În fiecare zi descoperi noutăți și noutăți. Una dintre noutățile descoperite pe poezie.ro este diversificarea limbajelor individuale. Pare că acest fenomen e firesc, atunci când izvorăște dintr-o necesitate, dar ceea ce ne atrage în mod deosebit este puterea de a determina pe cititor să accepte în sufletul său diversele modalități de expresie. Vom pătrunde azi în universul Danei Ștefan, univers plin de forme și culori în care alte culori nălucesc, în care alte sunete vibrează.




Să poți observa fondul adevărat și adevărata valoare a unei compoziții trebuie să înregistrezi mișcarea interioară și să-i studiezi cardiograma. Cuvintele uneori nu au importanță, câteodată nu au mare importanță nici imaginile dacă sunt; e vorba aici să prinzi și să deosebești acel cântec interior, acea pulsație a inimii poemului proză, pulsație care e singurul indiciu sigur despre valoarea lui adevărată. Inima poemului este sub cuvinte, sub imagini, sub semnul inteligibil. Să exprimi limpede lucruri obscure, iată desigur un ideal ademenitor: Un artist trebuie sa iubeasca gradinaritul. / Pata, punctul, si linia sunt uneltele de gradinarit. / Chiar daca pare mult mai generoasa, Pata Amprentala / este totusi cea mai simpla forma de manifestare a / omului primitiv. / Omul cavernelor a inteles cel mai bine cum se intimpla / asta, odata ce si-a manjit / palma cu rosul animalului / rapus, aplicand-o apoi victorios pe peretele casei sale. ***



De obicei însă expresia urmează în chip necesar natura adâncă a fondului. Stări ale sufletului, adânciri în vis, căutări cu porniri și întoarceri pe căile crepusculare ale memoriei, cu alte cuvinte toată acea compoziție, nouă mereu, a cunoașterii prin mijlocirea contemplației nu se poate exprima și simți decât prin atingeri, prin sugerări și apropieri căutate uneori, capabile să trezească în cititor fiorul necunoscutului, al misterului și al surprizei: M-am obisnuit sa cred ca acolo e scrisa cea mai / intima taina a mea. / Pur si simplu e asa, pentru ca au trecut atitia amar / de ani, si eu inca ma mai intreb ce poate fi scris / intr-o carte despre felul cum un copil egiptean de / acum citeva mii de ani, isi poate petrece o zi. ***




Dacă reușești să pătrunzi adânc în miezul lucrurilor vei găsi desigur vigoarea simțirii, originalitatea gândirii, generalitatea sau aplicabilitatea cât mai largă a acestei simțiri și a acestei gîndiri. Scrierile Danei sunt captivante de la un capat la altul. E aici omul care știe din culoare să inspire versuri care îmbogățesc imaginația cititorului. Limbajul culorilor reușește să se impună printr-o deosebită valoare estetică: Pe o strada, undeva, se afla casa argintarului. / Casa argintarului are la ferestre mici obiecte filigranate / din argint, asezate deasupra in niste nise, la vedere. / Obiectele, delicate impletituri, pastreaza inchise etans / memoriile unei zile, ca aburul marii, Obiectele, dantelarii si pretiozitati batute in arginturi / coclite, umbre in lumini amestecate din umbre, unde o noapte / desprinde in fiecare seara, povesti despre alte apusuri. / Obiectele, tesaturi mulate pe forme simple invartite, / ca o parere ce amesteca valul prafuit, cit sa picteze / apoi din el un sarut.. ***




Intre cuvânt și ilustrarea lui există o simbioză perfectă, căci se completează reciproc. Astfel, cuvântul prin ritmicitatea, prin melodia nevăzută și puterea lui de sugestie, îl cheamă pe cititorul său la o împărtășire a unor stări subtile care sunt chintesența trăirilor anterioare ale poetului, lăsând să se aștearnă pe hârtie sentimentele subțiri, esențiale, cele mai autentice din viața sa interioară. Acest lucru îl face Dana, ea deseneză povestea în conturul literelor: Si-atunci cand nu-mi mai raman / nici macar taceri, / nici macar cuvinte, / aud greierii ultramarinului meu / soptindu-mi in verde, / povesti frumoase despre lumea neinteles de rosie / pentru ei, a cuvintelor-mele-taceri... ***




Imaginea este uneori plăsmuită pe poezie și devine un mod de comunicare aparte, care prin muzicalitatea cuvintelor are capacitatea să-i traducă cititorului nu numai cele simțite și percepute de artistul plastic în momentul când acesta a fost atins de finalitatea mesajului poetic, ci totodată să-l ajute să vadă sensurile multiple și nebănuite ale limbajului poetic. Dana simte o foame de cuvinte spiralate în mărul conceptual, iar sufletul ei se înfruptă din semnificații și simboluri: Toate acestea se oglindesc in pupilele marite ale femeii / cu pupile marite, si noi barbatii stim deodata ca acest / gen de femeie te lasa sa o desfaci, sa o scormonesti si / sa o parcurgi si cu mana si cu limba si cu privirea../ (Te uitzi la mine si zambesti din ochi. Eu stau neclintita / cu ochi in ochii tai. Si nu zambesc deloc). ***




