singurătatea mea e ok. mă înghite ca un pământ în surpare. nu pot să mă opun. fac parte din această râpă.

eu sunt o pasăre de pământ.

am visat că mor îmbrățișată în tine. tu mă deschideai ca pe o sămânță apoi aruncai cojile.

nimic nu mi-e mai aproape acum ca propria mea singurătate. nu am cui să spun asta. nu există nimeni aici. toți au treburile lor au ființele lor cu care joacă remi și se țin de mână și adorm

eu am adormit în tine. nu am ținut cont de timp de nimic. am adormit în tine până la dispariție.

de mine se ține trupul meu o carne inutilă flămândă. de mine se țin câteva amintiri insuportabil de frumoase.

urlu în baie. urlu ca și cum aș cânta. alteori urlu în șoaptă. singurătatea mea e o lighioană care-mi smulge lacrimile ca să le bea.

acesta nu este un poem. nu este nimic. nu există ospicii pentru cei singuri. nebunia lor nu interesează pe nimeni. ei sunt doar cei care așteaptă ploile. uneori ele vin.