agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2445 .



Ian McEwan pendulând între siluete întunecate
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Petre_Andrei ]

2007-04-28  |     | 



Prozator complex, Ian McEwan reușește să creeze o atmosferă sumbră, împinsă în multe momente până aproape de paroxism. În “Câinii negri”, elementele se succed foarte repede, ai impresia unui carusel imposibil de oprit, în care fiecare personaj este atras la un moment dat, de cele mai multe ori subtil. Evenimentele par să urmeze un curs firesc, banal, nu există explozii. Tensiunea se acumulează însă în fundal, anticipând un climax care rămâne în final ambiguu.
Prezența răului este obsedantă, marcând în mod decisiv acțiunea. Diferitele avatare ale principiului negativ apar gradat, crescând în intensitate pe parcursul romanului. Abia sugerate la început, ele se întrupează în final în imaginea câinilor, care sunt individualizați aidoma unor daimoni atotstăpânitori. Viața lui June se modelează în jurul amintirilor legate de întâlnirea misterioasă. Imaginea celor doi câini însetați de sânge îi schimbă viața, o face să înțeleagă ce înseamnă teama.
Stilul lui McEwan scoate în evidență complexitatea ființei umane. În “Câinii negri”, viața este o permanentă transcedere. Fiecare personaj este divizat de propriile spasme interioare, pendulând între agonie și extaz. Lumea este redată firesc, narațiunea pătrunde în fiecare colț, fără să lase nimic pe seama hazardului. Deși construit minuțios, romanul este o mostră de realitate, pe alocuri brutală: “Data trecută, instantaneul de pe noptieră îmi servise drept un bun punct de plecare. Acum, așteptând să încep, mă urmărea cum mă uit la fotografie, își proptise cotul pe diafragmă, iar arătătorul i se odihnea pe curba alungită a bărbiei. Întrebarea pe care aș fi vrut cu adevărat să i-o pun era: Cum ai reușit să ajungi de la chipul ăla la ăsta, cum ți-ai câștigat înfățișarea asta formidabilă – să fie de vină viața? Dumnezeule, ce schimbare!”
Personajele sunt observate în foarte multe situații de viață, McEwan reușind să explice fiecare gest la nivel psihologic. Filosofia ființativă este într-o permanentă schimbare, iar evenimtele acționează de multe ori aidoma unor catalizatori, generând consecințe la nivel personal. Tragediile exterioare sunt dublate de adevărate drame interioare. Întâmplările petrecute într-o zi caldă de vară, într-un ținut izolat al Franței, le marchează protagoniștilor întreaga viață.
Dubla ipostază temporală în care apare personajul central ajută la sublinierea procesului formativ prin care trece aceasta. June nu este capabilă să depășească trauma întâlnirii cu acele ființe și rămâne marcată pentru întreaga viață. Paradigmând câinii ca rău absolut ea caută în permanență asemănări, îndepărtându-se astfel de oameni și abandonându-se misticismului. Fire mult mai pragmatică, tipic capitalistă, Bernard, soțul ei, nu poate să înțeleagă sau să accepte această ipoteză. Conflictul dintre cei doi poate prin extrapolare să simbolizeze conflictul ideologiilor. Materialismul se ciocnește cu religiozitate reușind să învingă chiar și iubirea. În fața cruzimii împinsă la perfecțiune, în fața urii transformată în artă, chiar și cele mai sensibile principii pălesc: “După o vreme, nemaiputând suporta victimele, nu m-am mai gândit decât la călăii lor. Mergeam printre barăci. Ce solid fuseseră construite, ce bine se păstraseră. Poteci bine trasate legau ușile barăcilor cu drumeagul pe care pășeam. Barăcile se întindeau atât de departe în fața noastră, că nu zăream capătul șirului. Și acesta nu era decât un rând, dintr-o parte a lagărului, care la rândul lui nu era decât unul dintre lagăre, unul mai mic, prin comparație. M-am lăsat cuprins de o admirație contrariată, de o sumbră uimire; să visezi la realizarea asta, să proiectezi lagărele, să le construiești și să-ți iei pe umeri sarcina grea de a le aproviziona, administra și menține și să canalizezi spre ele, din sate și orașe, combustibilul lor uman! Câtă energie, ce dedicație! Cum se putea gândi cineva să le numească o greșeală?”
