agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-22 | |
în satul dintre dealuri casele au nume de răzeși
oamenii sunt case de lut timpul usucă drumurile într-o tăcere galbenă olarul e singurul care mai trăiește * sunt nepoata nepoților răzeșilor oamenii liberi * știi, Radu, cred și acum că bunicii mei sunt vrăjitori când eram mică au facut casa asta mare toamna mirosea a must de nohan și era verde nucă pe degete apoi venea iarna bunica țesea la razboi bunicul ne spunea povești cu popoarele migratoare ei erau înăuntru eu eram în afara lor sâmbure acum ei sunt afară cu îngerii și înăuntrul meu sâmburi acum eu sunt mare și casa asta mică fără îndoială bunicii mei sunt vrăjitorii care schimbă lumile cresc-descresc-apar-dispar casa prispa perele de se coceau la sânt ilie vița de vie fântâna cuptorul de pâine * un singur lucru e neschimbat rădăcina de vânt are aceeași aromă dulce-amăruie de lut crescut din copilărie * la sânta mărie mare trebuia să urc în podul bucătăriei să prind câte-un porumb din cei ce nu știau încă zbura din întunericul cald foșnet de pasăre tânără speriată mă prefăceam că-l scap lăcrimam aripile crude îmi intrau în ochi penele speranțele bunicul mă aștepta blând zâmbea la capătul scării știa că voi crește acum podul e pustiu doar aerul mai miroase la fel a zbatere măruntă și fragedă * în seara asta bat clopotele din lemnul vechi de sub coastă de undeva nu știu bine de unde rădăcina e ruptă și doare le aud mă cheamă iarăși * deschid messengerul cu dumnezeu iluzia că în lista mea vreun înger îmi va spune nu plânge nu plânge nu plânge pun status cuminte floare-de-lut și aștept toți îngerii mei sunt offline poate nu vin pentru că pomelnicul meu e subțire am lacrimi de dat am morți de purtat și cam atât * clopotniță deschisă pe deal înserarea doi copii lângă ea mă privesc tăcuți cum vă cheamă întreb eu sunt costel zice ăl mai mare el e bogdan căluțul meu (legat cu o sfoară cel mic îl urma) pot să vă fac o poză privesc amândoi o singură uimire nu mă-nțeleg atunci le zâmbesc blând ca bunicul și le spun de jos de la capătul lumii mele vedeți crucile acelea două negre sus după nuc mergeti acolo și luați pomana e pentru voi vin și eu dar ceva mai greu sunt bătrână atât de bătrână cei doi prunci înaintea mea pe cărare printre morminte nu aleargă nu privesc înapoi nu se tem unul e costel călărețul celălalt bogdan e căluțul se așează cuminți așteaptă cornurile cu nucă mă așteaptă sunt vii nu știu încă să zboare * undeva unor îngeri le e foame cu mine nu vor să vorbească nici pe aici nici în ceruri așa și pre pământ * pe vârful dealului sunt pietre de pe fundul mării spune mama fiica răzeșilor mai apoi a venit uriașul munților hercinici și-a scuturat spre nord o-ncruntare înainte de-a pleca pe jumătatea lui de lună timpul trecut * printre crucile mele de argilă o floare simplă de lut copilăria primul mers pe bicicletă primele povești întâia libertate * trăiesc ce-am fost când nu știam ce voi fi * acum singurul viu dintre dealuri nucul lasă galben timpul să cadă blând un zâmbet pământ e-atâta liniște aici toți morții mei dorm cuminți încă o toamnă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate