Revoluția așa cum am trait-o eu.Notă: Nimic nu e ce pare a fi. Personajele sunt transformate, faptele sunt așa cum le-am înțeles eu, dar reale.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989 majoritatea persoanelor care până atunci nu erau interesate de politică au fost cuprinse de febra generală a comentării evenimentelor internaționale astfel că și în biroul Financiar toate femeile erau puse la curent cu emisiunile de la Vocea Americii, Europa Liberă, precum si cu ceea ce se întâmpla în URSS și celelalte țări socialiste. Încă din timpul Congresului Partidului Comunist din toamnă când apăruseră versurile „Grăbiți-vă cu congresul să nu moară realesul”, când se zvonea că o ghicitoare italiană specializată în profeții politice prezisese că Ceaușescu va muri anul acesta, atât doamna Săraru cât și Felicia comentau împreună cu Gina tot ce auzeau.
Toate țările socialiste trecuseră la schimbări. Era clar că ceva trebuia să se întâmple și aici dar nimeni nu întrezărea cum. Și într-o zi, aproape fără ca cei mai mulți să își dea seama a început „revoluția”.
Sâmbătă, un pastor luteran urma să fie evacuat din clădirea bisericii dintr-un motiv pe care cei din Timișoara, acolo unde era acea biserică, îl stiau dar pe care nimeni din acel birou Financiar din București, de la acel Institut de Cercetare Proiectare Tehnică Militara, nu îl cunoștea. Să evacuezi un pastor din biserica lui în timp ce enoriașii lui protestează este pentru oricine ceva revoltător.
În seara cu pricina, multă lume s-a strâns în jurul locuinței pastorului blocând acțiunea și au protestat până dimineață. Duminică, pe la ora prânzului, pastorul s-a arătat mulțimii care continua să înconjoare locuința și a transmis celor care strigau lozinci de încurajare pentru el, că de la securitate i s-a spus să împrăștie oamenii din jurul casei și v-a fi lăsat să predice. Avea urme de sînge, sau doar așa spuneau cei de la „vocile” ascultate iar oamenii revoltați și neîncrezători l-au încurajat să nu cedeze și au pornit să demonstreze pe stradă. Alături de demonstranți au intrat unii care au spart vitrine și au furat, cel puțin așa se spunea.
Dupăamiază au intervenit militarii. Armata nu a intervenit inițial în forță încercând doar un act de intimidare etalând tancurile.Pe stradă erau tot felul de oameni, mulți doar gură-cască. De undeva de sus, fără să fie văzut, se auzea un elicopter din care așa cum se spunea se transmiteau ordine. (Mai târziu, când armata a tras spre elicopter s-a dovedit că era doar un balon de meteorologie la care era agățat un aparat ce facea zgomot, însă cine a lansat acel balon nu s-a lămurit niciodată)
În zonele de contact între civili și militari când militarii atacau, când civilii și atunci cei atacați se retrăgeau. La un moment dat echilibrul a fost stricat. Probabil cineva a fost împușcat.
In general, cei care stăteau acasă, Bucureștenii și cei din restul țării, erau informați despre desfășurarea evenimentelor prin radio, Vocea Americii și Europa Liberă. De acolo și Felicia a a auzit cum într-un loc mulțimea revoltată ar fi dat foc unui tanc iar comandantul tancului linșat. Militarii au tras dar mulțimea a ocupat tancul si a tras din tanc cu foc de mitralieră. Se spunea ca sunt copii de 12-13 ani împușcați. Doi studenți care văzuseră grozăviile din Timișoara au fugit speriați în Ungaria și povesteau la Europa Libera ce văzuseră. „Ciudat de ușor se trece granița acum”, a comentat Felicia a doua zi ce auziseră toate.
La serviciu se comenta aproape fără să se mai gândească la securistul despre care se știa că interceptează ceea ce se vorbește în birouri fie prin mijloace de ascultare directe și secrete fie prin turnători necunoscuți.În toate țările socialiste se schimbaseră conducătorii, era o certitudine că și aici se va întâmpla ceva.
Gina era convinsă ca acum nu-i va face nimeni nimic orice ar vorbi pentrucă „ăstora” le este frică să facă ceva iar „ceilalti” sunt hotărâți să ne ajute. Doamna Săraru era îngrijorată. Nu credea într-o schimbare în bine. Credea că posturile străine fac propagandă tendențioasă și vor o schimbare favorabilă lor.”Numai război să nu fie”gândea ea fără să se exprime fățiș ca să nu fie considerată fricoasă.
Felicia al cărei soț lucra la M.Ap.N ca operator la calculatorul principal și nu mai dăduse pe acasă de când începuseră evenimentele afirma puțin timorată că totuși armata a tras. Provocată sau la ordin, dar a tras. Au murit civili dar și militari. Se părea că în cadrul armatei nu toți știau totul, ba chiar și cei care credeau că știau mai mult decât alții aveau surprize.
Ceaușescu a plecat în Iran. Toți se întrebau „dece?”. De tras s-a tras în lipsa lui dar când s-a întors a aprobat acțiunile armatei care, a declarat el, a ripostat la acțiunile huliganice ale bandelor de derbedei și a celor întreprinse de agenturile străine.
Florentina, prietenă cu Gina a venit să le spună ca a primit niște telefoane ciudate de la unul care spunea că telefonează din Germania, și altul din SUA la care a răspuns că este greșeală. Oare era securitatea care voia sa știe ce spune ea, sau telefoanele erau direcționate greșit cu bună intenție ?
