Curtea mea e o grădină despărțită de pădure cu un gard de sârmă ghimpată care nu supără pe nimeni.
Din curte, câinii privesc fazanii din pădure, veniți la masă.
Veverițele trăiesc și colo și colo.
Frunzele căzute cu drag, acoperă evadații tastelor lumii.
Zăpada ajută pe toată lumea. Toți privesc mirați sau crispați prin gaura mușuroaielor noi.
E un pic de soare, o albină iese-n curățire, matca veghează, cârtița mai saltă un etaj.
De sub o frunză lumina privește și se mai gândește.