ți-a trecut vreodată prin cap?
ecosistemul ăsta de dormitor își încinge
colții ca de vătrai își lasă urmele de îngrijorare
după miezul nopții ca niște tranșee în care mi-arunc
pielea butaforică a nepăsării
cât mai aproape de foc

cine știe unde voi ajunge de data asta...

mi-am legat de gleznă toate amintirile
câteva gânduri concave gâfâie aproape
evaporate îmi șterg condensul de pe obraji
în rest, puțin deshidratată de la avalanșele de pietre
în prăpastia claviculei. nimic grav.
port bocanci din fier. din vinovăție. nu
i-am lustruit cu cremă neagră i-am dat cu sângele meu
ca să-mi simtă mirosul de departe
foamea ta încleștată în fălcile dezrădăcinate
ale unei mine prădate & părăsite

cunosc toate tertipurile morții îmi feresc pântecul
e singura oază descoperită în mine mi-o port precum o scoică
își poartă piatra
sau oul

dacă mi-aș încuia dragostea în pumnul inimii probabil
nu mi-ar ajunge nici să ador libelulele
iubirea mea e comparabilă cu o fundație pentru cer
și un acoperiș pentru pământeni

(de data asta am mers prea departe mi s-au erodat până-n
genunchi toate scuzele)
vin la tine cu mâna goală

nesăbuința e un tovarăș de drum morocănos

poate ar fi mai bine să aștept să te întorci acasă
pe jumătate băut
pe jumătate gol

notă de subsol
dacă mă întrebi pe mine
dragostea și vinovăția sunt mână în mână sunt
mânecile aceleiași cămăși de forță
descheiate