Ce v-a determinat să scrieți piesa „Coridorul morții”?

La început, după evenimentele din 7 aprilie nu m-am gândit că aș putea face un text artistic despre evenimentele astea. A trecut însă timpul. În noiembrie am avut un răgaz pentru un proiect să fac o piesă, dar aveam cu totul alt subiect în cap și subiectul acela nu mergea. Și, fiind în perioada aceea în Letonia, într-o rezidență, la o casă a traducătorilor și scriitorilor din Ventspils, vrei nu vrei, stând pe internet, începi să afli despre Republica Moldova, despre țara ta, despre ce se întâmplă pe acolo și de aici a fost inevitabil să prinzi aceste unde și să le scrii. În plus, povestea dramatică și impresionantă a lui Valeriu Boboc, care a fost ucis de poliție, nu are cum să te lase rece.

De unde v-a venit ideea de a oferi această denumire piesei despre 7 aprilie?

Am pornit de la o expresie, care s-a folosit foarte mult în presă. De la cei duși la comisariatul de poliție, unde au fost bătuți, de la ei vine expresia „Coridorul morții”, fiindcă ei au trecut prin acest coridor. Erau vreo 15 polițiști și prin acest rând treceau tinerii, când ei îi băteau cu bastoanele, cu pumnii, cu bocancii, cu ce li se nimerea. M-am hotărât să-i pun acest titlu, fiindcă nu doar tinerii aceea arestați au trecut prin coridorul morții, dar și Valeriu Boboc se află încă în acest coridor. Alții au ieșit, desigur, cu urmări grave, dar Valeriu, îmi pare mie... eu nu știu... nu cunosc nimic despre lumea eternă, dar am impresia că încă se află într-un fel de coridor de trecere între lumea noastră și lumea de dincolo, fiindcă asupra lui s-a comis o mare nedreptate și nici până acuma nu se știe de ce a fost omorât.

Generația tânără este cumva mai impulsivă decât cea vârstnică. Vi s-a părut un fenomen surprinzător acea revoltă?

Tinerii vor să schimbe lumea, să o facă mai bună, încă mai cred că este posibil lucrul acesta.
Noi, cumva, generația mai în vârstă, suntem mai resemnați, nu mi-am imaginat că atât de mulți tineri o să protesteze. Educația care ni se făcea nouă, ne spăla mult creerii. Nu aveam informația elementară despre ce și cum se întâmplă. Ni se spuneau niște lucruri care erau minciuni, dar noi nu știam că sunt minciuni. Ni se spunea permanent că suntem în țara cea mai fericită de pe lume. Că este țara cea mai mare, cea mai frumoasă și noi credeam lucrurile astea. Tinerețea mea a fost și ea zbuciumată, dar nu într-o perspectivă socială, civică. Era doar efortul personal, dorința de a obține ceva, de a demonstra că și tu exiști pe lume. Noi ne-am născut în perioada sovietică, apoi, într-adevăr, tranziția asta și, decepție după decepție, ne-am făcut cumva mai melancolici și ne consola melancolia noastră și nu îndrăzneam să protestăm, nu ne imaginam că este posibil să ieși așa și să îți exărimi clar gîndurile pe care le ai. Deci a fost pentru mine o surpriză 7 aprilie și sentimentul dominant în prima jumătate a zilei era marea bucurie, deschidere, era un fel de sărbătoare că, uite, se poate întâmpla un asemenea protest, când îți sunt încălcate drepturile, când un regim nu vrea să plece în niciun fel și prin astfel de acțiuni poți să îți manifești revolta față de un astfel de regim, dar în a doua jumătate a zilei, lucrurile au luat o întorsătură din ce în ce mai dramatică și tot mai multe lucruri neclare au apărut. Cine a provocat, cine a vrut această violență, în ce scopuri și cine te-a manipulat, cine este fermentul activ al protestului... deci, asta e... e cu adevărat o revoluție, atâta revoluție am putut face, atât au putut face tinerii...

Ce ați simțit în momentul scrierii acestei piese?

Involuntar deschizi o mică ferestruică spre infernul pe care l-au trăit tinerii. Cred că până la urmă nu am avut curajul chiar de a intra acolo, de a dezvălui cu adevărat suferințele lor. A fost doar o încercare, doar o dorință de a sintetiza informația scurt, fiindcă știu că în genul dramatic chiar este nevoie de laconism și de a o prezenta în așa fel încât chiar și un om care nu cunoaște ce s-a întâmplat în 7 aprilie, să-și dea seama elementar ce i s-a întîmplat lui Valeriu Boboc și ce li s-a întâmplat tinerilor aceștia. A fost, așa, un efort de a selecta informația cea mai importantă și povestea fiecărui tânăr să o redau cât mai scurt, ca să fie și impactul puternic, dar să nu fie nici prea obositor acest volum de informații. Admit că trebuie și chiar se vor face texte mult mai ample, împărțite pe capitole, în care să fie redate mai multe detalii, să se facă mai multe investigații. Am auzit de un proiect al lui Mihai Fusu, care este chiar de amploare și acolo se va elucida mai detaliat evenimentele din 7 aprilie.

Istoriile relatate despre fiecare tânăr maltratat sunt inspirate din mărturii adevărate?

Istoriile, da, sunt reale, fiindcă sunt luate din presă, dar, mă rog, ceea ce spune Valeriu, este inventat și, Doamne, nu pretind în niciun fel că m-aș apropia cumva de adevăr de autentic. Este o reinventare a personajului. Nici nu știu, poate că nu tebuia să-i pun numele Valeriu. Nu sunt convinsă nici până acum că am procedat foarte corect față de omul Valeriu Boboc și, cumva, îmi cer iertare, nu știu dacă el mă poate auzi... dacă i-am atribuit niște cuvinte, am făcut-o pentru că am vrut ca el să fie prezent printre noi și acum. Am vrut să spun că noi nu uităm și nici nu trebuie să uităm.

Credeți în faptul că o să se facă până la urmă dreptate, că o să câștige adevărul și că Valeriu va pleca liniștit dincolo de coridorul morții?

Păi, uite, eu până acum nici nu credeam. Mă gândesc că e foarte greu să identifici călăii și să aplici pedepsele cuvenite, dar cine știe... chiar nu mai vreau să fiu cumva categorică și să spun da sau nu. Ia s-o vedem și pe asta, poate se va descoperi!


Credeți că lucrurile care s-au întâmplat în 7 aprilie au fost un fel de jertfă necesară pentru un alt început sau credeți că tinerii care și-au riscat viețile acolo, au rupt acea filă mizeră zadarnic, că toate câte s-au întâmplat nu au lărgit spărtura prin care să intre lumina și libertatea?

Ei, cum să nu se merite. Dacă nu se mai întâmpla nici asta, chiar că ni se tăiau toate orizonturile. Dacă mai avem puțină speranță, de acolo, din 7 aprilie se trage... cu asta eu identific ceea ce s-a întîmplat, 7 aprilie este egal cu speranța.
Pentru mine este mai importantă starea comunității noastre, dacă a tras din asta învățăminte, dacă vom putea valorifica ceea ce a dat acest protest și această revoluție, dacă nu vom fi lași sau mărunți sau neatenți... pentru mine este mai important să valorificăm această șansă...

Mulțumesc frumos pentru sinceritate