agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-01 | |
14 decembrie
,,…ascultă cum ninge-decemvrie!,, N-am nici un chef. Luminițele multicolore care au împânzit Þara, colindele arhicunoscute, deja desacralizate, repetate nonstop și monoton, mai mult mă irită. Atmosfera de Crăciun care se pregătește nu mă mai atrage, nu-i mai simt farmecul, esența mistică a unui ritual păgâno-creștin dominator în prag de iarnă s-a estompat…în decembrie ’89 am plâns când am citit colindele publicate în cotidiene. Era o minune, renăscusem, visam! După 20 de ani sunt trist, excesiv de lucid și îmbătrânit sufletește. Cineva a ucis speranța, ceea ce este grav. Știu că 2010 va fi anul supraviețuirii fizice, și poate că Lenin sau Marx sau Engels, dracu să-l ia pe cel care a zis-o, a avut dreptate, ,,existența determină conștiința…,, și de fapt și celelate: spirit, moralitate, toleranță, valori. Cai verzi pe pereți, noi românii încă ne chinuim să supraviețuim, restul e diletantism… valori! care valori? spirit? De unde și pentru ce? de mii de ani trăim doar pentru bucătură, și-atât! Umilă existență, modestă menire! În Capital se fac estimări: un europen din 10 va fi șomer în 2010, creșterea economică va fi de 0,6% în UE, de 2,4% în SUA, de 8,6% în China și 24,5% în Qatar. Cât va costa un bilet de avion până la arabi? Goodbye Lenin (un film ingenios despre căderea zidului Berlinului). Goodbye…România! Am început volumul doi al Cronicii de familie. Subiect pretențios, dar nu imposibil. Să dai cu nasul cam print toată istoria modernă, de la Cuza la comunism este un act de curaj. Personaje în exces, acțiune tabloidizată, secvențe istorice neconcludente (răscoale țărănești, războaie), mult mai bine conturate artistic la Rebreanu și Camil Petrescu, cancanuri interbelice, dar și pagini superbe de literatură. Capitolul Salata (partea a unsprezecea), în care se descrie uciderea unor țărani bulgari nevinovați, ca pedeapsă pentru crimele comitagiilor dobrogeni, și procesul de conștiință al căpitanului Dumitriu și al frumoasei sale soții Maria Therezia, m-a emoționat profund, mi-a surescitat umanismul prăfuit. Crime oribile, …istorie! Să mori nevinovat! …ce tâmpenie, ce ghinion! Nota bene pentru documentarea autorului. Oare de ce nu a rescris romanul în exil? Unele pasaje cu iz de propagandă comunistă sunt supărătoare. 15 decembrie ,, - Dumneata ai o certitudine ? - Nu dar caut…Așa îmi justific existența…,, CCR a decis, …Escu încă cinci ani. Am acum o certitudine…! Am răsfoit ieri Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă, un fel de autobiografie literaturizată a lui Nicolae Manolescu. Strămoși cu steaif și în Ardeal și la Râmnic, orașul copilăriei . Radu Beligan a împlinit 91 de ani. Ce șansă, să trăiești, să simți, să joci aproape un veac într-o Românie atât de smotocită de istorie. Modest: nu mă consider cel mai mare actor, dar sunt cel mai longeviv…cu siguranță! Ifosele cu cel mai mare sunt nu numai o treabă realtivă, dar și de prost gust. Modestia este un argument al inteligenței. I-am citit memoriile, un titlu cu ceva insomnii…relevante, necesare. Sănătate și mulți ani în teatru, Maestre! 16 decembrie Prezența politicului în viața noastră ar trebui să fie un dozaj echilibrat de eficacitate și discreție.Nu e normal, cu alte cuvinte, ca politicul să devină o ocupație de fiecare clipă, un pariu perpetuu, un scop în sine.