De ce te iubesc eu așa mult?
Îți place libertatea. Nu aș putea să te întreb mereu unde ai fost, cu cine, de ce? Nu aș putea să te întreb de ce în loc să repari o clanță, te adâncești în creație. Acum doi ani mi s-a povestit un fapt îngrozitor petrecut într-un cuplu. El este creator de muzica clasica. Ea este soția lui, nimic mai mult. Dar o soție care îl ucide treptat. La un moment dat, in timp ce el crea o partitură, ea îl punea să îi dea papucii cu cremă. Această femeie merită străpunsă cu ghiarele indiferenței.
Trăiești situația actuală, prezentul existențial, fără să te gândești la viitor. Or starea de reflecție existențială asupra viitorului produce neliniște prin faptul de a nu fi încă, prin posibilitatea ca el să se actualizeze altfel decât l-am proiectat. Pe tine te tulbură starea ta, aici de față, faptul în sine de a fi acum în ființă. Ce contează dacă mâine sau poimâine aș putea să-mi pun capăt zilelor intr-un mod cu totul ingenios, că aș putea să mă plimb cu barca pe Herestrau și aș putea să cad, iar soarta să-mi fie favorabilă și să nu mă duc în definitiv, fiind salvat de campionul Romaniei la înnot sau mi-aș găsi un job ca relaționist la cea mai mare companie de electricitate din lume.? Ce rost au proiectele in logica particulară a ființei mele? Ele nu-mi schimbă cu nimic starea mea de fapt. Fericirea mea nu depinde de viitor, care prin esență este incert, ci de starea mea actuală, de modul in care mă percep ca fiind acum în lume, de felul în care eu însumi ma percep ca fiind în acest moment. Azi sunt lângă tine, îți mângâi tot ce vreau fiindcă dorești cu tot sufletul să mi te dăruiești. Mâine ai putea găsi pe alta cu care să realizezi același lucru. Atât timp cât în acest moment trăiesc fericirea deplină nu mă pot gândi la mâine, căci fericirea mea ar deveni in acest mod pe jumătate împlinită. Dacă aș avea certitudinea că mâine te voi mângâia la fel, tot pe tine și atunci acest lucru nu s-ar întâmpla, atunci eșecul ar fi trăit cu mai multă intensitate.
Sunt două modalități de înțelegere a eșecului. Eșecul poate fi asumat de mine ca fapt în sine de se (putea) petrece, ca stare de fapt a ființei. Pe oricine ai întreba știe ce este un eșec fiindcă a trăit el însuși un eșec. Eșecul mai poate fi gândit în termenii neîmplinirii conținutului proiectat prin vis.