De ce prostia mea? Pentru ca mă las influențat de voi… Pentru ca voi… cei atât de orbi in a-mi înțelege cuvintele nu știți sa citiți, pentru ca pe voi încerc eu sa va înduplec prin ceea ce scriu. De ce prostia mea? Pentru ca aproape am uitat de ce scriu, de ce aștern cuvintele astea pe hârtie si de ce am ales modul acesta de a mă descărca! Pentru ca aproape am ales sa scriu pe înțelesul vostru!

Mă gândesc la ceea ce spunea renumitul nostru poet… „Trăind în cercul vostru strâmt Norocul va petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor si rece.”, dară el era geniu iar eu un biet prăpădit din lumea cercului strâmt… Trăind in cercul meu strâmt si înconjurat numai de noroc pe care întotdeauna l-am numit hazard, sau in modul cel mai apocaliptic Dumnezeu; nu am considerat ca ceea ce scriu se numește arta. M-am născut cu un har care întotdeauna mi-a fost negat, criticat si totuși răzbesc! Pentru ca nu scriu pentru voi! NU! Scriu pentru mine, numai pentru mine si abia in cea mai ultima posibilitate pentru voi, pentru cei care doriți sa citiți; si iată citiți pagini ale sufletului meu.

Nu mă ridic la înălțimea poetului citat, iar prostia a devenit din ce in ce mai mare, învăluindu-mă cu norul ei din ce in ce mai mult. Nu mă compar cu nimeni… nu scriu pentru nimeni… scriu pentru mine… scriu ceea ce vad si ce simt… daca nu place celorlalți nu îmi pasa… si le doresc numai bine…

De ce manifest împotriva voastră? Pentru ca am început sa urăsc ceea ce voi numiți atât de subiectiv arta… Pentru ca la fel de subiectiv știți sa criticați mereu numai pentru ceea ce se dezvolta la suprafața, de cele mai multe ori uitând sa priviți in adâncul textului. Nu este vina mea (a se citi noastră) ca am început sa ne încifram cuvintele din ce in ce mai mult. Poate ca este si o reacție împotriva voastră a criticilor fara noima. A criticilor fara nume… a celor ce privesc fara sa vadă.

„Intre tragic si comic, arta are mereu o valoare umana.” O ființa pe care o respect mult a spus asta, as putea spune ca in public. Iar eu am completat-o spunând ca noi suntem mereu oameni. Dar majoritatea din noi nu știm sa citim, nu știm sa pătrundem in visul celui ce a scris poate cu durere, poate cu fericire rândurile acelea. Si de aceea va urăsc pe voi oameni! Pentru tot ceea ce nu știți sa faceți; sau poate nu vreți sa faceți. Întotdeauna departe dar cat mai aproape de voi! Va urăsc, dar încerc sa nu uit ca sunt si eu om la rândul meu…

Iertați-mi daca puteți nebunia de-o clipa… Așa mi-a fost dat sa fiu in lumea aceasta… Mi-as fi dorit insa sa scriu cuvinte mai grele de atât… Sa doară pe cei ce trebuie sa doară… căci m-am născut moderat si consider totuși ca nu eu am dreptul sa critic… ca nimeni nu are dreptul acesta; poate nici măcar bunul Dumnezeu…

“I'm a priest for the poorest sacrifice
I'm but a raft in a sea of sorrow and greed
You bathed in my wine
Drank from my cup, mocked my rhyme
Your slit tongues licked my aching wounds

Put a stake through my heart!
And drag me into sunlight
So awake for your greed
As you're slaying the dreamer

Swansong for the Wish of Night
God it hurts, give a name to the pain
Our primrose path to hell is growing weed

Blame me, it's me
Coward, a good-for-nothing scapegoat
Dumb kid, living a dream
Romantic only on paper

Tell me why you took all that was mine!
Stay as you lay - don't lead me astray!

Wake up, mow the weed
You'd be nothing without me
Take my life if you have the heart to die

You bastards tainted my tool
Raped my words, played me a fool
Gather your precious glitter and leave me be
The Great Ones are all dead
And I'm tired, too

I truly hate you all!”
[ Nightwish – Slaying the Dreamer ]