învățăm a numi lucrurile cu numele lor adevărate, căci de minciuni și de etichetări lumea, indiferent de naționalitate, de mult este sătulă.