Și totuși dacă ar fi cu adevărat să vorbesc despre ceva care să-mi fie străin cu adevărat crezi că as putea? Sincer nu cred. Stăteam odată și mă găndeam (mai fac și din astea…gândit mă refer) și ajunsesem eu la concluzia că viața mea nu e complicată ci că o complic eu cu neroziile mele și cu planurile mele. Am o imaginație atât de bogată dar se pare că o folosesc numai ca să îmi fac idei tâmpe. Chiar mă întrebam odată ce am făcut sau ce nu am făcut de sunt așa de suspicioasă.
Astăzi concluzionasem eu unui prieten că de fapt aș avea nevoie de stabilitate și totuși de fiecare dată când am avut stabilitate am fugit de ea sau a fugit ea de mine. Știi de ce am eu nevoie…de cineva care să mă facă să văd că viața nu se limitează la imaginație ci la fapte, oricât de mici sau nesemnificative ar fi acestea.
Nu știu exact cum să spun asta dar deși îmi iau inima în dinți și mă hotărăsc că azi voi fi neânfricată nu pot să trec peste senzația de pustiu ce mă însoțește de când nu mai este el prezent în viața mea. Era atât de bine să știu că oricît de mult ne-am fi certat a douazi el ar fi fost la mine, spunându-mi pe nume și lăsându-mă să respir prin buzele lui.
Asta am făcut și poate din acest motiv nu mai știu să respir prin mine ci am nevoie de cineva.
Am nevoie de un gram de încredere în mine, așa mi s-a spus azi. Dar când e vorba de ajutor nimeni nu vrea să-mi dea buzele sale să respir așa cum știam să respir odată.
Știu că e stupid tot ceea ce spun eu aici, dar totuși care e motivul pentru care alții respiră,au parul de aceeași culoare, și gesturi la fel, iar eu cât mă chinui nu pot să respir, mai degrabă mă înnec în propriul meu cerc de fum, în propria mea bulă de săpun.
Cred că mai bine m-aș opri căci sincer nu mai pot să vorbesc, să mai gândesc, e prea mult chiar și pentru mine.
Și îmi spunea că îmi place să mă minimalizez, cât adevăr în ceea ce spune, dar oare chiar mă cunoaște mai bine ca aerul ce iese din mine, ca sângele ce vrea să mă lase, ca durerea din carnea ce țipă.
Nu mai vreau și sincer nu mai pot, dar cred că de data asta am sa merg și eu la risc, ce o să iasă nu știu dar tot ce știu e că, deși nu mă mai iubești, și știm amândoi asta, eu plec.
Nu te uitși poate nu mă vei uita nici tu dar azi e adio, începe drumul tău. Lin nu se știe dar poate mai bun. Al meu nu se știe, mai aspru sau mai lin, voi merge înnainte. Te scot din mine, din trup și din sânge, din lacrimă și din unghia din inima de sînge.
Pleacă. 4.07.2005