dis-de-dimineață tanti margareta o ia la pas prin oraș. merge aplecat de parcă ar ști că poate fi ultima zi și ar vrea să îmbrățișeze pămîntul pentru ultima oară. tenul ei e neted ca un patinoar. umblă din magazin în magazin cu niște flori în mînă poate le-o da cu un leu. n-o cheamă margareta de fapt nici nu știu cum o cheamă. orice om trebuie să aibă un nume. cine a făcut regula asta nu știu. de parcă numele ne-ar apropia unii de alții.
i-am spus așa pentru că prima oară cînd am văzut-o avea o găletușă cu margarete.

a intrat sfioasă și ne-a întrebat dacă nu cumpărăm flori pentru domnișoare. de fiecare dată cînd o văd sîngele fuge din inimă ca un fazan hăituit. îmi vine să-i cumpăr toate florile ca să aibă pîine pentru toată săptămîna. miroase a stupi și a turtă coaptă pe vatră. stă în mijlocul camerei se întoarce pleacă zîmbind florile rînduite cu grijă în gelătușă nu și-au găsit domnișoara. zîmbetul ei mă face inutil. oare de ce mai ești om dacă dintr-un gest mărunt nu se dospește o pîine.

*

se apropie frigul. asta înseamnă că n-o să-l mai văd pe tarzan. de fapt i se spune florin dar toți l-au poreclit așa pentru că la meciurile de fotbal de pe teren propriu îl îmbată bine și-l pun să se urce pe tabela de scor. toată vara a fost plin de motorină. lucra la o rabă pentru două trei beri și ceva bănuți. avea patru copii din care unul oligofren. vara mai mergeau la cerșit își mai umpleau stomacul cu buruieni. iarna copiii urlau de foame. ca să-i păcălească tarzan punea o pătură-n geam le spunea că s-a făcut noapte și-i trimitea la culcare.

uneori sînt prea emotiv. probabil de asta colegii rîd tot timpul de mine. cum a fost atunci cu tinerii morți în atentatele din spania. toți din presa centrală se înghesuiau să prindă cadrul perfect cu o mamă ruptă de durere. îmi dăduseră lacrimile și mie. m-am întrebat atunci oare cîți din cameramani și fotoreporteri au zis măcar în gînd dumnezeu să-i ierte în speranța că cineva va face același gest și pentru ei.

*

sînt nopți în care visez că scriu poeme. sînt atît de reale încît abia aștept să mă trezesc să le pun pe hîrtie iar cînd mă trezesc capul meu e gol ca damigenele pe care bunicul a renunțat să le mai umple cu vin.

stau și mă întreb dacă nu cumva timpul nu se măsoară în secunde ci în oameni.în loc să spui a fost ora unu să spui a fost cristi. în loc de a fost ora două să spui a fost alina. și tot așa pînă cînd nu va fi uitat nimeni.

*


hai să-ți spun ceva amuzant. și emotivitatea asta e bună la ceva. cînd am dat examenul pentru permisul auto îmi tremura piciorul pe accelerație dar mă chinuam să bravez în fața examinatorului. după aproape un kilometru m-a depunctat pentru că mergeam prea încet. m-am enervat am accelerat mi-a mai scăzut un punct pentru că am trecut cu viteză pe trecerea de pietoni. în cele din urmă m-a oprit undeva într-o pantă m-a pus să fac o pornire din rampă m-a tras pe dreapta apoi mi-a spus cu lehamite că-s admis. de emoție am coborît din mașină am uitat să trag frîna de mînă și mașina a luat-o frumos la vale cu tot cu polițistul care a avut prezența de spirit să frîneze.

*

drumurile lungi nu înseamnă întotdeauna ca ți-ai găsit sensul. eu oricum nu l-am găsit. acum drumurile s-au scurtat. victor hugo-redacție-spital. sînt ca un mijloc de transport în comun cu stații bine stabilite. nu opresc pentru întîrziați iar orele mele sînt fixe. uneori mă mai abat pe la gară dacă cineva are curajul să ajungă la mine. îmi lipsesc discuțiile inutile legănatul mîinilor mersul în doi nevoia de a face pe ghidul. sau cineva care să privească prin ochii mei acest oraș ca și cum aș fi un proiector ce derulează imagini fantastice despre civilizații dispărute.

oare e semn rău că drumurile s-au scurtat? oare ajungi la capăt?


*

maică-mea poate ar fi trebuit să înteleagă. cînd te miști doar printre morți și bolnavi te agăți de orice care să te convingă de faptul că ești viu. că ai supraviețuit. în timp nu-ți mai dai seama unde e granița firească dintre noapte și zi. ți se pare că trăiești continuu ba uneori ajungi să te crezi caron. treci dincolo toate stîrvurile și din cauza asta femeile te părăsesc. te lamentezi o vreme apoi o iei de la capăt. e într-un fel ca într-o redacție. dacă un reporter își dă demisia e greu de înlocuit pentru că pleacă împreună cu toate sursele și relațiile pe care le-a dobîndit în timp. cînd o femeie pleacă ea pleacă cu toate gesturile mărunte care te-au cucerit în timp. o noapte nebună de sex poți găsi oricînd. dar n-ai să înlocuiești niciodată felul în care taie pîinea felul în care tragi de ea diminieața să se trezească felul în care i se împleticește limba cînd a băut prea mult.

*

zilele în care nu se întîmplă nimic sînt cele mai plăcute. am timp să filtrez. mă uit la părculețele de joacă la oamenii care trec mă întreb ce le trece prin cap în momentul acela. mi-aș dori să-i privesc de undeva din avion să mi se pară doar niște puncte. poate așa moartea ar însemna că punctele se unesc și formează o linie.

e mult? e puțin?

ne vedem după incendiu. sau mai bine nu. să ne prefacem că eu sînt huck finn și tu tom sawyer. ne vedem la miezul nopții. eu am să imit o pasăre ca să știi că am ajuns.