iulie 2004,m-tii Retezat

Tocmai ce ma intorceam de la coasa , cand in fata casei mele observ o figura care mi se parea cunoscuta. Era Catalin , un coleg de facultate care statea de vorba cu matusa mea (probabil despre mine). Avand in vedere distanta scurta dintre satele noastre am presupus ca venise in vizita. Insa, spre marea mea surprindere si bucurie el venise sa ma anunte despre plecarea in Retezat. Initial am ramas uimit deoarece eu m-asteptam ca plecarea sa aiba loc de abia peste o saptamana, iar el imi spusese ca o sa plecam in ziua urmatoare. Pana sa ma dezmeticesc eu masina din care coborase Cata nu mai era acolo, iar eu mai vroiam sa aflu si alte detalii. Din scurta conversatie intretinuta nu am putut sa aflu mare lucru.... doar ca Ciprian stabilise traseul si ca-i instiintase tot el pe ceilalti, in rest fleacuri si maruntaie. In noaptea respectiva nu am dormit deloc, am stat doar si m-am gandit la misterele pe care as putea sa le descopar in acele locuri. Framantarea mea a durat pana in clipa, cand in fata portii mele a oprit masina ce urma sa ma duca pana in gara din Calimanesti. Aici urma sa ma intalnesc cu Cata si sa luam tren spre Sibiu, unde urma sa ne intalnim cu Ursu si cu Tiganu care plecasera de la domiciliu inca de asta noapte. Avand in vedere ca trenul nostru sosea de abia peste o ora am hotarat sa ne potolim setea cu o bere rece, asa ca am poposit in singurul local din gara, o hruba patronata de niste tigani ingalati in care majoritatea clientilor erau de etnie roma. Negriciosii, initial ne priveau fugitiv, apoi au inceput sa intre in vorba cu noi si sa ne intrebe tot felul de chestii care mie mi se pareau hazlii. Ex:Ce aveti mancati-as in burdufii aia? (e vorba de rucsaci). Nu va frica fratilor de urs? sau Si ce e mancati-as rotinele alea din spate?(izoprenele). Avand tiganii drept clovni timpul a trecut destul de repede . Vreau sa zic, ca drumul pana la Sibiu nici n l-am simtit, am stat si am discutat despre tot felul de nimicuri ce ne starneau rasul. Intalnirea cu baietii a fost extraordinara, desi trecusera doar doua saptamani mie mi se pareau complet schimbati. Tiganului ii crescusera plete si barba, iar Ursului parca i se observau usoare puncte de tartru pe dintii din fata. Eram deja 4 si urma sa ne mai intalnim cu inca 3 ardeleni in Simeria. Ardelenii astia paeca erau frati, ei stand nedespartiti inca din anul1 de facultate. Nu stiu ce a putut sa-i apropie atat de mult poate doar apartenenta geografica, deoarece erau total diferiti ca si caracter. Alex, poreclit Motanu din cauza faptului ca mustacea tot timpul (avea un tic), era un tip linistit dar care putea sa devina vulcanic in orce clipa, slabanog cu fata ascutita si acoperita de par. Avea un mers apasat ce amintea parca de imaginea unui mosulet obosit si ura viata de camin (ce ba voi tineti oalele pe jos). Cu toate astea era tot timpul aranjat, vroia sa para un tip elegant, atent cu fetele (mai ales in lunile de primavara), reusind astfel sa treaca in opinia multora ca un tip de treaba. Aceasta opinie dupa mine, e falsa deoarece Motanul e un incult fara cusur, da dovada de o avaritate si o lacomie ce l-ar face invidios si pe Hagi-Tudose, un bosumflat peren ce asculta doar muzica populara.
Cip zis Grauru (asemanarea cu respectiva pasare e uimitoare), asta pare c-ar fi mai acatari, nici slab nici gras, nici urat nici frumos (exact atat cat atrebuit ca sa-l placa Oana), singurul lui defect fiind calmul sau controlabil.
P.s.Ma da asta nu are o caracterizare prea buna?