Pe alocuri cinic, McEwan refuză să accepte tabuurile. Ideile sunt analizate din perspective multiple, naratorul participă activ la acțiune, este implicat, vorbește despre propria viață. Tehnica evocării este stăpânită foarte bine de scriitor, care reușește să schimbe planurile epice, fluidizând astfel acțiunea. Amintirile se împletesc și chiar dacă sunt oferite într-o ordine aleatoare, reușesc să se integreze perfect în mozaic, completând senzația de atmosferă apocaliptică a cărții.
Frazele scurte ajută la dinamizarea stilului. Prozatorul mizează pe emoție. Nu trebuie să înțelegi pentru a putea să simți, însă trebuie să simți pentru a putea să înțelegi. Cuvintele simple și lipsa prețiozităților îl apropie pe cititor, îl fac să intre mai ușor în atmosfera romanului. Simți că trăiești împreună cu personajele, amintirile lor îți trezesc nostalgii. În momentul în care ajungi la o vârstă înaintată, a înțelepciunii, tot ceea ce ai trăit apare într-o altă perspectivă. Cartea reușește să ofere ambele variante, rămânând însă o frescă realistă de mari proporții.
Abordând prin prisma personajelor sale subiecte controversate, Ian McEwan incită, reușește să-și stârnească cititorii. Nu poți rezista fără să meditezi asupra cuvintelor, nu poți evita simbolurile camuflate atent în spatele acestora. Conflictul dintre arhetipuri, veșnica bătălie dintre contrarii, definesc sistemul sui generis. June, Bernard, Jenny, Jeremy și ceilalți sunt simpli actanți. Ei nu pot decât să aleagă între paleta de posibilități oferită. Sistemul își generează personajele principale, le obligă să trăiască. Câinii nu sunt până la urmă decât inevitabilul. Un inevitabil de care ne temem cu toții: “Dar cel mai des îmi revin în minte câinii negri. Ei mă înfioară când socotesc ce multă fericire le datorez, mai ales atunci când îmi permit să mă gândesc la ei nu ca animale, ci ca dulăi ai spiritului, reîncarnări. June mi-a mărturisit că au continuat să-i apară intermitent în fața ochilor toată viața, că i se imprimau cu adevărat pe retină în secundele amorțite dinaintea somnului. Aleargă pe podea în jos, pe cheile râului Vis, cel mai mare mânjind pietrele albe cu sângele său. Trec peste linia de umbră și se afundă tot mai adânc în pădure, unde soarele nu pătrunde niciodată, iar le Maire cel amabil la beție nu-și va trimite oamenii să-i hăituiască, fiindcă dulăii traversează râul în crucea nopții și urcă îndârjiți pe malul celălalt, ca să străbată Causse; cum o învăluie undele somnului, câinii se îndepărtează tot mai mult, devenind pete negre în cenușiul zorilor, pierind de cum intră printre dealurile submontane, de unde se vor întoarce să ne hărțuiască într-o altă zi, undeva în Europa.”
Marcat profund de spectrul nazismului, volumul încearcă să treacă peste șocurile produse de acest regim sângeros, să îi învețe pe oameni să uite, să meargă mai departe. Abordând cu naturalețea specifică astfel de teme complexe, McEwan reușește să tragă un semnal de alarmă. Războiul nu se termină niciodată, iar rămășițele sale pot încă să ucidă. Ceea ce la nivel statistic nu înseamnă nimic, pentru noi poate fi o adevărată tragedie. Câinii simbolizează teama, opresiunea. Ființa umană vrea în permanență să dețină controlul, încearcă să modeleze lumea exterioară după propriile principii. Atunci când acest lucru este imposibil, izbucnește conflictul.
“Câinii negri” este un roman profund, care sondează adânc psihicul uman. Reliefând temerile specifice indivizilor, accentuând evenimentele exterioare care le declanșează și înțelegând consecințele pe termen lung, Ian McEwan ne oferă o lecție de psihanaliză, o viziune pe care nu putem să o ignorăm. Câinii negri vor lovi din nou, în viața fiecăruia dintre noi vor exista inevitabil și astfel de momente. Singurul mod prin care putem să ne învingem spaima este să o înțelegem. Doar astfel vom trăi împăcați cu ființa noastră. Și până la urmă, aceasta este singura miză, căci toate simbolurile dispar în ultimele momente dinaintea întunericului...





Bibliografie

Ian McEwan – Câinii negri – Polirom – 2006


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!