Am deschis ferestrele apartamentului pentru a-l aerisi, așa cum fac de obicei în fiecare dimineață, apoi scoțând capul pe fereastra balconului
și inhalând adânc aerul răcoros al toamnei, am rămas uimită în fața rărăsitului de soare, pe care l-am contemplat de mii de ori, dar niciodată ca în dimineața agitată de 13 Septembrie 2010 începutul noului an școlar. Dimineață încurajată de gânduri pozitive, pe care încerc să le creionez cât mai fidel.
Cerul senin, accentuat de orizontul roșiatic, specific răsăritului de soare, părea un arc electric, care unea cele două puncte cardinale sud și nord ale orașului meu și totodată cele două turle semețe ale Bisericilor Catolică și Ortodoxă din apropierea cartierului unde locuiesc, intenționând parcă să unească filozofia celor două credințe controversate, dar cu același numitor comun de secole.
Mijlocul arcului luminos era dominat patetic de globul auriu al soarelui, diamantul regesc al cerului, postat în toată splendoarea lui exact între cele două turle ale bisericilor amintite mai sus.
Priveam uimită și mă întrebam, cum de până acum, nu am observat acest minunat fenomen, afișat poate de multe ori, dar neobservat de mine la timp. Mi se umple inima de bucurie că am avut norocul, datorită poziției apartamentului meu, să observ de nenumărate ori de la ferestrele lui estice, toate schimbările naturii cu fenomenele ei Divine, pe lângă care deseori trecem nepăsători și veșnic grăbiți.
Că sunt îndrăgostită de natură, de fenomenele ei enigmatice, de acele forme de relief, care înconjoară orășelul meu și de oamenii lui minunați, nu e un secret, de aceea aș vrea să-i sensibilizez prin cele scrise, mai mult decât sunt de obicei, față de micul petec de rai, în care trăim cu toții împreună.
Este foarte interesant un alt fenomen, care mi-a dat de gândit în acele momente amintite mai sus. Intrările principale ale orașului Cisnădie sunt între est și vest, soarele făcând o cursă minunată pe deasupra lui, unind printr-o linie imaginară toate turlele bisericilor din oraș, postate de-a lundul străzilor principale, unite cap la cap, pe care eu le-aș numi fără și nici o reținere, Bulevardul Credinței. Și am să vă spun de ce:
Venind de la Sibiu spre Cisnădie, întrarea estică a orașului sau peste deal, cum spun localnicii, este o coborâre în serpentine de unde se afișează ochilor o splendidă panoramă a orașului, asemănătoare cu cea de pe dealul Feleacului către Cluj. După câteva sute de metri, cât are drumul în coborâre, imediat la stânga ne întâmpină impozantă clădirea Școlii Generale nr.1 unde am făcut primii mei pași de elevă. La câțiva metri, pe partea dreapta de școlii, se găsește fosta Casă de Cultură a orașului, iar vizavi putem admira prima verigă de aur din lanțul minunatelor lăcașe de cult ale orașului, frumoasa Biserica Ortodoxă cu hramul Sfântul Niculae. Biserică nouă, ce poartă numele preotului care s-a implicat cu tot sufletul în construcția ei.
Ajungând în centrul orașului, ne întâmpină cu toată măreția ei seculară Biserica Evanghelică cu hramul Sfânta Walburga, sau biserica sașilor mai popular, nucleul cultural al orașului Cisnădie, cea mai mare biserică din oraș și printre cele mai vechi din țară, semeață ca un far de observație, pe marea timpului și a împrejurimilor.
În apropierea ei, se află renumitul liceu Gustav Gundisch unde am avut onoarea să fiu și eu elevă pentru câțiva ani.
Liceul, de pe băncile căruia s-au ridicat în timp intelectuali de mare valoare. Urcând pe strada Măgurii, nume dat de edilii orașului, motivat și nu întâmplător, pentru că strada duce până la dealurile cu același nume, dealuri care împlinesc minunat frumusețea vestică a orașului și care ne apără de toate intemperiile neprevăzute ale vremii, dar care sunt și marea bucurie a turiștilor. Aici pe partea stânga a străzii se vede Școala Generală nr.3 școală cu renume bun în judetul nostru, Sibiu.
Vizavi de clădirea școlii sau peste drum mai bine spus, ne întâmpină liniștită ca și enoriașii săi, Biserica Creștină după Evanghelie, o clădire mare impozantă și foarte curtată de credincioși ei.
La câțiva zeci de metri în susul străzii, întâlnim o nouă și frumoasă perlă de Credință Ortodoxă, Biserica cu hramul Sfânta Treime, construită în vremea comunistă de ambițiosul preot Gașpar Gheorghe, atunci când alte biserici erau dărâmate intenționat.
După cum reiese din cele descrise mai sus, puteți observa că la noi în oraș, școala și biserica sunt alături, ceea ce este un lucru minunat.
Îmi permit să încadrez în acest mic eseu, o cugetare care îmi aparține:
Când treceți pragul unei școli,
ar trebui să vă închinați cu bucurie și recunoștință,
ca atunci când intrați într-o biserică,
pentru că și una și cealaltă
vă învață numai lucruri bune,
necesare vieții, fericirii,
dar mai ales calității ei.
Puțin mai sus de Biserica Ortodoxă pe partea stângă a străzii, întâlnim o altă bijuterie creștină, Biserica Greco Catolică cu hramul Fecioarei Maria. O bisericuță mică, cochetă, ridicată cu mult noroc și într-un timp record, de părintele Petri Daniel.
La ieșirea vestică din oraș, tot pe partea stângă a drumului întâlnim ultimul locaș de credință Biserica Martorii lui Iehova, care încheie lanțul lăcașelor de cult, pe care le-am creionat foarte sumar, dar cu un scop bine determinat.
Imaginați-vă dragi cititori, cât de sărbătorești sunt Duminicile în micul meu orășel, atunci când pe strada pricipală se întâlnesc turiștii străini captivați de ospitalitatea localnicilor cu enoriașii diferitelor credințe, frumos îmbrăcați, salutându-se reciproc cu prietenie, împărțind păreri consctructive la fiecare pas, dar respectându-și fiecare politicos credința aleasă.
Nu vreau să par insistentă, dar Bulevardul Credinței ar fi numele cel mai potrivit al drumului de legătură dintre toate aceste biserici amintite mai sus, pe care însuși măreția Divină și cea a soarelui le mângâie zilnic în trecerea lor enigmatică pe deasupra orașului.
Altfel spus pe distanța aproximativă de un kilometru și jumătate de drum sunt așezate cele șase biserici de credință diferită, care au un rol deosebit de important în cultivarea moralului cetățenesc și nu în ultimul rând de binecuvântare a orașului meu natal Cisnădie, care pare a fi ocrotit de o mână nevăzută, dar simțită de toți locuitorii lui.
Cu acestă stare pozitivă a spiritului meu matinal, închei gândurile unei dimineți de Septembrie, care mi s-au lipit de suflet și pe care am simțit nevoia să vi le împărtășesc.

13-09-2010