Dragii mei, are rost să vă povestesc cât de mari sunt durerile de măsele ?
Nu, bineînțeles că nu…
Cred că fiecare copil a simțit aceaste dureri măcar o dată în viață și nu ne face plăcere nimănui să ne amintim de ele, dar eu trebuie să vă povestesc cum se stăpânesc istericalele unui copil și frica unei extracții de măsea, calmată într-o secundă, după care am stat cuminte, relaxată ca și cum n-am pățit nimic.
Cred că cele mai mari dureri suportate în copilăria mea, au fost cele de dantură și injecțiile cu penicilină, de care, cred că am avut parte, mai mult ca de pâine.
Sau pot să spun că prima dată am rostit cuvântul injecție și apoi mamă. Am glumit.
Făceam mereu amigdalită, care îmi era tratată numai cu penicilină, de care, atunci când auzeam mi se ridica părul măciucă în cap, așa cum mă tortura și gândul să trebuie să mă duc la dentist, pentru că aveam probleme serioase cu dantura, carii nervoase rău de tot, nu glumă…
Oriunde mă apuca durerea de măsele făceam crize de isterie, căci erau atât de violente de îmi pierdeam deseori controlul.
Părinții nu mă credeau, când urlam de durere și mă calmau cu tampoane de vată imbibate în alcool sau te miri cu ce alte leacuri băbești puse pe măseaua dureroasă, iar dacă îmi trecea pe moment, respirau ușurați și își vedeau de alte preocupări. Pe vremea copilăriei mele părinții nu cântau în struna copiilor imediat, așa cum se procedează în ziua de azi. Pentru orice nimic, hai la doctor. Ei credeau cu tărie că organismul își construiește singur imunitatea, nu trebuie dopat cu medicamente decât în cazuri extreme.
Așa începuse într-un timp, să mă supere o măsea cariată, zi și noapte și aveam niște dureri de simțeam că turb.
Durerile nu mi se mai calmau cu nimic.
Îmi aduc aminte că am ieșit într-una din zile chiar din sala cinematografului urlând de durere, de se uita toată lumea la mine ca la urs și mă întrebau curioși, ce-am pățit.
Văzând mama că nu mă mai poate ajuta cu nimic, s-a hotărât într-o zi, să mă ducă la dentist. M-ar fi dus mult mai devreme la doctor, dar nu m-au putut convinge nici în ruptul capului. Nu știu ce credeam că mi se întâmplă la dentist, dar am reușit să fac un circ în cabinet de toată frumusețea.
Înainte de a intra la doctor, mama îmi promisese că îmi cumpără jocul ,,Capra cu trei iezi’’ făcut din cartonașe colorate ce trebuiau asamblate pentru a obține un tablou, un fel de joc puzzle, pe care mi-l dorisem de multă vreme, numai să stau cuminte la extracția măselei. Bun… Am promis ca un copil fricos, că voi fi cuminte, dar când am intrat în cabinet și am văzut scaunul pe care trebuia să urc și pe ditamai doctorul, mare cât ușa, cu figura de măcelar, că se apropie de mine, apoi cleștele din mâna lui, am început dragii mei a urla, ca din gură de șarpe.
- De ce plângi dragă ? Zise doctorul, calm pentru început...
- Mi-e frică…am răspuns cu o jumătate de gură și cu ochii plini de lacrimi.
- Dar încă nu ți-am făcut nimic, îmi răspunse înțelegător, ca un părinte.
Și m-a așezat frumos, ca pe un copil cuminte, pe scaunul torturii. Sinceră să fiu, stăteam crispată ca pe un sac cu pioneze și plângeam fără rost, de mama focului.
Iar când s-a apropiat doctorul de mine, am început să fac ca toți dracii, nu alta. Doctorul roșu la față de nervi m-a scos din cabinet afară și i-a spus mamei să nu mai intre, până nu mă calmează, căci el n-are chef de concert simfonic…
Am ieșit afară pe holul dispensarului, unde se uita lumea la mine ca la circ. Acolo, mi-a ținut mama o lecție de etică, cam târzie, care a durat câteva minute bune, până am intrat din nou în cabinet, apoi iarăși am făcut istericale.
- Ieși afară doamnă și calmează-ți fata, dacă vrei să-i scot măseaua, că am de lucru și n-am timp de pierdut cu mofturile ei, vezi câtă lume așteaptă afară pe hol. Mamei i-au luat foc obrajii de rușine și cu capul în pământ ținându-mă de mână a plecat cu mine spre magazinul universal, de unde mi-a cumpărat jocul promis și visat, doar, doar, stau liniștită la extracția măselei.
Îi promisesem că de data aceasta sunt cuminte, doar eram cu jocul sub braț, de bucuria căruia aproape uitasem pe moment de durerea de măselei.
Apoi ne întorsesem din nou la dentist. Mama bătu sfioasă la ușa cabinetului din nou, iar doctorul a întâmpinat-o puțin iritat:
- Þi-ai calmat fata doamnă ?
- Da, așa cred, domnule doctor, spuse mama rușinoasă, așa cum sunt în general femeile simple.
- Acum vei fi cuminte ? mă întrebase doctorul la un moment dat rânjind la mine.
- Da, am îngânat eu cu o jumătate de gură, mai ales că începuse de frică să mă doară măseaua mai tare și mama nu voia să mai amâne extracția pentru altă zi nici în ruptul capului, știa ce pățește cu mine acasă, mai ales noaptea.
- Hai, urcă pe scaun, zise dentistul vizibil iritat.
- Cască gura ! Zise doctorul către mine. Eu, îi urmăream curioasă și foarte atentă toate mișcările, iar zgomotele metalice ale instrumentelor mă panicau mai rău de tot. Și când să–mi pună doctorul cleștele pe măsea, am început iar să țip, ca din gură de șarpe:
- Vreau acasă, vreau acasă...
