= Despre amintirea ori spectrul tatălui lui Eugen / Jan

[08.Feb.10 15:15] > Carmen

Carmen, din cele consultate de tine, sunt reale acuzele la adresa tatălui său oltean:
",,Jean: [...] Atunci când politica a făcut din mine un paria — acea urâtă politică din țara ta — și tu m-ai făcut un paria pentru tine. Nu ai rezistat nici la aprobarea, nici la dezaprobarea societății. A societății tale. Însă, după cum ai văzut, eu am învins. Fiindcă am avut șansa și curajul de-a nu te asculta. Nu s-ar putea spune că tu nu ai reușit în întunecimi. Ai fost favoritul francmasonilor, al democraților, al stângii, al dreptei, al guvernărilor naziste, al Gărzii de Fier, apoi al regimului comunist.”?

Acest studiu critic poate relansa problematizarea Martei Petreu, din cartea "Ionesco în țara tatălui". Complexul oedipian de care suferea mai ales la Paris Eugen Ionescu nu a fost exagerat oare de el? Din numerele "Magazinului istoric" (din octombrie, noiembrie 2009) reiese că statul R.S.R., regimul ceaușist a vrut foarte mult ca Eugen Ionescu să revină-n patria formării sale intelectuale. Chiar Radu Beligan ori alți oameni de cultură au intermediat pentru acest lucru. E. Ionescu n-a vrut să fie folosit, dejucând imediat strategia Securitătii. Credea că-l omoară de se-ntoarce doar o singură dată "în țara tatălui". Să fi fost spectrul sau amintirea tatălui său atat de cutremurătoare pentru fiu?





= Re: Spectrul tatălui...

[11.Feb.10 19:53]

Dragoș, nimeni nu poate ști cât este realitate și cât ficțiune în piesele ionesciene. Sigur că a exagerat, însă când este vorba de un complex oedipian, toți exagerăm. Și dacă nu ar fi fost acel spectru malefic, bântuindu-i destinul, oare s-ar mai fi născut dramaturgia sa originală, care l-a proiectat în eternitate?





= alt semn de carte

[13.Feb.10 13:58] > Carmen

O sa-ți aduc cele trei numere (oct., nov., dec. 2009) din "Magazin istoric". A propos, vreau să discutăm! Eugen Ionescu - ce subiect fascinant..., chiar dacă a fost îndemnat la Paris printre alții, de către mulți oameni de cultură (Ov.S. Crohmălniceanu, Vladimir Streinu, Virgil Tănase etc.); nu și de Ion Caraion, care nu accepta astfel de servicii. N-ar fi periclitat viața transfugilor sau a exilaților din Occident, în eventualitatea vizitării țării natale. Eugen Ionescu a fost constant un dizident redutabil din diaspora, având o atitudine distantă și lansând prin 1970 un adevarat rechizitoriu în fața regimului comunist din România, care nu-l lasa pe Paul Goma să plece. E. Ionescu n-a făcut deloc jocurile Monicăi Lovinescu ori ale legionarilor din Apus.






= un itinerar spiritual dinspre Paradis spre Infern

[06.Mar.10 13:41] > Carmen

Mitul orfeic, desigur parodiat, poate fi recunoscut prin multe piese ale lui Eugen Ionescu, mai ales dacă Paradisul poate simboliza o Euridice pierdută. "Pietonul aerian", "Scaunele", "Omul cu valizele" sunt indiscutabil bazate pe ipostaza adamică pe care a vrut s-o surprindă la noi Marin Sorescu în "Iona", Paracliserul". Derularea hilarului masacru omenesc poate ascunde nostalgia Paradisului.
Este un studiu foarte bun despre investigarea labirintului infernal la Eugen Ionescu.
Cine a citit micul roman autobiografic "Insinguratul" va realiza apropierea de Cioran în temerile, viziunile omului Eugen Ionescu. "Junal în farame" este un fel de "Paradis" dantesc, iar unicul roman al dramaturgului este gura Infernului operei sale.





= Re: călătorie prin labirint...

[10.Mar.10 20:08]

Călin, îți mulțumesc pentru comentariu și pentru aprecieri. Ai dreptate, și eu cred în călătoriile imaginare.
Dragoș, Paradisul și Infernul sunt în noi, iar sufletul omenesc este un labirint fără ieșire. Și pe mine m-a atras ,,Însinguratul", i-am făcut și o interpretare.






= 6 sensuri ale acestei legende

[11.Mar.10 17:10] > Boris

Acest studiu despre golem ne face să medităm în spirit ecumenist. Prin conjunctura istorică din care provine crearea lui, prin implicațiile cabalistice (tarot), prin ciclul apariției sale din 33 în 33 de ani (aproape de trei ori într-un veac și de douăsprezece ori din 1600 legenda Golemului are deja un mister cumulat. Mie nu-mi place să caut precum un arheolog cenușa golemului - și acest lucru îl arată și autorul studiului. Important este să aflăm cea mai directă cale a dialogului propus de-un golem pavăză.
Simboluri ale golemului:
a. Un dublu al oricărui om ce-și vede sufletul (G. Meyrink),
b. Un semizeu adus din Evul Mediu spre epoca modernă și contemporană,
c. O carte din care se hrănește magul și poetul (M. Eminescu, G. Meyrink),
d. Un ritual al arborelui vieții - ale cărei semințe, dacă sunt luate la modul egoist de la Golem aduc moartea, așa că ele trebuie să disemineze, să fie răspândite,
e. O întoarcere a umanului spre stadiul angelic,
f. O vocație a luptei și a smereniei continue.






