și-n marea trecere respiri minutul,
și-n cerc vei căuta lumina,
să-ți regăsești culcușul, începutul –
în alt pântec al mamei, Divina!



Undeva, în noapte, departe de lumea dezlănțuită... Undeva, în noapte, cortina cade peste scena lumii ai cărei actori suntem noi toți...

Sub fâlfâitul ademenitor și leneș al genelor se ascunde albastrul infinit și dulce al unor ochi deveniți emblema: Marlene Dietrich!
Dacă în 1930 Kurt Gerron juca rolul lui Kiepert magicianul alături de Dietrich în "Der blaue engel", paisprezece ani mai târziu, același Gerron realizează sub comanda lui Himmler un alt film document!

Arestat fiind în '43, Gerron este trimis la Theresienstadt pentru realizarea unui film documentar intitulat "Der Fuhrer schenkt den Juden eine Stadt", menit a demonstra și convinge întreaga lume că evreii deportați în lagarul de la Teresin sunt tratați și o duc foarte bine!

Theresienstadt era o veche fortăreață aflată în nordul Pragăi, la 3 km sud de Litomerice, din nordul Boemiei. La început, rolul era de apărare împotriva năvălitorilor de orice fel, transformându-se mai apoi în închisoare.

În noiembrie 1941, din ordinul lui Hitler, aici sunt deportați evreii din Cehoslovacia, Germania, Austria, Olanda și Danemarca. 140000 de suflete – dintre care cei mai mulți artiști de renume: muzicieni, scriitori, pictori, și multi copii – 15000!

Comunitatea aceea a luptat din răsputeri să trăiască, organizându-și viața cu minimum de resurse. Cu înverșunare, continuau să creeze, să-și exprime gândul și crezul artistic, organizând o adevărată Agora a culturii și sentimentului idealistic!

De fapt, chiar naziștii le ordonau acestora să desfășoare activități artistice, participând de cele mai multe ori la manifestările culturale!

Imaginați-vă cum putea să răsune acolo muzica lui Bach, Beethoven sau Chopin! Închipuiți-vă tragismul dintre realitatea macabră pe care acești oameni o trăiau și imaterialitatea superioară a mesajului muzical! Paradoxul absurdului era un modus vivendi apocaliptic!

Dar totul a culminat cu o vizită a unei delegații de la Crucea Roșie.

Deoarece s-a cerut insistent să fie admisă o inspecție, naziștii au acceptat în cele din urmă. Dar nu înainte de a fi totul aranjat pentru a înșela în continuare opinia publică.
Astfel, s-a muncit la cosmetica întregii realități, cum numai mințile diabolice și paranoice dictează și au răspunsuri pentru orice întrebare (a se vedea și alte asemenea exemple de paranoia și "intervenții chirurgicale" pe care le-am cunoscut noi înșine de-a lungul existenței noastre ca popor).

Totul urma să fie prezentat drept un paradis: oameni veseli, dezinhibați, care trăiesc normal și creează, cântă, joacă teatru, îmbracați frumos și multumiți.

Spații largi, fântâni arteziene, flori și locuri de joacă pentru copii, ei aflându-se în centrul atenției tuturor, serviți fiind cu dulciuri și alte bunătăți.
Un loc ideal, de parcă toți de acolo s-ar fi aflat într-o continuă stare de odihnă și tratament, un loc pe care să-l râvnească oricine!

Culmea este că au reușit să-i înșele pe cei trimiși în inspecție!

Chiar dacă întrebați fiind cum le merge, nimeni n-a știut să privească dincolo de aparențe atunci când mai mulți dintre cei chestionați le-ar fi spus să caute mai mult, să vadă peste tot, să se convingă cu ochii lor!

A fost o zbatere de aripi a unei păsări cântătoare, obosite și deznădăjduite, nimeni n-a avut timp să afle ce există și în spatele butaforiei improvizate!
Și astfel, comisia a pecetluit favorabil toată această punere în scenă, prin semnatura francezului Rossel. Totul li s-a părut normal.
Și când te gândești că minunata poveste a ținut doar o singură zi, ziua în care comisia s-a aflat în lagăr!

Dintre cei 140000 de evrei de la Theresienstadt, aproape 90000 au fost trimiși apoi exterminați în lagărul de la Auschwitz, alte 40000 au murit datorită malnutriției și bolilor chiar acolo, în ghetto. Iar dintre cei 15000 de copii au supraviețuit doar 142!

O carte de desene și poeme ale copiilor care au supravițuit poartă un titlu sugestiv. Este vorba de titlul unei poezii scrise de o fetiță de 14 ani pe atunci, Eva Pickova: "N-am văzut niciodată un fluture în juru-mi".

Și atunci ce fel de paradis putea fi acela în care nici măcar un fluture nu se încumeta să zboare? Ce fel de aer înmiresma ființa naturii de nici măcar un fluture nu se odihnea pe mătasea colorată a florilor?

Doar zidurile ar putea descrie amănunțit oroarea care a domnit acolo, doar dacă ar putea vorbi!

Iar eu cred că-n acele ziduri s-au cimentat toată durerea și disperarea laolaltă cu toată grandoarea muzicii și versului care au răsunat odată la Teresin!

Peste acele locuri, devenite astăzi memorial, își tânguie neuitarea și durerea un înger trist, cu aripile-i plăpânde acoperind pumnul de cenușă ce a rămas din cei trecători odată prin această lume!

P.S.Kurt Gerron, el însuși evreu, a fost trimis la Auschwitz, unde a fost gazat.

21 ianuarie 2005