Spre seara ne intalnim cu totii in Simeria, si pornim cu un personal pana in localitatea hunedoreana,Ohaba de Sub piatra. Avand in vedere ca incepuse sa se innopteze am hotarat sa mergem atata timp cat e lumina si sa campam acolo unde ne-o prinde intunericul. Se pare ca ideea Tiganului a fost bestiala, deorece dupa ce am trecut printr-un camp cu grau care suferea de gigantism, am ajuns in lunca pariului Pietrele. Aici zavoiul de trestie si salcii iti dadeau impresia ca te afli in jungla amazoniana, iar mirosul ierbii proaspat cosite te faceau sa rememorezi cele mai frumoase amintiri. Spre N se vedea Retezatul, ce ni se dezvaluia cu destula zgarcenie fiind invalurit in perdeaua de nori cenusii. De dimineata, am pornit intr-un suflet deoarece ne propusesem sa ajungem la Bucura pana in seara. Mergeam cu rucsacii in spate, care la inceput erau usori dar care se ingreunau odata cu trecerea ceasurilor. Urcam nebuneste si absorbeam nebuneste orce tentativa de peisaj ce ni se ivea in cale. Motanul care cumparase 5 filme fotografia tot, de la bolovani , ape si capre negre. Am urcat pe valea Pietrele pana la un complex turistic (nu mai stiu cum se cheama), unde un echipaj care cica se ocupau cu protectia parcului ne-au sfatuit sa nu mai urcam, ca nu o sa ajungempe ziua la Bucura. Bineinteles ca ne-au amenintat cu texte de genul: Daca nu o sa campati in punctele special amenajate o sa va amendam. s.a m d. Ne-au oferit ei un traseu mai accesibil, iar noi ne-am conformat. Spre seara am ajuns la Bucura (lacul cu cea mai mare suprafata din Carpati), unde am mancat si ne-am incalzit cu o tuica de Buzau de la Ursu. In asemenea conditii imprumutaseram unele adaptari de la eschimosi, alcoolul, usturoiul si slanina fiind indispensabile. Era un frig cumplit si batea un vant ce depaseau lejer conditiile mediului alpin. Cu toate astea ne-am incapatanat si impaturindu-ne cu haine groase, am hotarat sa aprindem un foc si sa facem o tuica fiarta. Ideea se pare ca-l incanta pe Graur, care nu putea sa bea tuica rece. Dupa 2 ore de stat la foc, corpului nostru ii crescuse temperatura cu cateva grade, fetele ne ardeau, mintea ne sclipea (de la bautura). Ursul care de altfel e un tip foarte retinut incepuse sa arunce cu rugaminti provocatoare la adresa fetelor, profitand de faptul ca ele nu erau acolo. Acea seara a fost una linistita pentru mine (dar doar pentru mine), deoarece am aflat ca nu a dormit nimeni din cauza unui urs care s-a dovedit a fi caine. Respectivul animal, proprietate a ciobanilor venise in cautare de mancare pe langa corturi, si scormonind prin pungi le-a trezit interesul baietilor, in special a lui Neghi si Cata care stateau in acelasi cort. In ziua urmatoare urma sa facem Retezatul si Peleaga dar din cauza ritmului ardelenesc impus de melci s-a decis sa atacam doar Retezatul. Bineanteles drumul a fost plin de peripetii cel aveau ca actor principal pe ghebos. O faza interesanta s-a produs in momentul in care i s- au rupt acestuia bocancii, bitumurile lui din IDM de 2 milioane, fiind nevoit sa-i lege cu o sfoara. Faza comica era ca se impiedica mereu si se vaita scrasnind strasnic din dinti de parca si-ar fi rupt piciorul. O alta faza l-a prins pe creasta, ce sa-i faci daca acolo l-a prins, acolo l-a taiat Rechinu(vorba unui Oltean caruia o sa-i aloc cateva file in alte p.m). Avand in vedere peisajul de camp deschis, nu prea avea unde sa se ascunda de privirile noastre obligandu-ne astfel sa asistam la modul sau animalic si imposibil (parere care mi-a fost impartasita si de ceilalti)de eliminare a bolului alimentar. Bineanteles ca Grauru nu a scapat momentul si l-a imortalizat pe Gheaba intr-o fotografie, instantaneu ce contribuie la imbogatirea pozitiilor umane prin pozitia Gheaba. Fara sa para stanjenit , Neghi striga intr-una sa-i arate si lui cum a iesit in poza. Nervos si revitalizat de o ciocolata ce am mancat-o pe ascuns(ciocolata furata de la Neghinita din rucsac in noaptea petrecuta in lunca), am ajuns primul pe Retezat, si am plecat spre Peleaga desi Tiganului ii spusesem ca o sa ma opresc pe varful Bucura si o sa-i astept. Spre seara am ajuns cam in acelasi timp la Bucura, dar Tiganul era contrariat de faptul ca am indraznit sa ma despart de grup. Dupa ce mi-am primit portia de morala, si am promis ca n-o sa se mai intample ne-am apucat sa campam. Ultima zi in Retezat afost si cea mai lunga, 12 ore de mers in continuu au facut ca la 20:00 sa ajungem la cabana Buta. Aici revenisem in aria ocupata de om si valorificata in scopul obtinerii de bunuri turistice. In seara respectiva, fiind sambata circula zvonul unei posibile discoteci la Campul lui Neag care se afla la doar 4 km, dar refuzul ursului(categoric NU;femei-categoric NU), ne-au facut sa abandonam ideea. Ajunsi in campul lui neag dupa 3 nopti in care nu mai vazusem picior de femeie, numai ce apare un drac de pustoaica imbracata sumar, ce se plimba in mod repetat pe langa noi cu bicicleta. Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca dintr-atatia nu a abordat-o nimeni, doar Motanu pentru o intrebare la care probabil stia raspunsul. In fine , cu sangele infierbantat am luat autobuzul pana in Lupeni de unde urma sa ne urcam in trenul cu destinatia Petrosani pentru a ne continua periplu in muntii Parang. Din ce-am putut sa vad pe fereastra mi-am facut o parere despre starea actuala a Vaii Jiului, regiune ce-si merita din plin statutul de zona defavorizata. Orase precum Uricani sau Petrila nu cred ca ar mai avea vreo scapare, deoarece aratau ca dupa un asediu nuclear. Parangul nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor noastre, noi care ne acomodaseram deja cu spectaculozitatea Retezatului.