Categoria filosofică de băgare a ajuns între timp un brand cu acte în regulă pe plaiurie mioritice. Expresie esențială a surprinderii ființei și invaziunii lucrurilor, a ieșirii în față, a eliberării personalității ex-comuniste din statul la coadă, unde „se băga” ceva, românul a ajuns din ne-băgatul în seamă căruia i se băga comunism pe gît, un tip băgăcios, priceput la toate, un individ care dacă nu investește își bagă banii în ceva și dacă nu muncește „se bagă în seamă” pe undeva ca să „se scoată”. Astfel capitalismul occidental s-a mulat cît de cît pe băgarea mioritică. A ajuns la ordinea zilei „să te bagi în datorii” la bănci, să-ți bagi ceva în ea de politică veșnic coruptă, vîndută străinilor, să-i bagi în origini pe unguri pentru că nu se mai satură odată să se bage și așa, în general, să te bagi peste tot, că trebuie că nu, da’ de îți iese și ție ceva. În consecință iată cam ce a ieșit:
- mîna de lucru specializată sau calificată din țară.
- capacități de producție, fiare și terenuri vechi, vîndute la prețuri derizorii.
- dezechilibru economic cu prețuri mari la produse și servicii, versus salarii și pensii mici.
- ochii din cap că nu te poți „aranja” dacă nu te bagi ca vecinul și capra lui mai „jmecheră”.
Așadar, cu toate acestea, băgatul continuă. Nu există conversație în care să nu se bage ceva. Comunicarea însăși e o băgare. Nu se spune, nu se adresează ci se bagă cîte o părere, o remarcă, un comentariu. Se bagă o vorbă, undeva, unde trebuie și gata, te-ai aranjat. Chiar și cu femeile doar „te bagi în seamă” că n-ai timp de vrăjeli. În ce privește elanul muncitoresc, atîta cît mai este și cînd este, el „bagă mare”, inclusiv în week-end, ca să scoată un bănuț în plus. În rest spațiul privat e mereu invadat de băgări. Există chiar o teroare a intrușilor care își bagă nazul unde nu e cazul. E și normal: doar e o modă și toți se bagă. Pînă la urmă dacă majoritatea competențelor preferă să nu se bage e firesc să te alegi cu un spațiu semi-privat, cu un trai mediocru, cu semidocți elocvenți care se bagă și ne bagă. Pînă la urmă orice înțelepciune se învață din greșeli, din băgări pe mînecă și pe gît. Că așa e băgatul la români...


Băi România, să mor io, băga-mi-aș!