= comentariu interesant

[11.Mar.10 17:35]

frumos comentariu






= Despre condiția umană (și dreptul între popoare Tit Simedrea)

[11.Mar.10 17:47] > Boris

Este un studiu foarte documentat, pe care îl citesc dintr-o răsuflare. Corifeii Școlii Ardelene s-au identificat, după cum afirmați, cu Ahasverus - "Mai mult, cărturarii ardeleni se identificau, ca români supuși opresiunii habsburgice și maghiare, cu „evreul rătăcitor“, adică apatrid. În Þiganiada lui Budai-Deleanu se regăsesc aceste trimiteri, ca și alți autori (George Barițiu, Andrei Mureșan)". Maria Þvetaieva spunea în secolul al XX-lea că și poeții, mai ales pe timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, se simțeau niște exilați. Ce părere aveți, dacă sunteți informat bineînțeles, despre cartea lui Mihail Sebastian, "De două mii de ani..."? De ce nu e considerat un document relevant pentru istoria rezistenței în fața fascistizării Europei? Mărturisesc faptul că lecturarea ei m-a făcut să mă revolt asupra lui Nae Ionescu (Ghiță Blidaru), dar să înțeleg și faptul că Mircea Eliade sau Mircea Vulcănescu i-au fost devotați prieteni lui Mihail Sebastian, iar în măsura în care puteau, căutau să-i domolească pe liberalii care puseseră pe tapet eronatul numerus clausus, pe legionarii anarhiști sau pe sfătuitorii întunecați ai lui Carol al II-lea și Ion Antonescu. Am citit foarte recent un articol în Magazin istoric despre episcopul Bucovinei, care l-a făcut pe Antonescu să renunțe la trimiterea vagoanelor morții spre Moghilev. Acest articol este scris de către un evreu recunoscător, care trăiește în Israel. Din JURNALUL lui Mihail Sebastian lipsește totuși, într-un mod supărător, perspectiva salvării, acest îngust coridor fiind datorat și politicienilor noștri din 1942-1944, care nu l-au lăsat pe Hitler să facă ce voia în această parte a Europei. Sebastian insinuează, și asta nu pot să i-o iert, că la bombardarea Bucureștiului de către nemți, la sf. lui august 1944 ei voiau să producă un holocaust al tuturor evreilor rămași în Europa (sic!). Parcă nu mureau și romani... Adică, în concluzie, degeaba se luptaseră cei de la conducerea Romaniei ca Hitler să nu-i extermine pe evrei, că de fapt Hitler doar tergiversa momentul, la care s-ar fi azvarlit la lupii și Ion Antonescu, regele Mihai etc.






= O viziune despre copil și mamă

[11.Mar.10 22:53]

Sunt de remarcat oralitatea stilului și chipul mamei. Am stat și eu pe timpul lui Ceaușescu, doar vreo săptămână, la un bloc având patru etaje, pe Rahovei, chiar lângă piață. Puteți pune semnul diacritic, spre final, la "dupa".

Interesant discurs autobiografic!





= re Dragos Visan

[12.Mar.10 11:44]

mulțam de trecere - și de sfaturile anterioare - iar cu diacriticele am mari probleme pentru că e altă tastatură și mai ia și mult timp!






= Scene vii

[11.Mar.10 23:00] > Anni-Lorei

Interesante dialogurile dintre doamna vopsită și Fănică, apoi dintre mamă și fiică. E luată rapid temperatura străzii, cu termometrul pus pe asfalt ori în gura oamenilor obișnuiți. Piața și evenimentele - iată ce știe omul cu nivel mediu sau mai descrescător de inteligență. Dar și dacă intră cineva în gura unuia ca taximetristul acela...






= labirintul Rahovei

[12.Mar.10 19:10] > Anni-Lorei

E un Babel fascinant în aceste pagini. Neobrăzarea taximetristului seamănă cu cea a lui Moș Nechifor Coțcariul, trecut puțin prin filiera limbajului lui Luca Pițu, apoi a lui Nicolae Breban (Grobei).
Mi-amintesc cum m-a uitat mama în București. Aveam doar doișpe-cinșpe ani. Nu știam bine strada unde găzduisem. Am plecat după o jumătate de oră de abandon matern. Dar mă bazam pe flerul meu istoric (pasiune de la tata, care a făcut Dreptul la București). Am întrebat pe unul, pe altul, mai întîi cum să ajung pe Griviței. Soră-mea tocmai făcea facultatea la Design particular, tot pe-acolo prin 1990. Trecusem și o pasarelă uriașă peste căile ferate, nu departe de Gara de Nord.
Apoi am întrebat de Plevnei. Du-te și pe-acolo cu tramvai... sau autobuz.
Abia după ce m-am rugat întîia dată în gînd bunului Dumnezeu, mi-am adus aminte denumirea grea de Rahova. Știam că voi recunoște din autobuz și acel campus studențesc, cu un imens parc - clădirea aia cu acoperiș rotund, ca-n Orient. Am coborît în Piața Rahovei - fie binecuvîntată! De-acolo, pe bîjbîite, urcînd și-n două blocuri învecinate, am ajuns la etajul patru unde era apartamentul mătușii mele Mimy și al verișoarei Irina (de gradul doi) - la care am stat de două ori în viață, atunci și încă o dată. Mama întîrziase să vină la una din porțile Cișmigiului... Curat tîrg de MOȘI, sau ca-n conu' Iancu la Sinaia, fatalitatea fatalităților. Tot balcanici am rămas...