(Andrei Pleșu) Am ajuns de unde am plecat. Multă bălăcăreală pentru nimic. …Escu a fost la Curte. Emoționat ne-a propus un alt fel de mandat, al împăcării… a primit o lecție de la electorat. După amiază la taifas cu partidele și-a revenit! Piersic, logoreic și obositor, povestește unui moderator cum s-a pișat în căcăstufuri, un fel de jardiniere, la Viena. La 10 pentru România nu-l mai puteau dezlipi de microfon. Penibil, îi place flecăreala acaparatoare. În Biblioteca Academiei din Cluj Napoca, se află o lucrare a lui Nicolaus Copernicus, ale cărui oseminte vor fi reînhumate după 460 de ani, De revolutionibus orbitum coelestium. Cartea a fost tipărită la Nurenberg în 1543. Securitatea comunistă a săltat-o din biblioteca Bisericii Unitariene. Un exemplar se află și la Brașov. Unde oare ? A nins, e viscol. La câmpie e jale mare. De zeci de ore sunt blocate mașini în trafic. Secolul XXI, administrație deplorabilă, mizerie. Mașina ca mașina, patinează, nu mai avem nici măcar nisip cu sare, sărmană Þară, chinuit popor, dar pe drumul de fier să faci de la Constanța spre Capitală 15 ore, este de domeniul fantasticului. Și când toate astea ni se întâmplă cum să nu fi dominat de politic? Răbdare și tutun. Într-o seară Miruna îmi făcea teoria optimismului, mă bucuram pentru ea, dar nu mă putea convinge; nu știu dacă doar vârsta este de vină, dar nu mai am încredere în viitor. 25 decembrie Craciunul! Miros de sarmale, cozonaci, vin fiert, colindători de toate neamurile, reunirea familiei, cadouri, felicitări, SMS-uri duium, brad artificial împodobit la superlativ, dominat de culoarea roșie a globurilor și a betelei. Somn la discreție, stare parțială de bucurie și de bine. Am totuși o oboseală mentală care mă împiedică să gândesc și altceva în afara automatismelor și preocupărilor specifice acestor zile de sărbătoare. Politic ne-am liniștit. Avem Președinte, Guvern, leu cuminte, speranțe în pomana costisitoare a FMI-ului. …Escu vorbește: l-am împins pe copil! De ce doar acum? De fapt nici nu mă mai interesează, să cauți la politicienii români moralitate e ca și cum ai căuta fecioare neprihănite într-un bordel. Va trebui să îmi găsesc un alt plan de realitate la care să mă raportez pentru a putea supraviețui moral și spiritual. Consumul mitocăniei cotidiene m-a iritat profund în ultimele luni și urmările au fost pe măsură, puseuri de tensiune arterială rău prevestitoare. 20 de ani de la mișcările din decembrie 1989. Confuzie perenă. Întrebări care încă își caută răspunsul ne vor chinui și pe mai departe: cine au fost teroriștii, de ce s-au omorât militarii între ei, cine a decis fuga dictatorului la Târgoviște, cine a ordonat procesul trucat și executarea, de ce au fost omorâți fără frică de Dumnezeu români nevinovați, de ce au ajuns securiștii și nomenclaturiștii în prim plan, de ce tot ei, îndoctrinații comunismului ne vor și acum, cu toate că noi nu-i mai vrem ? Mă întreb de unde au aterizat la nivel decizional atunci, ezotericul Voican Voiculescu, multifuncționalul Sergiu Nicolaescu, portocaliul Petre Roman, nevindecabilul comunist Ion Iliescu și răzbunătorul general Militaru ? de ce ei și nu alții ? Am călcat în picioare comunismul, am dat sânge și trup tânăr ofrandă zeilor, am cucerit Libertatea dar nu am știut ce să facem cu ea! nu aveam cultura democrației, nu reușim sau nu dorim să o învățăm nici acum ! Plouă de Crăciun. Vreme pe dos, mohorâtă, umezeală, cenușiu monoton afară și în suflete. Pe Bistrița, în Neamț inundațiile au tulburat liniștea localnicilor. Zilele trecute am fost la Brezoi. Am colindat prin zăpada imacultă pe Gura Vacii sub Grui și am contemplat alături de C. peisajul hivernal din Loviștea: Cozia, Colții Forfecii, Delușelul, Chicirla, Vârful Vulturesei, Pleșile, Poiana Sulița. Peste noapte gerul mușcase fără cruțare. Zăpada sclipea provocator și scârția sub talpa încălțărilor, focul nu s-a stins în sobe. Am gustat atmosfera unei ierni de poveste. Am fost două zile fericiți, rupți de lume, de răutăți, de frica zilei de mîine. Brezoi! animus magnetic, loc subiectiv al reculegerii și al amintirilor, spațiu hiperbolizat, loc al tradițiilor și al unei lumi arhetipale așezate în tipare mitologice imuabile, loc subiectiv al începutului, incipit al unei vieți interpretate auctorial. …sindrom reumatic, Brezoiul mi-a intrat în oase…boală cronică