Prin ilustrarea unei imagini prin cuvinte apar torenți de semnificații nebănuite, chemându-l pe cititor să se regăsească mai adânc în lumea aparent criptică a poeziei, dezvoltându-i în final o vedere interioară subtilă. Culorile dau anumite stări, fiecare culoare are un rol bine defintit . Din combinarea celor două, cititorul este pus în fața a două peisaje care se completează unul pe celălalt. Poezia nu cunoaște limite impuse de rațiune , cuvintele nu vin chiar așa de ușor atunci când încerci să exprimi frământările din adâncurile sufletului, rătăciri prin labirintul amintirilor: Scriu ca sa ramana scrisul vinului, e toamna si se aseaza anotimpurile ingramadit in om, cine are vreme sa se gandeasca doar la simple scantei, cand la tara oamenii se iubesc pregatind butoaiele pentru ritualul facutului de vin?
Vin alb, vin rosu, vin negru-violet...
Vin rosu sange de Iepure al Lunii...
Zemuri scurse pe degete si sa pictezi cu ele...
Ti se zdruncina toate cele, nu mai vrei nimic.
Cat pot cuprinde intr-un ciorchine, iubitul vinului acestor zile, intr-un un butoi de lemn invechit?

*** Fiecare poem are drumul lui interior, are linia lui interioară, iar adevărurile nu pot fi transpuse decât filtrate prin personalitatea poetei, așadar transfigurate.

Poezia și reprezentarea ei vizuală se contopesc, exprimând adâncuri și complexități omenești, invitându-și cititorii, și în egală măsură privitorii, să se regăsească pe sine și să descopere mesajul transmis de poetă pentru interpretări care se potrivesc cel mai bine . De multe ori autoarea transformă cuvintele în culori, de fapt textele sunt ca niște ornamentații în care își spiralează sentimentele transformându-le în simboluri: Barbatul si femeia si-au parcurs in cateva clipe, privindu-se amestecat, toata povestea lor de iubire.. Apoi vaporasul a alunecat in soare si existentele celor doi au fost pecetluite definitiv separat, topind-risipit iubirea in lumina. Stii povestea?.. (In soapta la ureche) ...eu cred asa, ca gondolele au puterea magica de a te tine definitiv, in conul de umbra al podului... ***




Ca o artistă ce este Dana realizează imagini superbe transpuse și în cuvinte, pentru ea orice cuvânt are culoare, ea știe ce vrea... atât amănuntele cât și detaliile apar concretizate în aceiași imagine de plin, ea reușește să împrăștie din curcubeul sufletului său imagini grăitoare, care vorbesc fără cuvinte, care cântă fără instrumente: Sa spunem ca din mare s-a nascut apoi povestea in care un barbat si o femeie sunt tot atatea ceruri altfel, cate saruturi alatura inseparabil un castan, incalciturilor sale .Si povestea saruturilor lor este, SA MA SARUTI CU SARUTARILE GURII TALE. E muzica sufletului! ***




Prin asocierea ritmului între cuvânt și culoare, imaginea poetică traduce dincolo de realitatea poeziei, un mesaj profund, perceput în subconștient, având în vedere că ea atinge mai întâi inima înainte de minte. Cuvintele poetei dau viață picturii și pictura dă muzicalitate cuvintelor, căci acestea primesc un dinamism aparte focalizând în imagine ceea ce mintea nu a descoperit la prima citire. Mai daruieste odata, pentru ca trebuie sa mai invat sa invat sa privesc subtil, pana chiar si dincolo de punctele tale taceri… *** Poate e prea mult să repet și iar să repet, dar cuvintele sunt așezate în jurul imaginii așa cum sunt inelele în julul planetei Saturn (are mai multe inele decat putem noi numara).




Tu trebuie doar să-i desoperi misterul dincolo de muzica sferelor acolo unde umbrele se preling în lumini, iar cuvintele se transformă în stele. Transformă setimentul în sentiment și simțirea tot în simțire... dar aceasta transformare depinde de cei ce văd cuvintele și le ascultă muzica. Într-un comentariu chiar Dana mărturisește: cuvintele sunt au fost și vor fi pentru mine mijloace de expresie plastică, adică punct, linie și pată compozițională… sunt tentată sa fac uz de acest limbaj până și când vreau să exprim un sentiment ce se transformă într-un sentiment… *** Rândurile autoarei au o forma de sublim spiritual simte nevoia de a ieși la lumină și de a cuprinde spațiul într-un timp măsurat doar de dimensiunea sufletului.




Voi lăsa în rândurile de mai jos nu impresiile mele ci ale altor cititori… Supun atenției un text care pe mine la început chiar m-a intrigat … ***, dar care se pare că a avut mare success. Voi începe cu părerea lui Daniel Bratu: > ( fără alte comentarii- nota eseistului).

În continuare parerea lui Ioan Ravel: > și nu în ultimul rând, poate cea mai avizată și obiectivă este părerea lui Eugen Suman: >




La mulți ani !