agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1538 .



Scrisorile tatălui către fiul său
personale [ ]
pagini de jurnal, 2009

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nanu ]

2010-06-25  |     | 



Vâlceanul Ion Popescu Topolog m-a invitat la sala Reduta din Brașov unde și-a lansat volumul Scrisorile tatălui către fiul său. Fost profesor de limba și literatura română câteva decenii și director al prestigiosului Colegiu brașovean Andrei Șaguna, pentru a cărui onomastică actuală, dobândită în 1975, s-a zbătut alături de alți colegi de cancelarie, membru al Uniunii Scriitorilor, autor prolific, director al Centrului cultural Reduta și editor al revistei de literatură Dealul Melcilor, la cei 75 de ani însemnați pe răbojul existenței este încă verde și foarte activ nu numai literar, dar și politic. Ne-am văzut de puține ori, dar mă simt legat într-un anume fel de persoana domniei sale, prin origini: s-a născut și a copilărit la Berislăvești - Scăuieni, la sud de horstul Coziei nu departe de obsedantul meu Brezoi, pe care îl menționează de câteva ori în carte.
Lume multă, recenzenți brașoveni cu greutate, binențeles nu corporal , consacrați ai literelor. După o introducere insipidă a directoarei Editurii Pastel(fostă elevă a autorului, ca și alți invitați de altfel) Doru Munteanu, directorul Astrei brașovene, ne conectează prin glasul său tabagic, puțin înfundat și pertinent la scopul adevărat al întâlnirii, depășind faza sentimentalismelor aruncate de antevorbitoare puțin cam frivol și prematur. Își începe discursul cu un anunț trist, moartea lui Matei Călinescu, critic și teoretician literar de prestigiu(cel mai valoros dintre criticii noștri postbelici în viziunea lui Paul Cernat), ce provenea pe linie paternă, din familia poetului Dimitrie Bolintineanu și care din 1973 devenise visiting profesor la Indiana University din Bloomington, S.U.A. Rumoare, urmată de tăcere mormântală, dar din păcate a lipsit inițiativa unui minut de reculegere creștinească.
Vorbește călduros despre carte, despre autor dar nu am reținut în ceea ce îl privește decât o idee de final pe care avea să o repete și după intervenția confraților de dialog: democrația lecturii, principiu consfnițit din fericire și în România contemporană, va determina interpretări diferite ale opusului lansat, opus ce constituie un veritabil bildungsroman. Consimt.

Citește câteva cuvinte de bun simț și A. I. Brumaru, critic omniprezent al vieții literare brașovene, aflat la vârsta senectuții după care se înșurubează serios la cuvânt Nicolae Stoie. Autorul Pastelurilor de la Sibiu își ia rolul în serios și după ce ne aduce la cunoștință că relația sa cu autorul nu a fost întotdeauna de o cordialitate desăvârșită, începe radiografierea cărții împletind expunerea orală cu citirea notițelor. Nu este de acord nici cu autorul nici cu antevorbitorii și anume, Scrisorile tatălui către fiul său nu au nimic de a face cu Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, sunt cu totul altceva, un roman s-ar putea spune memorialistic în care se recurge ca formă de scriitură modernă la epistole, posibil reale ca existență.
Sunt semnalate și câteva surprize din partea autorului, vagi urme de antisemitism și simpatii legionare dar pe ansamblu este o carte captivantă, pe care a citit-o cu preocupare și pe care ne-o prezintă în continuare, responsabil, riscând o vagă paralelă cu Scrisori către fiul meu, de Gabriel Liiceanu. Înainte de a încheia, ne atrage atenția pe un ton ceva mai acut că unul dintre cei mai importanți autori brașoveni este optzecistul universitar Alexandru Mușina, acompaniat de prematurdispărutul Gheorghe Crăciun părintele Pupei Russa, maitânărul Andrei Bodiu, decanul Facultății de Litere din Brașov, care a organizat două manifestări de cultură deosbite (dintre care am reținut maratonul de poezie sau așa ceva ca idee) și care au fost cu o clasă peste tot ce s-a organizat până atunci la Brașov în domeniul literar și Caius Dobrescu.
Înfierbântat, Nicolae Stoie devine foarte locvace afirmând categoric că adevărații autori, consacrații, sunt universitarii, asta este, iar revista optezciștilor, Interval a fost cu mult mai buna decât este actuala Astră (ce va gândi oare Doru Munteanu, directorul Astrei brașovene ?). Faulturi pe care nu le înțeleg întru totul, un răspuns probabil pentru unele afirmații din roman, sarea și piperul lumii literare de altfel.
Această atitudine categorică, de stabilire autoritară a unei ierarhii a lumii literare brașovene va stârni la final protestul unui invitat din sală, care nu este de acord că Daniel Drăgan, fost redactor la Drum Nou-ul comunist și director al editurii Arania, este un scriitor mai puțin remarcabil în comparație cu cei menționați anterior. Finalul este fericit, Stoie strînge bărbătește mâna Profesorului Topolog și apreciază valoarea romanului ce merită să stea pe raftul unei biblioteci, ni-l recomandă spre lectură.
Coda conclusivă aparține lui Virgil Borcan, o speranță a criticii literare brașovene în opinia lui Doru Munteanu, fost elev al autorului care începe amenințător:
-… a venit clipa răzbunării Domnule Profesor,…
Mă crispez intelectual și imaginația riscă un joc de rol în care fostul elev îl are la mână acum pe dascălul, care poate cândva i-a greșit cu ceva. Aștept execuția dar momentul tensionat, a avut doar rolul de spargere a gheții și tânăra speranță se pierde în aprecieri sofisticate de tehnică a scrierii, siropate cu impactul emoțional puternic al finalului scrisorilor, determinat de cuvântul Tata.
Un Tata dureros pentru vorbitorul rămas orfan, de elementul patern, de timpuriu, ce evidențiază importanța acestui cuvânt bisilabic și muzical, fiind dint-un anumit unghi de interpretare cheia înțelegerii cărții: un Tată fericit, pieton al unui drum serpentinat și anevoios dar care dedublat în rolul de autor transformă succesul propriei familii în subiect literar.
Nicolae Stoie remarcase deopotrivă latura morală a cărții, ce tratează memorialistic viața autorului ca fir roșu al unei familii împlinite, martor peste timp al unei responsabilități sociale obligatorii pentru orice muritor( afirmație ce cade mănușă gândirii mele didactice și cvasipuritane).
Autorul mulțumește invitaților, confirmă cu sprijinul fiului Ciprian, căruia i-au fost trimise scrisorile că acestea există în realitate, precizare importantă pentru istoria literaturii, dar și pentru cei care s-au arătat sceptici și ne face părtașii unui secret, pe care și l-ar fi dorit îndeplinit. Răspunsurile fiului la scrisorile trimise pe care însă le-a aștepatat în zadar pâna la momentul lansării. Ideea mi se pare excelentă.
Aplauze, autografe, bufet dichisit, cotterii partizane. Primesc gratuit și câteva dintre ultimele apariții ale revistei Dealul melcilor pe care autorul o editează. Rămân spre final pentru autograf (Profesorului director și poetului N. B., cu bucurie de a-l fi regăsit pe meleagurile aredelene; noi cei din Þara Argeșului și a Lotrului).Îl felicit și promit că îi voi trimite câteva poezii din volumul Cuante pe care nu am îndrăznit încă să îl public.Domnul Profesor Topolog mi-a recenzat în presa brașoveană Politicalele mele puerile, fapt pentru care îi sunt recunoscător.
Sănătate Domnule Profesor și spor la scris!