Brezoi, loc de viață și de moarte pentru sufletul și trupul meu! 29 decembrie ,,Îți trebuie o doză de umilință maximă pentru a putea muri!,, Cioran, cel care recomanda altora sinuciderea se contrazice, dar este formidabil. Pui de lele, speculant de sofisme imbatabile, scrise într-o franceză literară șlefuită ca un diamant. Practic ne atrage atenția că moartea este o treabă comună, de care nu scapă nimeni. Pentru egoismul său este practic o umilință greu digerabilă, dar inevitabilă. Am terminat ieri seară de citit un dicționar al personalităților făgărășene de la 1800 până în prezent. O carte utilă, dar simplist structurată. M-a surprins lipsa reprezentanților minorităților, cu o singură excepție, filologul Schullerus Adolf. De ce nu l-au menționat oare pe Eghinald Schlatner, autorul Cocoșului decapitat, Mănușilor roșii și al netradusului Pian în ceață, care au făcut din Făgăraș un spațiu literaturizat universal? nu îmi pot explica. Din ținutul Făgărașului au răsărit numeroși intelectuali, mulți universitari în medicină, teologie, economie, filologie, sport, academicieni sau foști miniștri stabiliți mai cu seamă la Cluj Napoca sau București. Făgărașul a fost și se menține ca o așezare modestă în dinamica populației sau a oportunităților economico-socio-culturale, situată la jumătatea distanței dintre două centre urabane polarizatoare Sibiu și Brașov, ceea ce a determinat migrația intelectualilor în trecut dar și în prezent. Cu strângere de inimă i-am spus lui Ruxi: - Caută-ți de lucru în altă parte, ce să faci în Făgăraș,… nici comună nici oraș! Câteva personalități cu origini făgărășene, rămân modele de educație și caracter peste generații: Urs David Baron de Marginea(1816-1897), coordonatorul școlilor grănicerești din sudul Transilvaniei, focare de culturalizare a țăranilor făgărășeni în secolul al XIX-lea, generalul senator Boeriu Ioan (1859-1949) din Vaida Recea, comandantul Senatului militarilor români din Viena, coordonatorul repatrierii românilor din imperiul Austro- Ungar alături de Iuliu Maniu, cel care a asigurat ordinea socială în Transilvania până la declararea Marii Uniri, Șerban Nicolae de Voila (1858-1932), doctor în drept, deputat în Parlamentul de la Budapesta și conducătorul delegației făgărășenilor la Adunarea de la Alba Iulia din 1918, academicianul Augustin Bunea (1857-1909) din Vad, sociologul Traian Herseni (1907-1980), din satul Iași, colaborator al lui Dimitrie Gusti, inginerul academician Răduleț Remus Baziliu cu origini în Berivoi, mitropolitul Ardealului Streza Liviu Laurențiu născut în Sâmbăta de Sus, eseistul Octavian Paler (1926-2009) din Lisa, zootehnistul Ioan Þipu (1937-1991) din Hurez, fost ministru al agriculturii în primul Guvern postdecembrist și membru al echipei de handbal a României, medaliată cu aur în 1961 la Dortmund în Germania, alături de alți doi handabliști făgărășeni, Olimpiu Nodea și Cezar Nica, economistul Aurel Vijoli (1902- 1981) din Telechi Recea, viceguvernator BNR în 1946 și ministru de finanțe între 1957-1968, mitropolitul greco-unit Vasile Suciu (1873-1935) din Copăcel care își doarme somnul de veci la Blaj, juristul universitar Camil Negrea (1882-1856) considerat ca cel mai avizat civilist al Transilvaniei în perioada interbelică, publicistul Ion Codru Drăgușanu (1818-1884), autorul Peregrinului transilvan, istoricul literar Ovid Densușanu (1873-1938), profesor al Facultății de litere și filozofie din București, scriitorul și realizatorul TV Radu Anton Roman (1948-2005), scriitorul Sin Mihail, distins cu premiul USR în 1970 pentru romanul Bate și ți se va deschide, criticul literar și eseistul Ștefan Borbely, distins cu premiul pentru debut al USR în 1995, sculptorul Virgil Fulicea ( 1907-1979) dinVaida Recea, autorul busturilor lui Emil Racoviță, George Coșbuc, Horea, Iuliu Hațieganu, Alexandru Borzea din Cluj