= bine că a existat abandon matern și mătușa Mimi

[13.Mar.10 17:00]

înțeleg din celălalt comm că am voie să le trec în capitol separat cu trimitere la autorul ce ai fost al pățaniei și scriiturii de mai sus, iar continuarea e binevenită și în inima fără fund a balcanilor care cred de fapt că se poate și fără să bată .....îți vei găsi un loc la fereastra cu ghiveci de mușcate, cum altfel






= Despre trupul - "copac" sau "castel"

[12.Mar.10 19:37] > Eugenia

Expresii care m-au impresionat, vorbind despre durere, căutarea fericirii -
ce bună-i amăgirea asta care trăiește cu noi și se repetă,
mirosul (...) ploaie puternică (masculină),
lacrimi de bărbat s-au rostogolit pe muzica îngălbenită,
nu mă pot normaliza - ar însemna să trec din nou din ieri în azi/ să fiu mereu atât de ocupată,
ai avut întotdeauna iubire și eu am nevoie de ea.

Discursul are și finețe. Dar și aplomb. Mă gîndesc la încercarea de definire a stărilor interioare. Un luxuriant autoportret. Libertate a cuvintelor, a emoțiilor, a reproșurilor spuse din iubire.






= Ștefan Baciu era din grupul literar "Corabia cu ratați"

[13.Mar.10 08:54] > Alexandru

Un studiu aproape monografic. Opera lui Ștefan Baciu nu poate fi considerată numai tradiționalistă, precum bine au observat și Ion Negoițescu sau Nicolae Manolescu.
Eu mai știu, din "Jurnalul intermitent" și eseurile de Pericle Martinescu, despre marea prietenie dintre toți membrii grupului "Corabia cu ratați" (ultima promoție literară interbelică), al cărei lider era Emil Botta. Erau aproape boemi. Au păstrat legătura prin corespondență și după 1944. Ștefan Baciu are desigur un epistolar impresionant, care ar merita să fie publicat, de urgență!
Emil Manu a prezentat prea puțin revista "Mele", scoasă de Ștefan Baciu în Honolulu (vezi pag. 182-184 din "Reviste romînești de poezie").
Puteți pune majuscula la începutul unei fraze - pentru N. Manolescu...






= re Ottilia Ardeleanu&Dragoș Vișan&silvia caloianu&Teodor Dume&Anni- Lorei Mainka

[13.Mar.10 16:54]

vă mulțumesc pentru semn, mă bucur mult că a contat această prezentare și nu a trecut neobservată...

otilia, mersi pentru semn, mă încântă interesul pe care îl oferi poeziei/poeților

dragoș, mă bucură popasul tău aici, desigur, știu că mai sunt o grămadă de spus, eu însă am insistat pe poezia primelor volume, cu toate că mi-a fost greu să separ biografia poetului, viața lui tumultuoasă, lipsa hranei din brazilia, exilul propriu zis, berna, revista ”mele”, etc de operă sa... mulțumesc pentru semn, te mai aștept

silvia, mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o acordați, mulțumesc pentru steluță

teodor, am ales acest poet tocmai din această cauza. și eu am căutat, în primul rând pe net ceva materiale și... surpriză! - câteva poezioare din ultima parte a vieții sale. Mă bucur dacă lucrurile mărunte contează

anni, mulțumesc din nou, mă bucură prezența ta. Până la volume documentare, ma e însă cale lungă... :)
vă mulțumesc,
numai bine,
alex






= O Burgundie rediviva

[13.Mar.10 09:02]> Anni-Lorei

O altă articulare a materiei, venind dinspre suflet.
Interesantă ideea din comm, despre Pitești, cenaclul d-lui Sibiceanu...





= re Dragos Visan - toate chiar toate ni se potrivesc, dar abia spre final

[13.Mar.10 12:25]

dupa o lungă pauză de viață
unii reușesc să se scuture și să o ia de la capăt
cu auzul mai ascuțit
așa l-am reauzit pe Sibi și poeziile celor din 80

când te fugarește prezentul cam fugi de trecut

mă bucură trecerea ta curată și limpede prin străduțele nearhitecturale ale Burgundiei

dinspre ferestre ar trebui să ne vedem mai bine
cel puțin în această primavară








= Despre această sociologie întunecată de fiecare dintre noi

[13.Mar.10 09:15] > Andrei

Această societate cu ritm galopant de schimbare în rău pare să fie surprinsă exact în Inseparabila dezordine. Asta-i și părerea lui Habermas, ori concluzia logică a reîntoarcerii vizualului necontrolat, ce ucide lumea cărții.






