Mă trezisem cu sentimentul acut că fac parte dintr-un angrenaj. Dacă nu-mi deschideam ochii exact în acel moment, nimic din acest complex uriaș nu ar mai fi funcționat. Pentru o clipă am fost tentată să-mi țin respirația, dar imediat după aceea mi-am amintit că sorocul nu se împlinise și că aveam stomacul gol, dincolo de ușă era un puhoi de oameni bolnavi care mă așteptau într-o resemnare de-un verde murdar și că iubitul meu nu m-ar fi recunoscut niciodată în starea asta precară… trebuia să deschid ochii. I-am deschis rănindu-mă de lumină.

Eram o roată dințată.

Femeia imensă în halat bleu-ciel era deja acolo și mă privea cu un rânjet larg binevoitor încercând să-mi facă pe plac. O ghiceam sub pielea ei bine întinsă peste faldurile tonice și excesive de carne, o ghiceam plictisită și plină de obidă că trebuia să-mi aducă ceaiul și ouăle sleite . Mă tot întrebam când au timp să le facă de se răcesc în zori. Poate așa sunt de la început, din prima secundă se sleiesc miraculos pentru a păstra acest ansamblu de diformități înconjurătoare bine îmbinat.
-Nu are zahăr . Ceaiul. Nu are zahăr, îmi repetă ea aproape șuierând în efortul de a nu-și pierde zâmbetul printre dinții prea mari , deși dacă aș fi privit-o mai bine pe fața ei mare și roșie se insinuase o mică și umană asimetrie.
-Nu-i nimic . Mai bine așa. Ce să ne mai îndulcim degeaba, i-am spus știind că risc să ascult o rafală de fornăituri care însemnau că râde cu poftă. Mă zgribulisem de tot. Nu mai priveam. Cred că nici nu am mai avut ochi pentru o secundă, dar simțeam aerul greu din camera prea verde, ușa prea albă, articulațiile inflamate și artrozice ale celor de dincolo țăcănind ca un imens metronom chiar în stomacul meu chircit de durere.
-Lăsa-ți-le aici, mulțumesc, am rostit pentru a mă salva într-un final, și imensa femeie se scutură de câteva zâmbete supraadăugate , apoi plecă ușurată înjurând în gând pe toți tâmpiții aștia de mucoși care nu fac toată ziua nimic pe când ea..

Ceaiul era într-adevăr fără zahăr. Cred că era chiar și fără ceai, dar era fierbinte și avea gust de cazan.

M.- nume, prenume, sex, vârsta

Părul ei de culoarea focului se revărsa mătăsos peste spătarul scaunului umplea toată privirea mea și a celorlalți, apoi aprindea coridorul lung pe care se târa un șarpe negru de mochetă antiderapantă. La început nu i-am văzut decât această văpaie care mirosea a flori grele incitant și liniștitor în același timp.
-Credeam că a venit primăvara, i-am spus , dar vocea îmi suna de parcă ar fi fost din mase plastice.
Ea mă privi atunci pentru prima oară de sub părul ei roșu . Se porni o ploaie stranie care îngheța în aer picurii preschimbându-i în ace transparente până atingeau pamântul înfigându-se în tăcerea noastră ca într-o coardă. Nu mă aștepatm să mă menajeze, să-mi dea un răspuns politicos, deși acum aș fi dat orice ca să se întâmple asta.
-Nu, n-a venit, rosti ea cu un calm desăvârșit întinzând pe fața mea liniștea ca pe o cremă ușoară de zi.

Îmi era jenă pentru că știam atât de multe despre ea. Îi știam numele prenumele data și locul nașterii domiciliul, ultimul ciclu… îmi părea rău că știu toate acestea dinainte și tare mult aș fi vrut să le știe și ea despre mine. Îmi venea să plâng de ciudă că ea nu-mi știe numele sau prenumele, că nu-i păsa de starea mea civilă numărul de sarcini nașteri sau avorturi. Îmi era ciudă că eram doar un halat alb ca o pată aproape invizibilă pe aerul ei roșu aprins. Mâinile alunecară ușor pe roțile imense și în următoarea clipă se întorsese spre mine, își înfipse privirea ca o săgeată de catifea în ochii mei spălăciți, zâmbi detașat, îmi întinse mâna cu manichiura perfectă și se prezentă cu nume și prenume deschizând simplu ca pe o umbrelă o prăpastie între noi. Am realizat că tentativa mea de a-i spune doar prenumele ar fi echivalat cu a mă arunca în hăul tocmai deschis. M-am prezentat cu numele întreg , adăugând la urmă,” medicul dumneavoastră de salon”, care a sunat ca și cum eram de la room-service sau chiar mai rău.
Cred că a mai spus ceva de genul „mă bucur”, sau „îmi pare bine”, o formulă pe care nu am mai auzit-o pentru că încercam să-mi amintesc că eu sunt rotița dințată și trebuie să funcționez ca unsă spre binele tuturor, până una alta.