Napoca, Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Pavel Dan la Turda, Vasile Suciu la Blaj, al statuilor Baba Novac, Ostașul Român din Cluj Napoca, Omul stăpân peste ape de la Drobeta Turnu Severin. Sunt dor cei mai cunoscuți. Numărul lor este însă mult mai mare iar în prezent mulți tineri bat la porțile consacrării aiurea prin Þară sau pe Mapamond. Școala făgărășană are tradiție! Ruxi și-a cumpărat ustensile pentru schiat, va pleca după Revelion în Austria, la Ischgl. S-a modelat, este mult mai practică. Vacanța prelungită ne-a adunat, am făcut planuri. Miru speră să plece după liceu la studii la Viena. Vom vedea, să ne ajute Dumnezeu! 1 ianuarie 2010 Un an de Jurnal. Un an bun sau rău…depinde cum te poziționezi. A fost anul morții lui Jhon Updike…părintele lui Rabbit…al debutului gripei porcine, o nouă provocare pentru supraviețuirea speciei…al cimentării U.E prin acceptarea Tratatului de la Lisabona în Irlanda și Cehia…al eșecului Conferinței de la Copenhaga, unu la unu sau din altă perspectivă 2-0, SUA și China contra restului lumii…stânga aliată în rău cu dreapta în iresponsabilitatea față de mediu…a fost anul crizei, cuvânt killer aflat pe buzele tuturor dar mai puțin explicat pe înțelesul năpăstuiților…al divizării românilor, al fraudărilor electorale grosolane și al umilinței politice, tot la români …al înscăunării unui negru la Washington, al Nobelului pentru o scriitoare născută în România totalitară…al răzmeriței Twitter din Moldova…al descoperirii apei pe Lună…al încununării Barcelonei cu șase trofee la fotbal … al consolidării poziției nemțoaicei Angela Merckel… al rezolvării Lemei fundamentale de către un vietnamez de la Princeton…al acutizării conflictului dintre musulmani și americani…al teleportării controlate al primului atom… al atacului la optimism, al derobării responsabilității umane prin goana după arme nucleare în Iran și al amplificării angoasei… …. singura mulțumire sufletească a fost Jurnalul. De ce m-am opintit, de ce m-am încăpățânat, de ce m-am complăcut, de ce nu l-am părăsit ? Nu îmi este la îndemână acum un răspuns. Am scris Jurnalul unui om obișnuit, al unui om nerăsfățat de soartă, care crede că ar fi putut fi mai mult decât ceea ce este, fără să reușească să înțeleagă că este în fond ceea ce a reușit să facă, dar fericit pentru simplitatea și anonimatul său… aici este o frântură din viața mea, un an…câteva zeci de ani din aceștia și gata…exit…cineva mă va judeca. Câtă inocență pot încă să am și câtă supraevaluare subiectivă… va avea sau nu va avea dreptul să o facă, va fi obiectiv sau nu va fi…în fond aceste judecăți nu vor avea o valoare absolută, obiectivitatea nu există. Ființa prin însăși natura ei este subiectivă, de aceea și Jurnalul meu este subiectiv… alții vor folosi aleatoriu tactica copy-paste sau pur și simplu vor folosi un delete tabula rasa cu privire la ethosul ființei mele apuse…este un jurnal puzzel, cu de toate…fiindca așa a fost viața mea în 2009…serviciu, obligații familiale, știri TV, internet, speranțe, relații interumane mai mult sau mai puțin agasante, literatură ca hobby consumată alandala și interpretată la modul simplu al cititorului cât de cât avizat, politică din postura de chibiț și încasator pugilistic, speranțe, depresii, emoții, curiozități, ambiții, Brezoi în exces, amintiri, reproșuri, neputințe, plăceri primare ale sinelui, subiectivisme determinate de un Eu încă viril și constrângeri falite rezultate din exacerbarea unui Supraeu hiperlucid, gardian ineficient. …în fapt, punctul de vedere al unui om bucuros că a avut șansa vieții, preocupat până la obsesie de verbul a face, din păcate orice și cam oricum, născut supărat că România lui este prea săracă în spirit modern, inconștientă comportamental, imorală și prea des arătată cu degetul, …grandoman ca tendință de manifestare analitică și academică, chinuit maniacal