E liniște. Șerpii cântă imnul dreptății în cor. Știi de ce e așa de multă liniște? Pentru că șerpii nu cântă, iar dreptatea e ceva atât de abstract și de relativ încât s-a pierdut în definiții și nici măcar nu mai există.

Un țânțar poartă conversații interne cu sângele meu. Sângele îi povestește despre cum îmi bate inima când te văd, cum simte el pe sub piele fiecare atingere a ta ca pe un fapt istoric despre care o să-mi vorbească pulsul mult timp de-acum încolo.

Îngerii șoptesc cuvinte duioase legate de pacea sufletească, noi știm foarte rar ce e aia, de-aceea nu îi auzim aproape niciodată.

Priviri. Îmi plac privirile. Nu există ochi fără cuvinte și om fără suflet.

Respirația ta îmi apasă ca un ecou timpanul. Te-am rugat de-atâtea ori să ai grijă de mine! Eu mă rătăcesc ușor.

O inimă nu e niciodată goală. Are atrii și ventricule în care încap lumi.

Căldura mă împinge pe umeri înspre pământ. Pământul e cald ca ea.

Un măr se holbează de ceva vreme de pe frigider la mine. Îl întreb dacă l-a durut când l-au smuls din casă și l-au pus într-o cutie nenorocită de carton de unde l-am cules eu.
Plătim mult ca să culegem roadele muncii altora. Mărul nu vrea să vorbească despre asta. Tace. Când durerea e prea mare, rămâi fără cuvinte.

Îmi plac verighetele. O să-mi cumpăr două. Le voi suda să fac un infinit din ele.
Ce prost e și infinitul ăsta! Se crede tare grozav când, de fapt, e doar un opt orizontal. Opt. Doi de patru. Nu te trece nimeni anul cu doi de patru.
Dovada clară că în viață lucrurile niciodată nu sunt ceea ce par dacă le privești mai îndeaproape și-n profunzime.

Un om s-a sinucis astăzi pentru iubire. Iubirea n-a înțeles și l-a părăsit definitiv. Aleea din parcul cu castani le-a spus tălpilor mele despre asta. De-atunci merg desculță. Toate cioburile își bat joc de mine.
Când pășești prin viață, trebuie să fii foarte atent pe unde și pe cine calci.

Sunt o carte deschisă pentru că mi-ai rupt coperțile.

Mai ții minte ce ușor era pe vremea când aveam aripi? Nu le-am folosit niciodată pentru că n-aveam permis de zbor, dar trăiam cu certitudinea că dacă vreau, pot atinge oricând cerul, cel de deasupra ăstuia.
Există un cer la care ajungem cu toții dacă întindem mâna spre el.

Copiii se joacă adevăr sau provocare.
Puțini sunt cei care aleg provocările în viață. Și mai puțini cei care aleg adevărul.

Mă dor picioarele. Vreau să mă plimb totuși toată noaptea prin niște amintiri. O să trișez. O iau pe scurtături cu câteva căni cu vin.

Există oameni pe care Viața ți-i aruncă în brațe. Nu știu cine e tipa și de ce face asta. Eu de-abia mă pot căra pe mine. Dintotdeauna am fost mai grea... de cap.

Într-o zi am găsit în oglindă o plasă cu mine. Am vărsat-o peste toată lumea pentru că era prea plină și nu puteam căra atât de mult. Sunt zile în care pur și simplu ai parte de noroc. Mai ales dacă strănuți mult și ți se urează într-una.
Orice dezavantaj are avantajele lui.

Un porumbel alb scuipa sânge pe pervazul retinei mele. Când l-am întrebat ce face mi-a răspuns urlând: „aduc pacea, nu vezi?!”. Adevărul e că nici nu mai vedeam. Am început să plâng ca și când te-aș fi pierdut pentru totdeauna.

Durerea e ca o injecție pe care doar tu, singur, ți-o poți face. Fericirea nu e așa. Nu. Fericirea nu.

Când mi-e dor de mirosul tău nu mai pot să dorm. Mi se face frică. E ca atunci când aveam șapte ani, făceam câte-o prostie și așteptam tremurând să vină tata acasă de la serviciu. Dar tata mă ierta de fiecare dată. Tu nu.

Viol. Ne violăm tot timpul unii pe alții. E deja ceva banal și social acceptat. E inadmisibil.

Mi-au spus într-o noapte niște fulgere că mi-e dor de tine. Luna tăcea. M-am prefăcut că nu știu despre ce e vorba, dar mă ploua într-una din ochi pe față.

Eu cred în minuni, așa că te rog frumos să nu mai fi doar o iluzie. Maturizează-te. Nu îmbătrâni niciodată.

Varul de pe pereți mă macină. Nu sunt întreagă. Sunt mii de particule de mine. Făină de “eu”. Trei de zero sau unul singur? Zerourile se subestimează. Nu există zerouri goale. Toate sunt rotunde și pline.
Moliile au impresia c-o să avem mai mult spațiu în cameră dacă dăm jos varul. Poate așa e cel mai bine.
Câteodată lucrurile nesemnificative ocupă prea mult loc în viața noastră.

Vreau să mă simt în siguranță. De două zile tot descui și încui ușa. Ar trebui să se inventeze uși care se pot încuia într-una, la nesfârșit, fără să le mai descuiem. Ar trebui să se inventeze uși ca tine, dar fără alarmă.

Îți poți închipui cât de trist e sa fii un trandafir ? Vezi atâta iubire și totuși tu ești doar un fel de dovadă a existenței sale. E intangibilă pentru tine.
Probabil eu sunt un fel de trandafir fără spini. Nu știu să-i port.

Mi-a spus carnea că s-ar rupe de pe mine. S-ar dezlipi bucată cu bucată și-ar fugi în apartamentul tău. Oare asta înseamnă să-ți fie dor de cineva?

Am visat ieri c-am căzut de undeva de sub pământ. Cădeam în sus. Cădere liberă spre cer.
Coșmarurile fac ca realitatea să pară un vis frumos.

Veninul împinge șerpii în continuare prin iarbă. El e sufletul lor.

Uneori sunt gaura dintr-o scorbură și întunericul care-i ține de urât. Nu știu cine ești tu atunci.

Viața mea e ca un film polițist foarte bine realizat. De-abia la sfârșit o să aflu cine e criminalul.
Eu bănuiesc iubirea. Tu faci ce vrei. Dintotdeauna.