A murit regele muzicii pop, Maichael Jackson. Stop cardiac. Fie-i țărâna ușoară! Omul acesta a forțat natura și a dat greș. A făcut zeci de operații estetice, își administra antidepresive cu pumnul, iar în final toate astea l-au corodat și i-au determinat moartea. Trăia izolat, umbrit de suspiciunea publică, apăsătoare, a unor înclinații pedofile. Există o limită biologică, care nu trebuie forțată. Nici banii, nici succesul, nici notorietatea nu te pot face fizic nemuritor. Dacă ar fi fost consiliat de muntenii noștri care trudesc cu migală zi lumină și s-ar fi mulțumit cu chipul său natural, ar fi trăit firesc o sută de ani.
Omul s-a dus muzica lui va rămâne. MTV News îi dedică trei zile de audiții muzicale. În America unde era aproape uitat a început nebunia. Ascult pe Trilulilu Who is it și mi-l readuc în memorie din perioada vremurilor de glorie (versatil cuvânt). O conecție între noi, era nascut în 1958. La această vârstă ești potențial candidat pentru a face pasul spre cele veșnice, depinde de șansă. Nu accept încă finalul, am tot felul de proiecte începute, vise , datorii.

Discuții aprinse despre asistații sociali. Unii sunt doar simpli pomanagii care așteaptă ca statul să le bage în traistă.
În ce mă privește, o întâmplare reală m-a lecuit de ceea ce înseamnă ajutor dezinteresat sau pomană. Acțiunea s-a petrecut într-un sat de lângă Făgăraș după 1990, când reprezentanții unor comunități europene veneau în România pentru a ne ajuta cu îmbrăcăminte, bani și alte lucruri. Primii care se înfruptau de regulă erau tot cei răsăriți, primarul, preotul, inginerul de la fostul CAP sau dascălul ceea ce nu prea plăcea binefăcătorilor care treptat au învățat să ia legătura direct, fără intermediari, cu rromii săraci sau cu centrele de plasament.
În satul respectiv veniseră de câteva ori cu ajutoare niște irlandezi, prinsesră drag de români și erau prezenți chiar de un Unu Mai. I-a surprins faptul că țăranii făgărășeni nu erau material chiar așa săraci cum crezuseră dar nu înțelegeau dezinteresul acestora pentru curățenia mediului ambiental și aspectul administrativ al localității. Veniseră de aceea pregătiți cu unelte diverse pentru a curăța rigolele, excrementele animalelor, pentru a vopsi tulpinile copacilor și a-i toaleta , pentru a amenaja spații de joacă pentru copii. Și musafirii s-au apucat vârtos de treabă, numai că nu prea le cădea bine când vedeau că localnicii ședeau mai mult la crâșmă privindu-i cu dezinteres nedisimulat. Au trecut trei patru zile după care liderul irlandezilor s-a supărat. L-a chemat pe primar și i-a spus:
- Așa nu se poate, doar noi muncim, voi doar vă uitați golind pahare nenumărate la Pub. Noi nu vom mai veni dar să știți de la mine, să fii sărac nu este o rușine dar să fii puturos, așteptând doar pomană este mare păcat. Este de neînțeles, natura a fost darnică cu voi, dar degeaba, dacă veți munci doar pentru a trăi de azi pe mâine și veți aștepta doar mila altora nu veți reuși să deveniți un popor civilizat cu adevărat.
- Eu, a continuat mai domolit irlandezul, sunt agent de asigurări și am venituri suficiente, îmi pot permite orice distracție, dar am fost educat să îmi pese și de necazurile altora. Învățați și voi acest lucru și țineți minte pomana este doar pentru cei neajutorați: copii, bătrâni , handicapați , neputincioși.
A zâmbit trist și-a adunat tovarășii și aplecat.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!