- Nu mă mai doare măseaua...
și-l împingeam cu mâinile pe doctor mai să-l dobor, lucru care la inervat la culme.
- Doamnă ! mă lași să-ți calmez fata, cum știu eu ? întrebă doctorul vânăt de nervi.
- Da domnule doctor, zise mama, puțin surprinsă de întrebare, numai să-i scoateți măseaua, căci nu mai știu ce să mă mai fac cu copila asta...
Eu în acest timp mă fâțâiam pe scaun ca un drac împelițat și așteptam să văd cu ce mă calmează doctorul.
Și ce văd... ? Doctorul își suflecase nervos mânecile halatului și în timp ce mă privea cu ochi tăioși ca o lamă de cuțit, se apropie de mine și când mă așteptasem mai puțin, îmi articulă fraților o palmă zdravănă peste obraz, de am simțit că i-au foc cu totul și au început să-mi țiuie urechile ca niciodată. Acea palmă pe care n-am uitat-o m-a liniștit pe loc și mi-a calmat de orice durere...
Apoi, doctorul apucă cleștele și pe un ton impunător îmi spuse :
- Deschide gura și să nu miști că…
Fără nici o reacție din partea mea și fără să-mi mai de-a ceva de amorțit, îmi scosese măseaua imediat. Cred că m-am blocat pe moment surprinsă de gestul neașteptat al doctorului, iar mama muțise în ușa cabinetului, de unde mă privea mustrător. Cred că nici ea nu se aștepta la așa practică...
- Na, cum a fost domnișoară ? Mă întrebase doctorul stăpân pe situație, râzând răutăcios și cu subânțeles după ce își terminase treaba.
- Nu-i așa, că nu te-a durut ?
- Uite, mai zise doctorul deja calm
- Îți dau măseaua care ți-am scos-o să o arunci peste acoperișul casei tale, ca să-ți crească alta în loc...
- Educația doamnă, mama ei de educație...
spusese doctorul cu un ton jos, în timp ce ne conducea spre ușă.
- Dacă erai copilul meu îți arătam eu, cum trebuie să stai la dentist, mai spuse doctorul, ciufulindu-mi domestic părul.
Mama, nu contestă deloc gestul doctorului, ba îl mai și susținuse, apoi mulțumindu-i, își mai ceruse încă o dată scuze pentru tot circul făcut de mine și plecarăm spre casă, certându-mă că am făcut-o de rușine, dar o simțeam împăcată cu gândul, că va avea pe viitor nopțile liniștite.
Curios că mie îmi trecuse totul ca prin farmec, eram bucuroasă, că am scăpat de măseaua dureroasă, aveam și jocul dorit, apoi mă lăudasem naiv la copiii de pe strada mea că mi-am scos o măsea, dar nu și restul...
De atunci dragii mei nu mi-a mai fost frică de doctori niciodată în viața mea, orice am avut de suportat.
Mai târziu, când eram mărișoară și după ce am văzut că nu-i dracu așa de negru precum îl fac oamenii, adică extracția măselelor nu-i așa de dureroasă, mergeam singură la dentist lăudându-mi singură curajul.
Dar aveam deja instalată o drăguță de infecția în gură și reumatism în corp, lucru care l-am simțit bine și din plin, mai târziu.
Acum stau și mă gândesc ce miraculoasă este o palmă dată la timpul potrivit, mai ales de părinți și ce bine mi-a făcut mie cândva...
Nu vreau să mă înțelegeți greșit, dar uneori pe lângă comunicarea strict necesară dintre copil, părinte, e sfântă și o astfel de practică din care nu a murit nimeni. Cine nu-și bate copilul, acela nu-l iubește, au spus-o marii gânditori. Și mai cred că numai niște părinți dezechilibrați și-ar bate copilul fără un motiv foarte serios, iar acest lucru trebuie făcut cu control și să se întâmple neaparat în educația celor șapte ani de acasă, mai târziu, e prea târziu...
Dacă părinții mi-ar fi explicat ce mă așteaptă la dentist și ce mi se poate întâmpla, dacă dantura este netratată, sunt sigură că înțelegeam bine lecția și stăteam cuminte la extracția măselei, dar așa am primit ceea ce-am meritat... Educația și prețioasa ei comunicare, cât de mult contează.
Așa, am făcut un circ de toată frumusețea, pe care nu l-am uitat nici astăzi. Mă gândesc acum, ce s-ar întâmpla dacă un copil ar veni de la dentist acasă plesnit de doctor pentru mofturile lui exagerate...
Care ar fi reacția imediată a părinților ? care mai nou își apără odraslele și dacă merită pedepsite aspru. Acești părinți nu se gândeasc că mai târziu ei vor fi cei pedepsți . De accea foarte mulți copiii sunt scăpați din frâul educației părintești, fără recuperare pe viitor. Și apoi spuneți-mi mie, nu e valabilă cugetarea: Copiii sunt pâinea, mierea, sarea, piperul sau otrava vieții, depinde cu ce i-a-i hrănit.
Tare m-ași bucura ca toți copiii să fie frumos educați, fără pic de bătaie, dar încă nu sunt convinsă că se poate sau sunt cazuri rare, doar vedem cu ochii ce este in jurul nostru…
Am făcut această paranteză ca să accentuez ce mult contează calitatea educației, care este din ce în ce mai rară.
Și ca să închei această mică povestire, mă agăț de proverbul: ,,Babă frumoasă și copil cuminte n-ai să găsești niciodată’’ e valabil pentru toate mamele, așa cum a fost valabil și pentru mama mea.

22–01–2005