= Vă mulțumesc

[13.Mar.10 12:23]

Dragoș Vișan,
mulțumesc pentru încurajare.
Chiar survolam deunăzi prin publicațiile dumneavoastră.
Încântat de vizită și com.
Aceeași invitatiție: dacă doriți un volum, nu trebuie decât să-mi indicați o adresă unde să vi-l trimit. Plăcerea e de partea mea.
Cu drag,






= O prozatoare în devenire, pe lîngă poeta ce ești deja

[13.Mar.10 09:40] > Alina (Alma)

Un talent înnăscut pentru a suprinde situații dilematice, la limita supraviețuirii. Figura revoluționarului, desigur foarte veridică (sper să fie un caz adevărat) mi-a adus aminte și de evenimentele din 5-12 aprilie 2009, de la Chișinău. Numai că acolo erau alții pe clădire... poate și dintre teroriștii (sau fiii teroriștilor) din dec. 89. O aversă interlocutivă se abate foarte sonor din aceste rînduri. Un bravo cu adevărat meritat.
Eu eram în Tulcea. Am străbătut atunci, pe douăzeci și două orașul, cu soră-mea mai mare, Nicoleta, pentru că tata cumpărase un brad însă nu putea veni acasă. Apoi mă duceam peste linia ferată la policlinica industrială, să-mi pună plombe, iar la poartă stătea mereu un revoluționar cu automat. Mai o fi stafia lui și astăzi acolo...






= Un jurnal care promite, dacă începe cu rodiile - fructe cu numerus clausus

[11.Mar.10 23:05] > Anni-Lorei

Apropo, și eu am rodiu în grădină la Constanța. Mi-a făcut anul trecut vreo doisprezece. Au luat și vecinii. Caută lumina fructele. Și crește ca nebunul. Fructele nu cresc prea mari. Dar au tot numărul lor fix de boabe.
Atit.





= re Dragos Visan - super!

[11.Mar.10 23:52]

fructul absolut - nu te lasă să alegi
ai un număr și basta!
sper că vom avea o recoltă bogată - metaforic vorbind






= Despre o poetică a Rahovei în jurnalul tău

[12.Mar.10 18:46] > Anni-Lorei

Nu am trecut și pe la Grivița Plevnei, Vidin în trecerile prin Bulgaria. Dar totuși mi-am dat seama că Rahova și partea aceea a Bucureștiului sunt Balcanii în miniatură. Tu, prin acest jurnal ne introduci în lumea densă a Isarlâcului. Bulgarii i-au cam mătrășit de la ei pe turci - obligați să se haiducească prin Rodopi încă de-acum un secol - tocmai pentru că le-am dat noi nas să facă asta. Ei au introdus numerus clausus pentru turci în tot secolul XX. Grecii pentru armîni. Sîrbii pentru cei din Valea Timocului și Voivodina. Ucrainienii pentru moldovenii noștri din Basarabia. Ungurii de mult pentru alții și alții. Numai la noi există deschiderea sufletească a Rahovei. Mie acest toponim îmi amintește de soare, plajă, vorbă caragialiană. Nu de istorie.






= nu poti sa crezi ce mare-mi e BUCURIA

[12.Mar.10 20:10]

bună seara musafire, rătăcit printre rudeniile de gradul doi în Rahova aceea - evident că nu de istorie, în niciun caz, vorbesc și eu - e vorba de-un colț de București din anii 60 până prin 80, când au avut superba idee să îmi interzică să mai locuiesc acolo, dar asta e altă poveste....

uite, mi-ai făcut o bucurie cu întâmplarea din copilaria ta, și eu am avut una, dar nu am găsit drumul spre Rahova, că m-a pescuit o doamnă care nu avea copii și m-a păstrat vreo câteva zile - m-a răsfățat, a fost tare amabilă cu mine, dar au prins-o și iar am luat drumul Rahovei....

apoi: am o întrebare.....dacă nu-i cu supărare.....aș dori să pun într-un capitol cu numele fiecăruia amintirile voastre despre Rahova, dacă dorești, spune-mi.....scrii atât de frumos și de fin!




= news !!!! in com anterior DRAGOS VISAN

[12.Mar.10 20:11]

