Sunt în comă!

... starea perfectă și definitorie. Coma nu este prefața unei morți anunțate este starea în care nu există nimic. Nu ai parte de vise, dureri, rațiune sau suflet. Toate sunt atât de departe de tine, nici nu știi că exiști, că ai un trecut sau că destinul ți-a pregătit ceva miestuos sau o altă dramă. Nu sunt nici măcar nefericit pentru că nu trăiesc voluptatea acelei singurătăți autentice.

... lipsa lucidității ar induce tratamentul împotriva indiferenței și a egoismului, ceea ce au oferit și sfinții, prin martiriul lor, puținilor cărora le pasă. Sfinții sunt plictisitori și nelipsiți în tabloul agoniei umanității. Singura diferență dintre agoniile noastre și ale lor constă în faptul că ale lor au fost publice. Există vreo diferență între coma publică și cea intimă, insignifiantă, când singura valoare deținută ar fi libertatea subconștientului, a spiritului!?

... nici o dezamăgire nu-mi străbate afectul. Rațiunea nu-mi este muncită de incertitudini, ochii nu caută lumina dintr-o minciună sau adevăr ascuns. Mecanica sangvină străpunge digurile inerției acumulând crâmpeie de discuții elevate cu Divinitatea, dintr- o conversație care nu a avut loc niciodată. Ezoterismul izbăvit din netrăirile mele sunt întregite de ridicolul ratărilor Lui. Câtă pasiune irosită în iertările Lui!

... tăceri, întuneric și posibile ziduri. Tot ce se scurge din mine se întoarce la fel de chinuit, fără dorință de eliberare. Nici o chemare nu sparge acea liniște. Înțeleg acum că niciodată nimeni nu a avut nevoie reală de mine. Aici și acum, această realitate nu-mi conturbă pseudoexistența. Singura dovadă că încă exist este regretul care mă-ncearcă, regretul că voi uita totul când mă voi întoarce.

Cluj Napoca
nov, 2009