Vânzătoarea de la magazinul de antichități poartă o rochie albastră. Ea are trei nasturi și vorbește o italiană perfectă. Unul dintre ei a fost schimbat săptămâna trecută, împrejurările în care s-a petrecut aceasta fiind deocamdată învăluite în mister. Pentru a nu se plictisi, ea udă trotuarul cu sirop de mere, cel puțin o dată la trei zile. Atunci se bănuiește că s-ar fi întâlnit prima oară.
Pe o bordură de sticlă aleargă un polițist imaginar. Afară sunt 27 de grade și în fiecare secundă, aproximativ patru persoane se gândesc să intre în magazinul de antichități, dar niciodată când plouă. El poartă, în loc de uniformă, un crin imperial, din care mușcă cu poftă, la intervale neregulate. Exact în clipa aceea, de pe acoperișul unei case a căzut o conopidă și toți au izbucnit în râs.
Am auzit că în alte părți, cine știe să cânte la trompetă are dreptul la o plimbare gratuită cu bicicleta, dar numai o singură dată pe oră. La noi e invers. Excepție fac cei care pot să deseneze un iepure pe trotuar. Acesta va trebui să poarte o rochie albastră, dar niciodată în timp ce bea sirop de mere. A fost odată ca niciodată o vânzătoare de antichități care s-a împiedicat de o bordură de sticlă, dar, din fericire, aceasta nu a pățit nimic
Din spatele ferestrei, o bătrânică își face rugăciunea de seară. Ea poartă o rochie albastră și pare învăluită în mister. Un polițist imaginar se plimbă pe o bicicletă de sticlă și cântă la trompetă. Strada miroase a crin imperial. Aproximativ, la fiecare secundă, luna mușcă din ea cu poftă, amintindu-și că pe vremuri aici era un magazin de antichități.