de o anumită ordine, care personal îi lipsește, fiind dominat mai mult de preceptele teoriei haosului și spiritului didacticist al iluminismului pozitivist, decât de profilacticul pragmatism situațional și de incertitudinea metafizică a existenței divine… … lecturând Jurnalul unii se vor întreba cu ce drept am fost critic, uneori poate prea critic cu politicieni, scriitori, jurnaliști, cunoscuți, necunoscuți și alți semeni. Am fost caustic nu din răutate și nici din egoism… de așa ceva nici nu poate fi vorba, …judecățile mele, uneori aspre au fost emise în limita bunului simț. De cele mai multe ori ideile s-au născut subiectiv prin interpretarea operei și comportamentului lor sau prin intermediul imaginilor popularizate de media… am spus efectiv ceea ce am gândit la momentul eternizării clipei respective, sub influența unui raționament determinat conjunctural de termenii intrați în ecuație … niciodată însă preconceput, răutăcios sau demolator…dacă din întâmplare vreun personaj despre care am emis puncte de vedere mai greu digerabile, va citi Jurnalul, va trebui să-și antameze inteligența necesară pentru a înțelege că au fost părerile unui om obișnuit, implicat și de bunăcredință în măsura în care am reușit să evit bârfa, egoismul, derizoriul. … cu siguranță că vor fi alții care se vor întreba iritați de ce un Jurnal cu… Escu? Fiindcă pur și simplu trăim în Þara lui …Escu: Ceușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, posibil Antonescu. Atotputernici ieri, astăzi, cu siguranță și mâine. Fiindcă de un…Escu a depins în 2009 și va mai depinde încă soarta mea și a tuturor românilor. Spui România, spui …Escu! …Escu ne este hărăzit zodiacal…noi la rândul nostru le suntem sortiți electoral! Ultimul …Escu a fost în 2004 bumerangul care ne-a izbăvit de amenințarea unui partid stat, a fost posibila reprezentare europeană a unei democrații turmentate… dar, treptat a devenit mult prea jucător… Nu am cârcotit de dragul artei, ci pur și simplu așa am simțit Eu, cetățean neimplicat politic dar implicat civic, …am fost vocea poporului! Eu! într-o democrație asemenea personaje trebuie să existe…să vorbească fără frică de repercursiuni, chiar dacă greșesc… doresc doar o altă atitudine… să alegi în 2009 între doi candidați școliți de PCR, a fost practic o misiune imposibilă. …s-ar putea ca aceasta să fie valoarea gradientului democratic al societății românești la începutul lui 2010 și în concluzie doar atât s-a putu oferi pentru prima funcție în stat…nu lupta dintre valoare și nonvaloare va fi viitoarea preocupare, ci lupta dintre hrebenciuci și odraslele americanizate ale unor manageri de deșeuri urbane care ne somează impertinent să mulțumim providenței că nu ni s-a impus ca reprezentare legislativă o consoartă tupeistă cu apucături țațiste de schow biz provincial și o soacră. Am rămas fidel snobismului meu muzical și am ascultat Concertul Revelionului de la Viena, condus de dirijorul francez Georges Pretre. Noutăți pentru mine, Polka șampanie și valsul Bomboanelor vieneze dedicat de frații Strauss soției ambasadorului austriac la Paris, doamna Metternich, în speranța obținerii unor concerte în orașul de pe Sena. Finețuri pentru un scop comun în orice epocă a evoluției umane, traficul de influență. Ruxi a ajuns la Viena. Mâine va pleca cu G.la schi în vestul Austriei la Ischgl, lângă granița cu Elevția. Ieri m-a impresionat. Simțeam nevoia să o ocrotesc. A plâns, m-a muiat…îmi seamănă …reacționam asemănător copil fiind, când constatam o nereușită evidentă …am fost cuprins de un sentiment patern panicard …am constat că în situația nedorită în care una dintre fetele mele ar suporta o umilință din partea cuiva, aș fi în stare de orice manifestare pentru a le ocroti. …datorie de tată! Am consultat în ultima vreme documente referitoare la Brezoi și Þara Loviștei. Etimologic cuvântul lotru