iată cum trece înaintea bărbatului
rodirea viei
scoate de sub tăcere trup de rob
numindu-mă, fratele meu
ispită a visului dulce
acestă intimitate a ființei
slobode
ne îngrozește sfinții
ridică pe cale baricade
altminteri

***

nu pot merge unde tu
rugându-te, pentru un timp
ai părăsit sufletul
penibila spovedanie a formei
ce chin această lipsă
de fală
în cer și pe pământ
răgaz și putere
peste har

***

m-ai dat vrednic de judecată
cât spaima îmi privește trupul
și vorbele-mi ridică brațul stâng spre cer
unei hermeneutici anume
oare trestie
să-i hrănești pe cei mici
pe nimeni altul
cu un joc de lumini
ori copilării din cele care împlinesc
limba, cioplind călăuze