eram în clasa a VI-a.
din anul ăla aveam o colegă de bancă tare mișto.
stăteam în banca a doua, rândul din mijloc.

pentru o perioadă, destul de scurtă, profa de geografie nu a venit.
a fost înlocuită de un individ; tipul nu era din școală, era suplinitor, ceva de genu'.
omul de treabă, nu zic, până când a venit ziua în care ne-a dat extemporal.
mie mi-a plăcut foarte mult geografia și, oricum, nu aveam probleme cu învățatul.
așa că lucrarea cu pricina nu mi-a dat bătăi de cap.
în schimb, colegă-mea nu era prea pregătită.

so, ne-am repliat din mers.
practic am scris ideile principale pe o ciornă, pe care, punînd-o cumva între noi, în devălmășia aia a hârtiilor de pe banca unor elevi super conștiincioși (!!), prinși strict în actul lucrării, i-a ajutat colegei, reușind să copieze.
în felul ei.
eu, trebuind, vorba aia, să transcriu pe 'curat', am făcut în așa fel încât să nu apară absolut deloc la fel cu punerea ei în pagină.
ea a făcut-o cursiv, caligrafic, la rând..
eu am făcut-o sintetic, pe puncte, cu alineate și în o cu totul altă (dez)ordine.

bun.
vine și ziua în care ne aduce testele corectate.

bombă!
eu – 8, ea – 6.
mi-a picat fața.
ei i s-a albit.

evident că m-a iritat teribil enormitatea nedreptății ce tocmai fusese comisă și, luînd cele două lucrări mă duc la prof, la catedră.
și-l întreb care sunt diferențele, care este motivul pentru care și notele sunt atât de diferite, menționînd - într-un argument după mine cu mare greutate - că noi am învățat împreună și eram pregătite amândouă.

omu’ s-a uitat la mine exact...da’ exact ca boul încremenit nu la poarta nouă, ci la un ceva sau o ceva ce deja pocnea în n-șpe mii de artificii...ceva pe acolo..
ia cele două bucăți de hârtie, le parcurge plictisit și-apoi, reîntorcîndu-și privirea la mine, de data asta azvârlindu-mi-o peste ochelari, mârâie:
"da’ ce, vrei și tu 6?"

cred că în momentul acela mi-a fătat mintea de 11 ani conceptul pe care acum pot să și-l pronunț: "îți sparg fața, cretinule!"
am continuat cu deznădejdea aia, aproape de dat cu piciorul în pământ:
"da' nu mi se pare corect!"..
mi s-au înecat toate corăbiile. era o monstruoasă nedreptate.

evident că lucrurile au rămas așa.
evident că nu am înțeles de ce.
și, și mai evident, este că am aceeași boală și acum.

aa....ceva, altceva, am mai priceput eu între timp.
ceva indus cumva forțat de 'n' împrejurări consumate de atunci:

în lupta dintre tine și lume, fato, pariază pe lume.

o mai rumeg încă...