Nimeni nu-și mai arată măștile;
noaptea mă trage de mână,
târându-mă după ea până și-n timpul zilei.
Oare doar eu am rămas fără soare?

Toate draperiile sunt trase,
e anotimpul acela veșnic în care ne izolăm,
îmbrăcați în carne până la os,
acoperiți de un strat gros de lașitate.

Vreau să știi despre mine că sunt
o egoistă; niciodată nu mi-am
împărțit întunericul cu nimeni,
iar astăzi... nici măcar nu mai țin
minte cine-a stat lângă mine
în ziua-n care s-au aprins toate
becurile și s-a făcut lumină.