Chiar dacă orgoliul mândriei locale face sinuasă raza vederii, este mult prea simplu să înțelegem distanța dintre Iași și Bacău.
Fantoșa competiției are reminiscențe care vin din poziția geografică a Bacăului în Moldova, dar mai ales din perioada de vârf a baronilor politici atotdiriguitori, pe alocuri cu pretenții de “încarnatori ai voievodului moldovean Ștefan cel Mare” sau măcar cu sânge domnesc.
Se pare totuși că ieșenii au mai multă inteligență pe cap de locuitor (vezi Iașul universitar, al marilor clinici, al colecționarilor de artă, al culturii și științei universale), noi băcăuanii mulți ctitori de politicianism postrevoluționar, ei au ca director al Casei de Cultură un mare poet, noi un sindicalist politruc, ei au arhitectură veche, valoroasă și turism, noi termopane, vile colorate aprins și turism electoral. Tot ei au Palatul Culturii, ca miracol architectonic, noi Casa Albastră, “ca miracol politic”, ei au Copoul, Grădina Botanică, frumosul și bine conservatul Ciric, noi avem tei castrați, un parc toaletat și o insulă năclăită, ei au piatră la temelii (marmura și granitul din piețe fac împreună cu parcurile, scuarurile și spațiile verzi, cît vechiul Bacău la un loc), noi în schimb avem gresii sfărîmicioase și efemere pavele colorate, ei au fost capitală cu boieri de viță, noi curte domnească și tîrg de care cu adunătură umană comersantă, etc.etc.
Și mai presus de orice, Iașul, încă are orgolii cu aură patriarhală și voievodală.
Aș putea fi bănuit, de lipsă de patriotism local, sentimente partizane, sau orice alte judecăți conduse de emoții. De un lucru sunt sigur: cea ce a însemnat acest oraș pentru mine, atunci în mica și unica mea studenție, când m-am contopit organic cu el și cu imaginea lui, cum am văzut eu atunci, de mai multe ori, “ideea de fericire” umblînd prin Copou și prin împrejurimile orașului și cum am purtat-o ani de zile în mine, sau ținând-o de mână, ca pe cel mai de preț odor, cum mă gândeam la Iași când îmi era greu sau îmi era dor, cum l-am avut adânc intrat în sânge-ca pe un balsam călduț din flori de tei.
Și peste ani, cum m-a copleșit Doamne, uimirea descoperită a iubirii, cel puțin la fel de arzătoare, pătimașă chiar, pe care o purtau colegii mei de facultate, Iașului nostru etern.
Și totuși Bacăul, care place atât celor întorși după ani în țară, cât și celor ce ne vizitează, are ceva glamour, o anume poleială de oraș așezat la intersecții de drumuri, de mare fost centru industrial moldav (acum vestită pepinieră de baroni locali și cenușii eminențe politice), o afișată prosperitate, o curățenie căutată și bine etalată, blocuri pastelate, mai multă prospețime a marilor companii comerciale (cel puțin la început).
Bacăul nu prea are monumente, dar deține o capodoperă a artei statuare, „Bacovia” de Ctin Popovici, o monumentală statuie ecvestră a voievodului Ștefan, precum și un valoros monument al sculptorului N.Spătaru „Alexandru cel Bun”. Tot aici trăiește un mare poet, un prozator de talie europeană, un critic și eseist literar vestit, un celebru pictor, actori și artiști plastici de top.
În Bacău fac istorie culturală și artistică, Centrul de Cultura „George Apostu” Bacău, condus providențial de un actor și Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu-George Enescu” din Tescani precum și multe galerii de artă.
Și nu în ultimul rând, Bacăul are totuși două universități (una de stat și una privată).
Da, Bacăul are ceva al lui care merită studiat și pus în valoare, iar ca județ e la o anume prețuire, având salarii spre vârf în topul național, multe resurse, o natură darnică și diversă (voi numai mare nu aveți! observa, cu stupoare și uimire, nu demult o doamnă din ministerul muncii, în vizită prin județ).
O reală capitală geografică a Moldovei, (niciodată însă o capitală în sensul adevărat al cuvântului!) această regiune este cuprinsă, împreună cu Iașul, într-una din cele mai fascinante culturi europene, Precucuteni-Cucuteni-Tripolye, ai căror locuitori totodată vechi, aprigi, blânzi și însemnați, care prin cultura și civilizația amintită încearcă să ne arate de peste șase milenii, că se poate dăinui admirabil dacă... „nu ne limităm doar la supraviețuire!”
Oct. 2007