încerc să nu-mi mai amintesc acele vise ghimpate din care tu evadai miraculos lăsându-mi tatuate pe coapse poeme scrise cu literele tăioase din oglindă.


deși nu mă mai aude nimeni recitesc poemul cu voce tare, ca pe un verdict; orice aș spune până la urmă s-ar auzi doar o singură vocală, un rotocol de ceață portocalie...


nu mă mai îngrijorez de la un timp


câteodată ajunge să-ți rostesc numele ca pe o parolă cu semitonuri fierbinți


în unele dimineți mă trezesc cu ochii lipiți de marginile ambigue ale zilei în timp ce dinlăuntru îmi urlă străin ecoul ultimului vis cu tine…dar cred că am uitat visul tot încercând să-ți prind chipul sau măcar numele sau măcar carnea aspră


ți-am spus, nu mă mai îngrijorez de la un timp