am uitat cum e pe aici, unde ce trebuie scris ca să citească celălalt





= Despre Cornel și Mimy Coculeanu de lîngă Piața Rahovei

[13.Mar.10 08:26]> Anni-Lorei

Sigur, se-acceptă. Alte amintiri nu mai am despre Rahova. Sper să iasă o carte bine documentată, veselă, dramatică, cum vrei tu. Pe placul cititorilor este. Cu siguranță.
Vărul de gradul unu al mamei mele, Coculeanu Cornel, soțul lui Mimy, a locuit mai puțin de trei sute de metri de Piața Rahovei. Era foarte tare în șah, jucînd la concursul național. Cînd venise pe la Tulcea m-a lăudat că i-am ținut piept într-o partidă, luînd chiar avantaj, de-am fost făcut mat abia pe la mutarea a patruzeci și cincea (mi-am notat partida, cred c-o mai am într-o agendă). După aceea am aflat că a murit, chiar prin 1989-1990.
Nenea Cornel a fost inginer-șef la Semănătoarea. Avea o față de boier. Era originar din Pitești și comuna argeșeană Cocu, exact ca maică-mea.
Tanti Mimy era o adevărată doamnă. Cînd a aflat că nenea Cornel o înșeală cu o femeie, i-a spus maică-mii la Tulcea. Deși era supărată, era foarte jovială, ne făcea să rîdem. Avem și o amintire, o glumă memorabilă. Mama ne obliga să mîncăm și ciorbe prea fierbinți. Iar tanti Mimy (Maria Coculeanu) mi-a zis: "Fuflă, mamă, fuflă!", astfel încît maică-mea s-a dezobișnuit să ne mai grăbească la masă. I-a mai servit și proverbul: Dacă te-ai fript odată, sufli și-n iaurt. Îl lăuda pe tata, pentru că era la fel de diplomat, discret și cu simțul umorului, nu ca soțul ei, care era cam taciturn, dar cinstit și bun. Tanti Mimy semăna extraordinar cu Edith Piaf. Aceeași înălțime, voce de fumătoare, jovialitate. A fost farmacistă-șefă, cu facultate, și după pensionare, acolo în Rahovei, la o farmacie particulară prin anii '90. A vrut ca fiica ei, Irina, să facă pian la Conservator. Aveau o pianină splendidă. Am ascultat-o pe Irina cîntînd Sonata lunii de Beethoven. Doamna Mimy Coculeanu făcea mai multe feluri de mîncare, dar în castroane mici. Putea să facă trei feluri deodată. Biblioteca lor era uriașă. Cu lucrări tehnice, de inginerie, cu tratate de medicină, cu romane, volume de poezii, etc. Nu știu ce s-a ales de ele, cine le-a luat...
A doua și a treia oară le-am vizitat pe Mimy și Irina cînd am dat de două ori la Drept, fără să reușesc, la sfîrșitul verilor din 1994 și 1995.
Irina, care avusese o primă tinerețe prea aventurosă, se cam îmbolnăvise de cap, nu muncea. O certa aspru pe maică-sa văduvă, care muncea și pentru Silvia, nepoțica zglobie. După ce a murit tanti Mimy, Irina cu fiica ei Silvia au plecat în Olanda sau Belgia, unde se căsătorise bine.






= re Dragos Visan - cu respect

[13.Mar.10 12:20]

îmi pare bine că mă ajuți la "cules de rodii", că mă trezești din amorțeala sâmbetelor ce stau pe lângă mine și eu pe lângă ele ca rufele nestoarse pe frânghie....și apropos - merci de capitol care se va mândri sper că a ajuns acolo printre amintirile unei călătoare de tramvaie și autobuze prin lume






= Tot despre primăvara asta atipică

[13.Mar.10 22:44] > Ecaterina

Primăvara e faină totuși întotdeauna, dar acum pare prea docilă, c-a intrat la stăpînă, la iarna bogătașă. Să dea Domnul să mai scăpăm de sărăcie.
Un discurs bine întocmit, cu o masculinizare îndrăzneață.





= Dragoș

[13.Mar.10 23:55]

mi-a plăcut cuvântul masculinizare. mulțumesc de aprecieri.

erată în răspunsurile precedente: odată că - odată ce, în loc de coloare - culoare.







= Fețele prieteniei

[14.Mar.10 19:35] > Ecaterina

O față a jovialității, alăturată unei imense sensibilități. Apoi o încercare a autorului de-a sparge gheața textului, sărind spre un cer devenit palpabil.
Aceste instantanee te prind atât de bine pentru că ești un psiholog, un analist al naturii umane și înconjurătoare, care se simt firesc sub degetele tale.





= Dragoș

[15.Mar.10 10:52]

ești generos în aprecieri. mulțumesc că înțelegi și spui.






= Gânduri după ultimul Crăciun

[15.Mar.10 08:07] > Mădălina

Cele șase strofe au un ritm al unei săptămâne lucrătoare, deși aceasta-i restrânsă la numai trei zile. Intervine în prim plan loisir-ul incendierii omului de zăpadă, al degustării sau halirii eclerelor, etc. Sunt fascinat de muzicalitatea multor expresii. Atmosfera citadină, puțin occidentalizată, pare și ea intrată într-un proces a ambiguizării totale.





= .

[15.Mar.10 16:43]

pe capacitatea muzicalității de a susține întregul, dincolo de divizarea sa în fragmente, nu doar spațială, am și mizat. mulțumesc pentru semnul că se simte întrucâtva asta, în urma lecturii.






= Zic și eu. O idee stârnită de versuri

[15.Mar.10 08:23] > Mădălina

Eu nu folosesc piatra ponce. Dau puțin cu unghiile pe tălpi.
Dar asta n-are legătură cu poemul vizual. La urma urmei piatra ar fi blocul, pământul, aerul pietrificat, cred. Părintele Cleopa vorbea în ultimii săi doi ani de viață, înainte de-a muri în 98, că sfârșitul va veni când nu vor mai exista cărări de la o inimă la alta. Mai spunea că lumea e menținută datorită sfinților părinți sau simplilor rugătorii care strâng văzduhul între palmele împreunate.
Din acest punct de vedere poemul e foarte reușit, prin itinerarul propus. De la un joc apropiat de cel al șotronului, la o ispășire a materiei, a pietrei de pe inimă. Harfa dubitativă răsfiră o muzicalitate a refacerii chipului divin din noi.





= .

