Cind s-e vorbeste despre o „Europä unitä“, in Germania , de cele mai multe ori se vorbeste cu o notä plinä de Optimism. Este de inteles cä ori ce om cu un anumit grad de intelect, prin afirmatile sale referitor la acea „Europä unitä“, nu vrea sä de-a credintä acelor ideei reactionare, care circulä totusi destul de des sub forma de „Teori jurate“ (Verschwörungstheorien).
Este paradox, privind in trecut, s-ä observäm cä acest Entuziasm si optimism fatä de Innoiri si modernizäri, nu este ceva tipic pentru aceastä tarä, respectiv continent; si m-älimitez sä-dau ca exemplu doar aceea lipsä de rezonantä pe care a cunoscut-o in America anilor 50-60 din secolul trecut, acea formä de teatru care in Europa acelor ani s-e bucura de-o mare actualitate; Teatru Absurd. Acel noninteres se explicä printr-o anumitä diferentä de stare de spirit. In America acelor ani nu exista aceea stare de spirit, care este des intilnitä in acele Piese de teatru Absurd, si anume, acel scepticism fatä de inovati si modernizäri.
O anumitä surprindere m-a cuprins afliind cä un scurt metraj cu un Titlu lafel de scurt: „Un cartus de Kent si o pungä de cafea“ a cistigat ursuletul de aur din anul acesta. Spun lafel de scurt referindu-mä la posibilitatea unui titlu de film de-a oferi mai multe interpretäri, inafarä de cea placativä , tinind cont de cele douä elemente care definesc modul de interpretare al unui produs artistic; loc si timp, criticä socialä intrun stil realist (respectiv Neorealist): Regia: Cristi Puiu, Romania 2003.
Departe de acel sentiment de mindrie natoinalä care l-ar putea stiirni o astfel de veste, fatä de care eu cred cä sunt imun, am incercat s-ä fac un anumit calcul pentru a obtine formula dupä care a functionat anul acesta aceastä binecunoscutä institutie Germanä: Berlinale.
Aproape cinspräzece ani dela, mai mult sau mai putin spectaculara terminare a räzboiului rece, ani in care din punct de vedere politic privind, in Europa si nu numai, s-au petrecut si s-e au in vedere o serie de schimbäri. Toate aceste schimbäri sunt, in functie de interese, sub diferite forme tematizate.
Paralel la Berlinale, in competitia celor mari , ursu cel greu l-a cistigat un film care impreunä cu „Cartusul de Kent si plicul de cafea“ al lui Cristi Puiu, mi-au inlesnit calculele in-a descifra regulile dupä care s-a desfäsurat festivalul anul acesta.
„Direct in zid“ (Gegen die Wand) este al patrulea lungmetraj al lui Fatih Akin. Akin este un tinär de treizecisiunu de ani, fiu al unei familii de Gastarbeiter din Turcia. Gastarbeiter inseamnä in Germania, acei emigranti care, in ani cincizeci-saizeci, au venit in Germania cu un contract limitat de muncä, dar care in mare majoritate nu au mai (reusit? Si nu vreau sä exagerez) plecat innapoi. Chiar la adoua generatie, aceastä grupä socialä prezintä pentru actualitatea Germanä si nu numai (ci in mai toate tärile west europene) o problemä socialä complexä; asa zisa Problemä Interculturalä. Akin a tratat in toate filmele sale(douä scurtmetraje, si un documentar inclusiv) aceastä problemä, intrun mod foarte accesibil. „Direct in Zid“putem spune cä este un film in care spectatorul german este confirmat in pozitia sa de cetätean al unui staat crestin , cu un mare grad de interes si acceptantä in ceea ce priveste alte culturi respectiv alte forme de civilizatie. Referitor la aspectul artistic, filmul este nepretentios, imaginile pe ecran se desfäsoarä strict cauzal, si sunt subordonate elementului narativ al filmului, in asa fel in cit cu ajutorul sunetului, chiar si un spectator orb ar putea recunoaste acel pretins moment dramatic al filmului. Dialogurile, dupä continutul lor, nu reusesc s-ä depäseascä rolul lor pur informativ. (se tine cont cont cä limba- cuvintul poate avea trei aspectei diferite prin folosirea lor: Informativ, Estetic, Semantic.)
Acestor puncte critice nu-le am putea da o apreciere pozitivä decit in cazul in care ne-am orienta dupä aceea teorie egocentricä :„scopul scuzä mijloacele“. Invers privind nu ajungem decit la opozie afirmativä dar plinä de preconcepti, in care acceptanta ca privilegiu are un caracter de apartenentä.
Intimplätor filmul lui Cristi Puiu, ca si „Direct in zid“ oferä spectatorului dela Berlin posibilitatea sä-priveascä printr-o fereasträ, unde vede o lume, despre care el stie cä existä, dar foarte departe, si sä aibä un sentiment bun la gindul cä el nu are de aface cu asa ceva, si cä e scutit in viata lui, altfel plinä de stress si de probleme personale , de probleme de astfel de naturä.
Bine inteles cä filmele prin realizatori lor, au in intentii si scopuri diferite, in asafel incit valoarea artisticä nu stä mereu ca prioritate sau premizäin in procesul de creere a unui film.
Prin Ursi, Germania pune semne; sunt semne politice care ajutä la urma urmei si la fardarea propriei imagini.
Cu dezamägire trebuie s-ä recunoastem cä la aceastä atitudine Popicä (dela pop cultur), sub care se desfäsoarä festivalul , s-e potriveste totusi foartebine acest Establishment politic, care din päcate cistigä din ce in ce mai multä putere de decizie, chiar si in domeni unde nu ar avea ce cäuta .
Berlinalele din anul acesta au fost deschise personal de cätre primul ministru Gerhard Schröder, care scurt timp dupä acordarea premilor, a efectuat o vizitä in Turcia, unde a prezentat deschis pozitia angajatä a Germaniei pentru intrarea Turciei in Comunitatea Europeanä.





Dorin Bregu student in Hamburg la scoala superioarä de Artä Vizualä
. 24 Martie 2004