Îmbrățișarea Basarabiei

Trăim într-o lume în care timpul "fuge" repede, atât de repede că simțim nevoia să ne "agățăm" de un reper.

Astfel începem să căutăm documente, iar dacă timpul sau vreun incediu n-au lăsat un petec de hârtie, ștergem acele vremuri - deși un ciob n-a vrut să se descompună și vrea să ne amintească de o perioadă greu imaginabilă, de mii și mii de ani.

Așa se face că în lume există specialiști care au conștientizat că alături de limbajul formelor și culorilor civilizația umană a dezvoltat un limbaj al comunicării prin cuvinte -
"un fel de arhivă unde descoperirile omenești sunt la adăpost de cele mai supărătoare accidente, pe care flăcările n-ar putea s-o mistuie și care nu ar putea să piară decât odată cu năruirea totală a națiunii" (J. D. Michaelis).

Istoria ne oferă documente recente pentru termenii Basarab-Basarabia; dacă ne mulțumim cu ele atunci lumea noastră are doar câteva secole. În spatele cuvintelor, însă, se ascunde memoria unui popor care n-a vrut să piară nici atunci când "răsăritul a cotropit apusul".

Forța transmisă de cuvântul Basarab este atât de mare încât purtătorii lui s-au dovedit conducători viteji și înțelepți, precum Basarab I, Mircea cel Bătrân, Vlad Þepeș sau Brânconeanu, iar prin Maria Voichița și alte domnițe, s-a transmis în spațiul Carpato-Dunărean din calitățile acestui neam, din Moldova până în Rusia, Serbia sau Polonia. În teritoriul înzestrat cu acest nume s-a păstrat tradiția care i-a ajutat pe locuitorii lui să supraviețuiască celor mai ostile situații. Păstrat în conștiința neamului, numele evocă originile sacre. Dacă ne referim la Vasile Lovinescu, numele se explică prin Ban-Saraba, adică conducerea (Ban) sacerdotală (saraba).

B.P.Hașdeu, analizând din alt unghi semnificația numelui descoperă în Bas-arab sensul de negru. Poate fi o referire la originea din pământul negru, ușor de arat, arabil, specific unui popor sedentar. De ce spun acest lucru?... Pentru că vechii egipteni, acum mai bine de cinci mii de ani se considerau Remtu Kemi, adică oamenii (pământului) negru al Nilului, iar nomazii erau din pământul roșu al deșertului (Khaset). În România există numeroase hidronime (Crișul Negru, Cerna etc.), toponime (Negru-Vodă, Neagra, Negrești, Cernavodă etc.) sau nume (precum Cernat) - toate cu sensul de negru.

Rădăcina Kemi din vechiul Egipt, alături de termenul francez (urmaș din limba celtică) cerne=cearcăn sugerează o vechime de cel puțin 5.000 de ani a familiei de cuvinte cernit, cerna, cearcăne; înaintașii noștri nu trebuiau să-i aștepte pe latini sau slavi pentru a le rosti.

De asemenea, global privind, multe popoare nomade atunci - precum amerindienii, unele triburi din Pacific și chiar poporul biblic (Adam vine din ebraicul Adamah, care înseamnă pământ roșu) își susțin originea "roșie", iar Marea Roșie este înconjurată de deșert. Putem spune că miticul Negru-Vodă de la noi este asemenea biblicului Adam.

Revenind la sensul sacru al numelui Basarab, găsim un dragon înaripat sau zmeu, în Vede - unde Shiva ia forma aceasta sub numele de Sharabha. Brahma (creatorul), Vishnu și Shiva formează triada în religia hindusă. Rămânând în lumea basmului, observăm că Harap Alb, aparent o contradicție, deschide o posibilitate de înțelegere mai profundă a numelui, aceea de Ba-sharabha. În acest context Ba este atât parte a spiritului (ca în egipteanul Ba), dar și a purtătorului de lumină (din toată cultura indoeuropeană - numit Bal, Baal, Bel, Belenius și românescul bălai) și sharabha. Numele Basarab crează din nou unitatea alb- negru, corespondenții săi fiind cuplul Vishnu-Shiva. Aceste două nume sunt "jocuri" între două consoane V(care poate fi B) și SH(adică Ș); astfel Basarab devine nu numai unitatea, alb-negru, dar și calea spre lumină, căci azi, fie că ne gândim la strămoșii noștri Basarabi, fie că privim spre Basarabia, lumina speranței ne unește spre ziua în care ne vom îmbrățișa din nou frații de limbă și de neam din Basarabia.