[15.Mar.10 16:37]

poate ești prea generos cu interpretarea, dragoș. mă bucură însă că textul a prilejuit-o. și mă gândesc la ce ai lăsat aici. mulțumesc.






= P(l)anetariul timpului interior

[15.Mar.10 08:43] > Mădălina

Un armistițiu cu timpul, un întreg planetariu pe-o bucată de pâmânt.
Un poem cu sinuozități, care mi-au adus aminte, fulgurant, de Mihail Sebastian (Jocul de-a vacanța - de-un Ștefan în șezlongul ce și l-a rezervat).





= .

[15.Mar.10 16:38]

alteori hamac, alteori fotoliu, de cele mai multe ori e suficientă o simplă oprire ca toate să înceapă să se reașeze, da. mulțumesc de părere






= descifrarea poemului ține de acest 1 sau l?

[15.Mar.10 09:00] > Mădălina

1 înseamnă primo (mai întâi, în primul rând), sau un articol enclitic "-l", sau un individ neidentificabil?
Atât am vrut să-ntreb.
Și adaug: e adevărat că poeziile sunt greu de "făcut" (trucat), astăzi. Exact ca trăirile autentice, ele vin.





= .

[15.Mar.10 16:39]
l este ceva între prezență și personaj, apare în mai multe texte ale mele. de acord cu acel vin. implicit cu varianta opusă. când nu și nu, nu pot fi zgândărite prin ajutoare ipocrite. mulțumesc






= Două personaje vorbind

[15.Mar.10 09:19] > Mădălina

Tăierea de pe listă a Carolinei. Încercarea portretizării ei. O sacadată sau gâfâită sinceritate. Un urlet de fiară care sângerează. Ambiguizare programatică - mai spune - mai scrie - mai tăcea.
Coșmarescul este artificial indus - ca între niște adolescente care trăiesc agonii ridicole pe mess.
N-are de-a face cu poezia, ci dimpotrivă. Nici teatru nu-i, nici junal, nu-i, poate ceva epic sau paraepic.
Aș putea crede că vorbesc personaje de ficțiune și-atât.





= .

[15.Mar.10 16:41]

firește că nu poezie, firește că nici proză nu este aici, doar o însemnare la capătul unui șir de momente, stări, perioade, în care carolina, ca nume, a fost prezentă.
coșmarescul însă nu este indus, ci doar reprodus.

mulțumesc de oprire și aici.






= Pe dreapta copil * mai tânăr ca mine

[15.Mar.10 09:26] > Mădălina

Voiam și eu să văd pipota în loc de suflet.
Este vorba de portretizarea tatălui. Foarte reușită. Pare un artist. Și expresia 'pe dreapta copil' e ravisant de multiplă în perspectivele ambiguizării oferite. Știu că semnezi eseuri, prezentări de acte culturale foarte bine articulate, formal, conținutistic. Dar ca prozatoare, ca poetă chiar te prinde acest pathos, dublat de experimentări succesive.





= .

[15.Mar.10 16:42]

dacă se simte patosul, mă bucur. pipota a dispărut între timp, ca termen. sper însă că sugestia sufletului prezent s-a păstrat.






= despre noii Decenei-îngeri, ce fac deja coadă la mac, nu la McDonald

[15.Mar.10 09:35] > Mădălina

Prin aceste versuri, optzecismul textualist, ca de altfel și douămiismul poetic devin depășite. Pe bune.
"lângă inimă doar bilete cu prețuri." / exact definire noii generații, a Decenilor și a Deceneelor (ca Ecaterina Bargan) care bat la ușă de puțin timp. Mânerele genților îi așteaptă. E nevoie de-o primenire a literaturii.
Să lași totul așa. Să nu modifici nimic din această formă finală a poemului!






= .

[15.Mar.10 16:46]

e nevoie de primenire omenească, în primul rând. cel puțin eu la asta am încercat să mă refer. căci de la uman pornește mai orice. inclusiv îndeletnicirea asta numită scris. trecătoare, de altfel, ca tot e ce este omenesc.

nu modific, deocamdată, nimic. dar pe viitor e probabil să se întâmple și asta, pe măsură ce o să observ și alte hibe în afară de cele pe care de pe acum le știu.






= fain

[15.Mar.10 11:19] > Ecaterina

Foarte captivant acest poem. Mi-a adus aminte de atmosfera trăită și de mine între 1990-1994 la liceu. Imaginile se prelungesc una din cealaltă. O avalanșă stârnită de momentele vieții. Provoci realul să se manifeste. Nu pot crede că acestea se petrec la Chișinău. E ceva fain.





= Dragoș

[15.Mar.10 11:31]

încearcă să citești textul, ascultând, în paralel, piesa despre care scriu în prima strofă. da, bine ai remarcat, este numai și numai realitate aici, obținându-și doza necesară de poetic doar pentru că așa s-a întâmplat realitatea să fie mai distinctă an acea zi, decât în alte zile, în alte locuri, și, poate, pe fundalul altor melodii. îți mulțumesc pentru constanța lecturilor. te citesc și eu, la fel de captivată de ceea ce scrii, cum și prima dată când am nimerit în pagina ta.






