0 zi ploioasa de mai, cu ganduri ude ce se preling pe geamul ferestrii mele. Ganduri razvratite, ganduri agitate. Ma uit la picaturi si-mi par infinit de complicate , infinit de mari....Sunt picaturi de apa ce contin ganduri...Picaturi mici, molecule, atomi, retele intregi de particule si mai mici, si mai mici..... Si gandurile mele sunt atat de mari...Oare picaturile pot trai sub o presiune atat de mare? Isi duc soarta pana la capat, si se lupta sa traiasca cat mai mult, isi croiesc drum prin praf, stiind ca timpul nu le iarta, si parca se grabesc si mai tare, curg si mai razlet, se intalnesc doua cate doua si isi unesc fortele ca sa ajunga la sfarsit de geam.
Ce mult se aseamana cu noi. Ne nastem si ne grabim sa intram in valurile vietii sperand ca macar noi vom fi in stare sa nu ratam viata, sa rascumparam suferintele de veacuri ale stramosilor. Ne avantam in larg, prin praf, in prapastia necunoscutului precum picaturile de apa. Credem ca avem timp, ca avem viata intreaga la dispozitie, insa incepem sa ne grabim, sa traim viata in viteza. Pe drumul cunoasterii, ne intalnim, ne unim, ne sarutam, ne dam mana pentru ca apoi sa ne despartim, precum picaturile de apa de pe geamul ferestrii mele, care parca ar sapa santuri ca sa se intalneasca si sa se desparta.
Si nu observam ca timpul trece, nu vedem ca am trecut de jumatatea geamului, si ne avantam in larg, crezand ca ...nu stiu... Ce credem noi ca vom gasi la sfarsitul vietii noastre? Poate ca ne gasim pe noi! Eu inca nu am ajuns la capat.
Insa, picaturile de pe geamul meu, si-au terminat secundele de viata ajungand la sfarsit. Acolo, s-au unit si au facut un salt pe pervaz formand o picatura mare, mare de tot, in care imi pot vedea si chipul.
Aici s-au unit si toate gandurile mele, imprastiate in fiecare picatura de apa, si m-am regasit pe mine, in toate picaturile acelea, eu eram ..Ce era dincolo de mine? ...eu si gandurile mele ude....