Pe data de 21 decembrie Ceaușescu a ținut un miting. In seara zilei de înainte de miting la Vocea Americii s-a difuzat o casetă despre care se spunea ca este înregistrată de un austriac care se afla la Timișoara în momentul atacului armatei asupra populației. Se auzeau sinistru strigătele oamenilor cuprinși de panică, copii si femei.
Felicia tocmai terminase de povestit ce a auzit la radio când la difuzorul din birou a început să se transmită cuvantarea „tovarășului” așa cum se transmiteau totdeauna cuvântările lui, în direct. La un moment dat în loc de aplauze s-a auzit un vuiet și țipete de femei și copii. Felicia a sărit de la locul ei spunând. Asta este banda austriacului, cea care s-a dat aseara la Vocea Americii. In loc de aplauze cineva a pus banda aceea pe stație. Mă duc la televizor să vad ce se întâmplă.
In sala de consiliu era un televizor color, mare, la care totdeauna se puteau urmări cuvăntările lui Ceaușescu sau meciurile importante. Când a ajuns acolo sala era aglomerată. S-a reluat momentul cu pricina. L-a văzut pe Ceaușescu în balcon vorbind și apoi retrăgându-se în sunetele disperate ale oamenilor care parcă se călcau în picioare. În masa de manifestanți se observau grupe de oameni ce se deplasau dezordonat. Apoi Ceaușescu a reapărut făcând promisiuni. Participanții la miting se deplasau în continuare. Mitingul s-a terminat înainte ca Ceaușescu să își încheie discursul. Felicia s-a întors la birou agitată. Episodul a fost reluat la radio.
- Vedeți, acum nu mai este același zgomot. Acum se redă ce s-a înregistrat din piață. Se aude clar o altă intensitate a strigătelor de oameni speriați. Parcă strigătele participanților la miting s-au suprapus peste cele de pe casetă. Data trecută s-a dat pe post chiar caseta de la Vocea Americii.
- Ei, chiar așa ureche muzicală ai ? A luat-o în râs Gina.
Doamna Săraru o privea oarecum cu îndoială pe Felicia. Chiar așa să fi fost ? Parcă poți să știi ? Se va afla...
Corina, una din prietenele Feliciei a venit să o ia la ei la atelier unde cei care erau duși la miting s-au întors.
Felicia s-a dus cu ea. Dan și Mișu, doi ingineri civili din care unul lucrase la securitate iar celălalt avea înaintat spre aprobare dosarul pentru securitate, povesteau ce au auzit. Nu fuseseră la miting, au avut niste treburi personale în oraș și povesteau doar prin ce trecuseră ei. Nu știau mai mult decat cei care priviseră la televizor. In momentul incidentului unul era pe la Piața Operei iar celălalt la Piata Romană. Dan a aflat ce s-a întâmplat de la oamenii de pe stradă, Mișu de la soția lui cu care s-a întâlnit întâmplător și care tocmai scăpase de la miting. Milițienii opriseră plecarea participanților dar ea a avut noroc de un milițian mai omenos care a lăsat-o să fugă. S-au întors la institut pentrucă pe stradă le-a fost frică să rămână să nu-i prindă valul de oameni speriați. Erau aduse tancuri si din cauza armatei și poliției care împresuraseră toată zona centrului era periculos să te învârtești pe acolo.
- Nu înțeleg, a întrebat-o Felicia pe Corina, ăștia doi nu erau împreuna cu Liviu pe lista cu cei ce trebuiau să participe la miting? Cum adică nu au fost ? Unde aveau ei trabă?
- Cei care au rămas să caște gura au toate șansele să fie luați pe sus de mulțimea scăpată din piață a spus Mișu. Eu și soția mea am plecat, Liviu a rămas în fața vitrinei cu automobile de lângă cinematograful Patria. Ne spune el mâine ce s-a mai întâmplat.
Apoi tot el a povestit ce a aflat de la soția lui care fusese la miting. Nici ea nu știa bine ce s-a întâmplat. La un moment dat s-au speriat unii care erau mai departe de ea, au început să țipe, apoi toti care văzuseră tancurile din spatele pieței s-au calcat în picioare vrând sa fugă de la miting. Milițienii îi opreau ceea ce a creat o panică și mai mare.
Felicia și-a exprimat părerea ei despre posibilitatea ca deruta sa fi fost provocată de o bandă pusă în loc de aplauze. Nimeni nu a considerat ideea nici probabilă nici imposibilă dar nici nu i-au dat importanță.
Spre sfârșitul programului mama Ginei a dat telefon și a rugat-o să nu folosească metroul că este periculos.
Gina a plecat acasă pe jos. În Piața Universității erau mulți tineri și oameni în vârstă. Probabil în majoritate studenți și profesori, agitați, revoltați și poate unii chiar speriați. Milițienii și tancurile îi înconjuraseră făcînd din acel grup un nucleu consolidat de protestanți care nu mai puteau părăsi piața.
A fost legitimată, i-au verificat adresa și i s-a recomandat să ocolească. Când a ajuns acasă mama ei i-a spus să își pună singură de mâncare căci ea se grăbește să ajungă la alimentara din colț unde își lăsase rând.
- Acum că este zăpăceala asta au adus carne, a spus ea. Dacă poți și nu ești foarte obosită vino si tu căci se dau doar două kilograme de persoană și ar fi bine să luam mai mult. Vin sărbătorile.
Gina a mâncat repede și s-a dus. A ajuns la timp când mai erau doar două persoane înaintea lor.