= Pâl pâi - tăiat precum pâinea felii

[15.Mar.10 18:19] > Mădălina

O tehnică de fragmentare a enunțării din care survin aluzii fine. Ajungi să fragmentezi, ca pe-un miez de nucă și verbul "pâlpâi" - cu subtextul sau simbolul poetic "pipăi(ești)". Mi se pare că lucrezi la filigran, că vorbirea ta amicală zilnică este doldora de aceste înnădiri ale micilor-marilor sensuri, plutind increate. După cum ceasornicarul se apleacă la operația unui ceas scump, exact așa procedezi și tu. Arghezi, elvețianul de-acum un secol, o să aibă precursori valoroși!
Ceva la "o ascund" nu merge - poate o ascunde, sau ascund...





= .

[15.Mar.10 18:26]

o ascund, pentru că este căldura. pe ea o.

apoi, arghezi sigur a avut precursori, antemergători.

în ce mă privește, uitând că ai pomenit acest nume, vine dintr-o altă lume, totuși, nu am tehnica unui ceasornicar. ba din contră, poate că uneori ar fi bine să mă aplec mai atent și mai răbdător asupra a ceea ce scriu, la răstimpuri, pentru a repara ceea ce nu merge.

unde ai dreptate, în sensul că există corespondență la nivel faptic, este la vorbirea de zi cu zi. nu diferă cu mult de discursul din texte.
încerc să le limpezesc pe ambele. ca formulare. cât despre ceea ce încerc să spun, pe fond, e altă poveste. cu alt tic tac.

mulțumesc de oprire și pe acest text.






= alt vis crepuscular

[15.Mar.10 19:31] > Mădălina

M-am fâstâcit. La acel o ai dreptate. Las' că merge. Sunt doi o apropiați, apoi mai vin doi, cu altă valoare morfologică. Cu un ochi eram la poemul tău și cu altul la "precursori". Voiam să scriu "urmași", bineînțeles foarte originali.
Chestia cu poalele draperiei mi-a dat de gândit: n-o fi intenționat deloc, nici involuntar, Nica Mădălina, să rescrie subtil, pe dos în 2010, "Morgenstimmung"?!:

"Tu ți-ai strecurat cântecul în mine
Într-o dup-amiază, când
Fereastra sufletului zavorâtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să știu că te aud cântând.
Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele

[...] te-ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărțit - în bolți.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos".

Diferența mare o face fragmentarea discursului tău, excepțională de altfel; și faptul că la tine-i vorba de alt vis crepuscular, pe seară când se întâmplă să cadă lumina și domnul Watt, de se-aduc candelele parfumate.






= .

[15.Mar.10 19:38]

absolut fără legătură, dragoș, de aceea mă și bucură trimiterea pe care o faci.

la poalele draperiei vine, la mine, ca și întreg acest tablou, dintr-o imagine simplă, a bucății de sus a unei camere, văzută cândva, când eram în trecere pe lângă o casă, pe o stradă pustie, după o ploaie, într-un oraș aproape necunoscut.

în acel moment mi-am permis să imaginez partea de jos a camerei, ca pe un cadru care să susțină sugestia unei povești. pe care am plasat-o acolo, deși poate fi plasată oriunde, la nivel de act.

mulțam de revenire.






= Teroarea trotuarelor valahe. Renașterea din bitum

[16.Mar.10 08:41] > Liviu-Ioan

Trotuarul de bitum despicat. Și pe mine mă înghite. Ca pe Eugen Ionescu, în romanul Însinguratul, o amețeală, o sfârșire citadină. Superb finalul revenirii. O preînchipuire a Învierii cu trupurile, într-o altă lume fără trotuare sparte.
România sub teroare, adevărat!




= Dragoș, Alexandru,

[16.Mar.10 17:44]

Dragoș,ați interpretat în spiritul a ceea ce doream a transmite. Mă bucur că ați remarcat finalul, chiar doream o portiță spre interpretare.
Alex, cred că e binevenită această percepție. Chiar doream speranța aceea, dar șezutul nu cred că e neapărat deznădejde. Poate fi și o așteptare a altor vremi.
Vă mulțumesc de trecere și semn.
LIM.





= Chitara versus husa

[16.Mar.10 16:44] > Iarina

Poemul husei de instrument muzical, cum spune Alex, al sunetelor deja moarte de coarde, se mai aude dureros la punerea chitarei bine, de-o parte. Husa-bagaj a instrumentului poate fi o celebrare a iubirii. Orele cu pulsul lor mi-aduc aminte de un bioritm interior al lumii, studiat de poetul Alexandru Lungu.
Am o idee: chiar acum ți-am trimis astfel de poeme vizuale ale lui A. Lungu; poate pui vreunul pe note, aproape de ale tale. Sunt foarte, foarte faine. Le-au gustat vreo trei scriitori deja. Succes la scris, e minunat muzicul, eine kleine Nachtmusik!




= Dragoș

[16.Mar.10 19:05]

, mulțumesc și pentru semnul de aici, și pentru Alexandru Lungu. Chiar m-aș bucura să fie deja o melodie acolo, iar eu doar s-o descopăr.





= Să nu trezim țicadele Burgundiei!

