agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2332 .



Cine iubeste bine pedepseste bine
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dordealbastru ]

2009-07-21  |     | 



Oboseala mea generată de efortul necesar pentru a-ți asculta și înțelege răutățile și pălăvrăgeala lipsită de consistență,precum și încapacitatea ta de a înțelege s-au transformat demult în indiferentă.Vreau doar să mă lași în pace,pur și simplu.Să nu mă mai amesteci în viața ta derutantă,haotică care nu are nicio țintă.Vreau să fiu în sfârșit liberă.Voi fi deosebit de atentă în a gestiona ceea ce mi-a rămas.Îmi voi drămui sentimentele așa cum un calic își drămuiește bănuții din pungă.Nu voi mai face nicio risipă cu sufletul meu și cu tot ce pot eu oferi.

Să fi sosit în viața mea acel moment în care am devenit conștientă de propria-mi valoare într-un fel în care nu s-a mai întâmplat până acum?Să fie oare ceea ce simt reversul acelor multe și prețioase clipe de cristal pe care ți le-am dăruit cu prisosință și în schimbul cărora nu am primit nimic?

Mă invadează o înțelegere maximă a tot ceea ce am trăit împreună.O înțelegere și o conștientizare a falimentului sentimental prin care trece asocierea noastră ca și cuplu.Ne-am pierdut amândoi investițiile și ceea ce a rămas acum sunt resentimentele și vina pe care ne-o atribuim unul celuilalt.De multe ori m-ai întrebat:chiar nu te poți purta și tu ca o femeie normală?Nu putem și noi să fim asemeni cuplurilor normale, chiar nu merităm să ne mai acordăm nicio șsnsa? Întrebări într-un stil personal, atât de caracteristic ție. Întrebări puse fără să analizezi ce înseamnă normalitatea ta, ce înseamnă normalitatea mea...Uneori am senzația că pui aceste întrebări exclusiv pentru tine.Ce altceva să îmi închipui atâta timp cât conversația de acest gen îmi întărește credința că ai uitat mult prea ușor(sau ești mult prea indulgent cu tine)tot ce ai făcut că să mă aduci în situația de a te părăsi. Ai uitat foarte ușor că de fapt tu ești cel care a făcut posibilă trecerea mea de la statul de luptătoare la acela de persoana care aruncă prosopul abandonului.

Poate ai sperat în incercarea ta de a mă lega cu lanțul posesiei de tine că astfel mă stăpânești, poate ai sperat că țintindu-ți pe mine ochiul veșnic treaz, controlându-mă, mă păstrezi, dar atunci mă gândesc că deși împreună de o sumă de ani, nu ai reușit încă să mă cunoști.Pentru că altfel, trebuia să știi că nu mă poți păstra nicicum stangandu-mi lațul în jurul gâtului, încercând să mă domini. Ai uitat mult prea ușor că tot astfel m-a pierdut și mama cu ani în urmă. În încercarea-i disperată de a mă ține departe de tine nu a încetat nicio clipă să mă controleze și să mă domine, până când, în cele din urmă m-a pierdut. Aceeași greșală, aceleași consecințe...Nu ai avut înțelepciunea să inveti nimic din trecut măcar că spui că mă iubești.

Realitatea pe care o trăim azi nu se potrivește în niciun fel cu modul în care dorești tu să existăm noi doi, ca entitate, iar eu, cea reală, cu atât mai puțin nu corespund cu cea imaginată de tine.

În ciudă situației în care mă aflu,reușesc să fiu atât de lucidă tocmai pentru că rațiunea nu-mi este afectată de ură. Să te urăsc ar presupune un enorm consum de energie și întreaga mea ființă, cu trăirile ei, sunt canalizate net în altă direcție.Și tocmai pentru că sunt rațională, mă gândesc la tine cu un soi de milă, pentru că nu-mi este indiferent faptul că-ți este greu.Posibil să fii și tu epuizat de atâtea trăiri contradictorii, de încăpățânarea mea în a pleca pe drumul meu, de speranțele înăbușite încă de când au încolțit, de goliciunea ce o vezi în ochii mei.

Dar, dragul meu, îți amintești cum îți spuneam? Îți spuneam să prețuiești unicitatea zilelor și nopților în care te iubeam cu acea disperare și pasiune de sfârșit de lume, măcar că uneori poate-ți era greu să ții pasul atâtor trăiri odată cu mine.Îți spuneam că iubindu-te astfel, atât de complet, de complex, de exclusivit, când te voi părăsi....o voi face la fel.Căci mereu se va verifică zicala< cine iubește bine, pedepsește la fel>.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!