Mai dincolo de noapte nu-i cum s-ar crede doar o zi
Unii spun că ar fi un clopot care o despică
în tonalitați distorsionate ce-i dau o altă dimensiune de lumină
alții cred că în zăbala ei poposesc fluturi ce deschid dimineți bombate
dinspre negru de catifea spre aripi țesute diafan de libelule
Eu știu că dincolo de noapte e doar un cocoș de tablă
pe care vântul îl trezește dintr-o șoaptă în alta
și însuflețindu-mă la ora fixată smulg nopții ultimile fluide de cafea
și dimineții primele picături de alb din calea lactee pe care o pierd cu totul
în sinea mea mestecând peste întuneric din ce în ce mai multe sclipiri
după care odată cu prima țigară mi se spune la revedere
și nu știu de ce de fiecare dată peste mine
se trantește cu neclintită tărie
ziua