[16.Mar.10 17:47] > Anni-Lorei

Dacă îmi aduc aminte, aceste țicade sunt niște cântăreți zgomotoși în armură. Foarte hilari la vedere - adevărate caricaturi din lumea insectelor. Și leneșe, de le iei cu mâna de pe copaci. Prin pădurile Dobrogei, mai ales din județul Tulcea sunt foarte multe. Þiuie și-n urechea șoferilor cu geamul ușor întredeschis.
Poemul tău provoacă o liniștire nescontată, cred. Firea ta, Anni-Lorei, se lasă petrecută de gândurile venind de departe, peste păduri verzi sau multicolore, mângâind trupul falnic al bradului din țara de origine, sau din țara Niebelungilor. Nu speria pe braconierii de-acolo, lasă-i să se simtă ca-n Vestul sălbatic! Oprește diluviile apelor Europei, pune baraje peste Carantania aceasta în care vedem că se scufundă câte o țară, că iese în stradă alta. Rămași încă sus. Când fenomenul s-o agrava, o să tânjim după momentele siguranței...





= re Dragos Visan - țicadele sunt un fel de cabaretiști

[16.Mar.10 18:47]

burgundia e mică, dar o țară sigură.....culorile și atmosfera sunt încă rezistente la valurile de ciudățenii

mulțumesc pentru vizită, sper să corectez totuși în timp imaginile ptr a putea să le prezint ca fațetele Burgundiei, vă mulțumesc de ajutor





= Norii Burgundiei și ai Brunhildei

[16.Mar.10 19:30] > Anni-Lorei

Nu corecta, te rog, imaginile au prins viața pe care au vrut-o de la început, cel puțin în acest poem! Imaginile tale sunt ca fotografiile; dacă sunt puțin evanescente, nu strică. De obicei la tine au claritate și dau relief sentimentelor. Uite, poți de la norul acela, într-un costum al umbrelor de far, să închipui un adevărat roman, mai captivant decât "Schrummm Schrumm. Excursie dumincală la Nisipurile Mișcătoare" al lui Fernand Combet, al cărui început mi l-ai trimis. Excelent scrii, nu mai corecta, lasă așa!




= re Dragos Visan

[17.Mar.10 03:01]

nu prea știu pe moment ce aș putea schmba, dar ceva, ca să fie compatibil cu cititorul probabil.... trebuie schimbat .... în Burgundia mea doar veveritele își schimbă ruta






= Uimire și sete

[16.Mar.10 19:47] > Iarina

Ai o metodă prestidigitatorie de-a prelungi imaginile în caruselele reminiscențelor create de ele. Mă gândesc, citindu-te, chiar la pictura românească, apoi la sculpturi inimaginabile pe care le capătă cuvintele și decupajele din cadrul real. Chipurile reptilelor sau pipăirea energiilor ce ies din oase, ochiul adânc al lui Odin, ori al lui Shiva (?), fac din primele două distihuri ceva indescriptibil. Căutarea iubirii se prelungește în mineral și în lumea microscopică, în adâncul organic spre final. Ce cați atât de departe, ce mai cați?! O splendoare a sinesteziei și o interogare a sinelui probabil. O verificare, un descânt al corporalității...




= Dragoș

[16.Mar.10 20:29]

, da, e mai mult o pierdere, ochiul care se ODI(h)Nește în căutări, în chipuri, în Forme. Și comentariul tău m-a făcut să-mi imaginez multe lumi inimaginabile – acel descîntec, acest ochi șamanic spre găsitul negăsit, poate chiar sine-stezia (pierderilor și regăsirilor noastre, dacă, pornind de la ele, știm să ne continuăm).







= Rătăcit-am!

[17.Mar.10 18:40] > Adriana (Ada_Li)

Ca în "Câtecul Singurei", ce dă titlul unui volum bilingv, româno-francez, de Ion Caraion! Splendid. Pentru că Singura vorbește. Și nu va mai fi atât de Singură. Cuibărirea păsării oarbe în seara ce-ți crește în piept, tăcerile-rozariu (mătănii), ale Singurătății penele, ai ei puii, tulpinile volburii frumos mirositoare din care-ți faci umbrare și naiuri, acele de foc ale neliniștii ce se potolesc, puținul cernut și împărțirea boierească când oferi festinuri de cuvinte, ciocnirea ouălelor-cântece în apropierea Luminii renăscute, înălțarea Singurei cu genunchii de flori...
Și fluierașul, trilul Măiastrei, pe-un drum răsturnat.




= re: Alexandru Ghetie, Dragos Visan & LIM

[17.Mar.10 20:05]

domnilor, între numele Lui Nichita și cel al lui Ion Caraion, simt că încep să devin străvezie...

va mulțumesc pentru gândurile frumoase.







= de la solei, solei la decapitare

[17.Mar.10 19:29] > Mădălina

Versurile 2 și 3,

"și niciun soare deschis
prin care să bată fereastra" - an intersection or crossing of two tracts in the form of the letter

Poemul pare o cimilitură, un chiasm produs între două ființe (îți spun) care nu s-au potrivit, dar mai speră. Scrobirea salopetelor arată, după cum a observat deja Alexandru, câte un ciclu diurn unit cu altul nocturn - o stare de rotație a Terrei în jurul axei sale.

Ghiduș de paroxistic ultimul vers!

Umbreluță-ntr-un... Să fie vorba de-o despărțire?! Orele decapitate. Simbolul poetic al satârului. Acum îmi dau seama ce face ironia tragică dintr-un poet.