A dormi de osteneala sau a dormi de odihna, caci si cei ce nu ostenesc ajung sa doarma, sunt nu doar doua stari ci si doua idei diferite. Somnul cel de astazi, cel al opririi dupa munca, nu permite reculegerea ca parte din eterna moarte si viata, nu permite nimic.
Somnul nu s-a gasit ca o a doua stare, pentru a acoperi timpul, sau pentru a permite doar revenirea la veghe, e mai degraba replica noptii , a asteptarii luminarii de ziua, intr-o liniste vie a corpului si a mintii. Repetitia zilei si a noptii, a rasaritului si a apusului sunt nevoile de veghe si de somn ale fiintei.
Visele s-au zamislit mult mai tarziu in mintea tot mai obosita a omului, sunt paradigme, un amalgam din bucatele de traire, lipite de marginile gandului, ce nu mai permit acum somnul limpede al inceputurilor. Iar ceea ce stim despre vise e o necunoastere, pentru ca visele nu sunt proprii somnului, ele ori il zadarnicesc, ori il desfac in bucati obositoare. Istoria vietii e obosita si atunci naste vise. Visele exista dar sunt ingropate in mister, adica in nuanta si nonsens. Visele pot fi ale omului doar atunci cand el vrea sa le si zideasca singur.
A dormi impotriva soarelui, ziua, sau a fi treaz in intunericul noptii sunt ruperi ale vietii, din mersul impreuna cu timpul, ca nasterile prea repezi sau prea tarzii.
A dormi inseamna a nu apartine timpului tau, e o reintoarcere intr-un loc activ sau pasiv poate, necunoscut, o relatie ascunsa de fiinta insasi, in fata izvorului, a tactului liber dar precis al lumii. Nimeni nu stie si nici nu va sti ce se petrece cu viata in somn, e un zid de netrecut, asemeni celui spre viata de apoi.
Gandul nu aduce din somn doar amintirile in crampei ale viselor, ci in primul rand trezirea, care este o reintoarcere in viata, fiecare zi fiind o viata anume a omului, noua si legata de trecut si de viitor doar prin gandul sau, fapt care permite omului sa continue, dar el fara sa stie, reincepe.
Daca ar trai prin veghe continua, omul ar fi nevoit sa planga in fiecare seara de dorul soarelui si sa petreaca in tristete noaptea. Dar viata nu a fost asternuta asa. Creata de la soare ea se restrange si se opreste odata cu acesta si se ridica spre cer
diminetata, asemeni omului din culcusul sau.
Caderea in somn si trezirea sunt doua daruri, uitate acum, devenite slabiciune, care ar trebui sorbite de om ca apa dupa o indelungata sete. Mersul noptilor e ca si mersul zilelor, a avea zile inseamna a avea nopti cu somn, adanc dus si readus, din nestiuta adancime a creatiei.
Tot efortul omului si toata puterea sa nu e din hrana sau bautura ci din somnul sau in umbra pamantului. Din lumina soarelui, noaptea cu bezna ei, are aceeasi putere ca si caldura diminetii.
Intunericul e somnul, a fi treaz in intuneric inseamna a starui spre neputinta. Simturile mor toate iar omul dormind nu mai are nimic in comun cu lumea, in afara viului sau potential. Obisnuita cu absenta semenului cazut in somn nu mai sperie , nu mai pune omului, de atatea ori incercat, nici o intrebare.
Noi trebuie sa ne trezim odata cu soarele si sa adormim odata cu el. Somn insemna in limba romana de demulturi ,, calatorie la creator pentru a primi viata,, cum odihna insemna ,, oprire pentru a primi viata,,. Cine mai stie , cine mai intelege lucrurile acestea atat de simple incat nu mai pot fi vazute si respectate de nimeni.






31.03.2003