își are originea în sanscritul latra (hoț, jefuitor) provenind în română din geto-dacă, limbă cu origini indo-europene. Romanii l-au preluat sub forma latrones. Constat cu plăcere că pe un forum de specialitate se poartă discuții documentate științific cu privire la evoluția limbii române, condamnându-se teoriile excesive referitoare la slavizarea sau latinizarea ei. Mi-a reținut atenția o ipoteză lingvistică credibilă cu privire la continuitatea populării spațiului românesc după retragerea administrației romane. Practic, după războaiele daco-romane din 101-102 și 105-106, doar 14% din teritoriul Daciei a fost ocupat de romani și a rămas sub tutela acestora 165 de ani. În restul teritoriilor au rămas dacii liberi care și-au păstrat limba, care a conservat numeroase cuvinte cu origini sanscrite și care ulterior au fost utilizate alături de cuvinte cu origini latine, slave, turcice în îmbogățirea fondului limbii române. Utilizarea acestora și rezistența în timp denotă continuitatea populării teritoriilor respective și mai mult strânsa legătură între dacii dintre aceste regiuni, ceea ce a permis conturarea unei limbi comune și de înțeles atât în Maramureș, cât și în Moldova sau Ardeal. Este logic că latina folosită doar pe o suprafață restrânsă nu avea cum să se impună pe întreg teritoriul vechii Dacii în lipsa unui liant preexistent, limba geto dacă. Am terminat volumul trei din Cronica de familie, decăderea Cozienilor, instaurarea dictaturii comuniste, supralicitarea rolului artistului proletar întruchipat de Pius Dabija. Departe de realismul evenimentelor.Un comunism cosmetizat, umanizat inadmisibil, curvăsăreală în exces. Un roman al contrastelor ca subiect și ca valoare artistică 2009 s-a dus. A lăsat urme asupra fizicului și în suflet, un fragmentarium existențial consemnat într-un Jurnal, eliberarea emoțională a unui om obosit de ideea implicării, de dorința nebună de a povesti, de a se afla în treabă. Nu pot dormi. Revin la Jurnal…recitesc, împănez, rescriu. Nu mi-am găsit întru totul cadența mulțumitoare unei existențe împlinite. …exersez sublim mediocritatea! Ratarea mea își are originea în ideea nebună că fiecare clipă a vieții, fiecare mișcare poate fi anticipată, poate fi gândită, ordonată și rezolvată matematic. Gravă iluzie, vizuine mecanicistă, falimentară. Perfecționismul m-a determinat să fiu mai mult critic decât creativ atât în viață cât și în Jurnal. Nu mă deranjează ratarea ca nerealizare subiectivă, nu...dar este o chestie mult prea comună, o întâlnești la tot pasul. O limită, un neajuns, un punct slab! Geniul înseamnă simplitate, anarhie, voință, curaj! Lasă-te în voia sorții, plutește la întâmplare pe valurile vieții și reacționează rațional doar când ești în pericol. Þintele sunt bune pentru maniaci. Optimismul este de fapt o pasăre Phoenix care renaște în clipa potențială din eșecul clipei trecute, transformată în cenușă. De acum în colo voi lua mai mult în calcul hazardul cuantic, nu fiindcă vreau să evadez, să îmi explic comod ratarea, dar fiindcă pur și simplu durata arderii mele ca ființă pământeană ține pur și simplu de hazard…încă un an, doi, zece, douzeci sau Dumnezeu știe câți… Invocarea divinului denotă neputința, lupta surdă cu destinul a fiecăruia dintre noi! ….de ce ne place arta? fiindcă prin formele ei variate reprezintă victorii efemere, iluzia învingătorului, consacrării, elogiu de conjunctură…plăceri anodine…amăgiri despre putință în hârjoneala cu neputința ! Stare de veghe inexplcabilă, 2 ianuarie, deja ora 6,30. Nu pot să dorm… dor de tot și de nimic, dor de dor…așteptarea învinsului…condamnatului la sapânzurătoare…ardere albastră sau violet. În noaptea de Revelion ne-a vegheat o Lună albastră…poate a fost un semn, o sugestie. Un alt mod de viață și de moarte … ceva mai albastru! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate