De două ore plouă în orașul ăsta atât de plin de agitație… simt fiecare fulger ce lovește în jurul meu, iar eu stau afară în ploaie, privind furia acesteia… Mă arunc nebunește în sus, într-un salt ce în câteva clipe mă așează pe blocul de lângă mine, blocul în care de fapt… locuiesc… Cineva se folosește cu deosebită nesăbuință de puterile mele, cineva aruncă la întâmplare cu fulgere, iar eu nu pot permite asta… Continuu, în salturi, să umblu de pe o clădire pe alta, căutând cu disperare existența ce se joacă neglijent cu armele mele… și într-un final, pe o clădire cat se poate de sărăcăcioasă și urâtă îl descopăr… E Rod! E geamănul meu! Jumătatea mea pe care încerc să o țin îngropată! Sunt eu cel ce aruncă inconștient cu fulgere în stânga și în dreapta! Sunt eu! Inconștient sunt eu!

În fața unui monitor încins, după ce a rulat nici nu mai știu câte filme deocheate, și care a stat pornit toată ziua; cu geamul întredeschis, îmbătat de aerul rece și umed de după ploaie… acum tac! Inconștientul a fost potolit! Cel puțin până la următoarea ploaie știu că Dor sau Rod nu vor mai arunca fulgere… Mă retrag în sanctuarul meu, al cuvintelor… mă retrag îndurerat, sfâșiat de cuvinte… Caut în disperare câteva rânduri în care să mă regăsesc, să îmi refac liniștea, nu rânduri ale mele… rândurile mele le asemăn cu resturile de mâncare rămase după o masă copioasă… resturi ce inevitabil le mănâncă un biet câine sau, mai rău… sunt aruncate pur și simplu la gunoi!

Regăsesc bufonul din rânduri… din material… din existență… regăsesc fetele fiecărui cuvânt, dar nu pot – nu vreau - să mai creezi imagini… Nu am creat imagini decât pentru mine… Mă simt precum o curvă a cuvintelor… cuvintele sunt cele ce vin și mă folosesc pentru ca apoi… după ce în mine au creat o imagine, să mă părăsească fară măcar a plăti cotizația ce îmi revine mie… curva… Opoziția dintre a face dragoste… „Te rog / frământă-mi trupul / cu tandrețea cu care... / săruți o aripă de flutur...” si… a îți petrece noaptea cu o prostituată de care ești pur și simplu îndrăgostit: „Iar apoi... / Te rog! / Uită că exist! / Doar visul acesta / în vis ți-l pot oferi!” Sunt pe rând și client și ofertant… sunt amândouă… sunt o dublă personalitate…

Am închis geamul! Simt deja aerul închis și ca să mă pedepsesc și mai tare mă afum! Ce e cuvântul?! Ce e slova dacă nu o scriem pentru noi? Ușuratici pe bandă… Dar suntem în măsură să vedem? Suntem în măsură să vedem fețele cuvântului? Fețele slovei? Preferam în locul unei oferte largi… în cadrul căreia putem alege un pachet pe gustul nostru… unul singur… poate prost… dar care sa fie… multifuncțional! Multifuncționalitate cu gust de castravete… și calitate… nu mai vorbesc! Oferim și garanție… Aqua chiara…

Am sa te rog să mă urăști! Am să te rog să nu îmi asculți gândurile pentru că dorul și durerea mea sunt atât de vizibile încât nu le poți vedea… Cuvintele pe care le scriu aici nu au sens nici pentru mine… Produs scos pe piață doar pentru ca lumea să se întrebe la ce folosește și de ce îl cumpără… Ofer garanție câțiva ani buni… poate până atunci obțin și prestigiu… Dar mai e un lucru! Mie nu îmi pasă daca sunt cumpărat! Nu vreau profit! Vreau doar… înțeles! „Clientul meu stăpânul meu!” NU! Vreau doar să aflu ca în decursul timpului clientul a găsit o funcționalitate… Chiar și dacă s-a apucat să strângă gunoaie de pe jos cu produsul meu…

Nu îmi pasă dacă sunt citit! Înțeles!? Ce e aia…!? câți dintre noi… prostituate ale cuvintelor ne înțelegem cu adevărat sensul?

Am să te rog să mă urăști! Să nu mă cauți… sa mă lași sa fiu… așa cum am fost mereu… undeva în întuneric… în umbra propriilor mele vise in vise… dorințe în dorințe… imagini în imagini… tăcere în tăcere…

Când va trebui să vorbesc am să tac! Când va trebui sa tac am să vorbesc sau am să îmi mușc limba! Când va trebui să văd am să fiu orb! Când nu am să mai pot fi orb am să întorc privirea! Când va trebui să ascult am sa o fac însă! Nici nu știi cât de copios mă amuz…