ce altceva înseamnă realitatea decât
constatarea tardivă că nimic din ce-ai învățat nu-i corect
ce e altceva decât propria cană de gust amar
cafea dragoste sau cum s-o numi
medicamentul pe care ți-l dădeau de copil
acum ai învățat să-l iei singur
să dai în cap sănătății ăsteia care
te pune în pericol de a deveni nemuritor ce rușine
trebuie să te repari să poți ajunge la o moarte curată
ca un lemn încă necrescut
spui că ai timp pentru asta
ai învățat când traversezi să te uiți întâi la stânga
și uite după colț accidentul nepregătirea
un călăreț pe viteza luminii vine din dreapta și
în locul în care te-a întins pe asfalt apare o pată de lumină
înainte ca tu să apuci să înjuri și să lași vorbă că la naiba
nu vreau să mai fiu decât nimicul nu vreau să luminez
luați-mi dracu’ felinarul din mutră și îngropați-mă numai în voi
înghițiți-mă și închinați-vă ca după anafură

dar n-ai avut timpul ăla
pentru că pur și simplu timpul nu poți să-l ai niciodată și
stai întins acolo
luminând în sictir peste cei ordonați de la stânga la dreapta
închipuindu-ți vesel că faci totuși parte din plutonul de execuție

ce înseamnă realitatea
decât tăcerea asta întinsă ca un zâmbet pe față
când faci gesturi grațioase cu țigara înfiptă în colțul gurii
și niciunul din ei nu-nțelege
de ce chiar și numai munca asta te face în fiecare zi
atât de tot mai obosit
niciunul nu știe de ce simți în liniștea lucrurilor
răceala unui curent atât de adânc încât cearceaful îți acoperă capul





(25 august 2009, tatălui meu)