uneori pielea asta moare
și dacă o desfac cu grijă de pe os
aș putea să îmi sculptez în ea toate mamele


vreau să îmi iasă pe sub pleoape mintea
ca un boboc orhideic ce s-a lepădat de parfum
se aruncă într-o vază deșertică fără fund
unde luna se prostituează

între palmele mele stau coapsele rahitice
ale unei lumi ce nu-și mai amintește
că între zi și noapte stau oameni
cerșind viza spre calea lactee



nu mai știu să merg
înainte


ne dezbrăcăm și rămâne
un suflet întors pe dos