Ilie Moromete spunea ca in lume exista doua categorii de oameni: prosti si destepti. Daca personajul lui Preda ar fi trait wek-end-ul acesta, ar fi spus multimii relativ generalizata care l-ar fi intrebat ce asteapta : “Pe ma-ta si pe tine, prostule repetat in atatea exemplare”.

Nu cunosc daca exista o specie mai putin pregatita decat romanii in a recunoaste atunci cand se greseste ori cand sunt insuficiente cunostinte intr-un domeniu. Surpriza unui antropolog doritor sa afle despre romani ar fi de proportii: coatele acestui exemplar uman lucesc pana si post-mortem de la inaintarea fortata, la ore de varf; genunchii sunt flexati de-a binelea din cauza tendintei innascute, la unii, de a saluta numele vecinului in ritualul stravechi al spalarii incaltarilor cu limba; in irisul ochilor exista o unica imagine multiplicata si delicios ornata pentru a satisface gustul gurmand al auto-venerarii.

Suntem o specie inclinata catre valori ale trecutului. Facem invocatii menite sa alunge ku klux klan-ul din noi: “Stefan, Matei, Corvine, trageti o fuga si urmariti prezentul mandru al fiilor vostri.” (intre noi fie vorba, umbrele atat de plictisite de apelurile false au renuntat de mult sa se mai grabeasca pentru a-si prinde locuri in fata la spectacolul secolului: “romani trezindu-se”). Ne umflam pieptul pana cand semanam cu broasca aiurita care dorea sa fie vaca pentru ca asa i-a venit un gand dis-de-dimineata, si ne invatam copiii sa produca silogisme invalide: “Daca dacii au fost betivi, taica-tau este normal. Daca romanii au invins in razboaie, chiar si atunci cand pierdeau o lupta, inseamna ca taica-tau si cu tine sunteti inspaimantator de curajosi si de bravi .” Desigur ca avem si genialitati. Dar si aici ne dovedim cititori practicanti ai filosofiei “Geniul este un neinteles pentru societatea in care traieste, drept pentru care trebuie blamat, dus la marginea cetatii si aruncat cu pietre in el. De preferabil cat mai repede, pentru a nu deveni genialitatea o boala molipsitoare”.

Nici macar prezentul nostru nu suntem in stare sa il intelegem. Intram in Europa extrem de emotionati, steguletele flutura, politicienii isi ciupesc obrajii sa para rosii de fericire, doar porumbeii care zboara eliberati in cinstea momentului sunt natural de liberi si natural de flamanzi. Probabil ca, intr-o anume zi, ne-am dat afara singuri din Europa. Asa brusc, am hotarat sa inchidem usa pe dinafara. De atunci asteptam sa fim invitati inauntru si ne hranim cu aburul bucatelor promise de cei presupus aflati la un ospat.
Cat de mult iubim rudele din strainataturi: pe matusa din Italia, pe varul din America, pe bunica din Spania, sora din Turcia, fratele din Germania…in delirul nostru am uitat sa raspundem la enervant de staruitoarea intrebare: “Who’s the fuck am I ?”

Poate ar trebui sa ne mai nastem o data romani ca sa aflam despre noi cine suntem.