mă poartă trenul vieții cu spatele-nainte
conductorii în haite mă-ntreabă de bilet
îi mituiesc cu lacrimi și versuri chinuite
să-l roage pe mecanic să meargă mai încet!

și-i rog cu cea mai tristă privire de sub soare
să-mi caute și mie un loc să-mi odihnesc
țărîna ostenită de-atîta căutare...

ce scump a fost biletul și încă-l mai plătesc
cu lacrimi, umilințe și valuri de sudoare!...

de-atîta vreme, doamne, sînt tot pe culoare!...