agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-06 | |
era un parc verde crud plin de leagăne eu alergam
de la unul la altul de parcă mi-aș fi ales leagănul în care urma să îmi dansez umerii a certitudine pentru tot restul vieții patru anotimpuri într-o singură zi aveam unghii scurte și albe ca niște picături de ploaie în care-mi purtam doar nedumeririle în picioare pantofi roșii de lac cu baretă călcam apăsat un fel de scuză pentru toate neîmplinirile-mi de copil aveam cireșe cu codițe în urechi pe post de cercei mă simțeam absurd și cochet de liberă mama încerca să-mi sufle nasul în albul batistelor ei apretate să-mi țină ritmul să mă prindă de mână să nu mă scape să nu mă lase să mă lovesc de dorul de alți oameni să nu mă lase să fug prea departe de părul ei lung și negru mă făcea să cred că ne-am iubit într-o altă viață fără să ne-o spunem tata fredona mereu sweet child in time venea la noi acasă seara fără bani de pâine se auzea mereu o liniște înspăimântătoare din tocurile ferestrelor deschise mama alerga mereu să le închidă să nu ne răzbească tristețile până la vecini și dincolo de curcubeul nostru alb-negru totuși eu mi-l imaginam pe tata coborând cald și înalt dintr-o caleașcă albă trasă de rândunici chiar și când arunca scrumierele de pereți în mii de cioburi puteam să fac asta la fel de bine aș fi putut să mă nasc și prințesă foamea se prelingea ca o ploaie de vară pe geamurile închise el stătea mereu neputincios acolo în fața ușii mă săruta apăsat pe gură nu înțeleg de ce nu ma trăgeam poate pentru că mă privea cu ochii aceia ce i-aș fi vrut nemuritori chiar dacă dura și durea uneori o veșnicie pâna privea în altă parte de fapt nu nu ne-am jucat niciodată tata cu mine visam în secret cum m-aș fi jucat cu inima lui mi-aș fi dorit să-i stau pe genunchi să-i împac măcar mâinile nu puteam să spun nimănui pe-atunci cât mă simțeam de târzie în eleganta-mi solitudine îmi strângeam genunchii la piept eram frumoasă ascunsă în glasul meu mut de copil dormeam singură și strâns cu toate păpușile înghețate ale lumii în toate brațele mama mă trezea devreme dimineață îmi împletea părul cu asprime aveam pielea roșie de la pulovărul gros de lână mai degrabă mi-aș fi lipit nasul de ea îmi încălzeam mâinile de căptușeala buzunarelor de pantalon trăgea cortina mă certa că nu stau dreaptă recitam musafirilor o rămâi rămâi la mine te iubesc atât de mult ale tale doruri toate numai eu știu să le ascult nu-i vedeam lacrimile nu nu le vedeam niciodată eram atentă la scurgerea din oțel inoxidabil a orelor la trecerea mașinilor înzăpezite prin fața casei la scrâșnetul străin al pașilor prin zăpadă toate deveneau linii continue dungi paralele de moarte albă uneori mai venea și Crăciunul mi-era mereu bine și cald de la freamătul portocaliu al mandarinelor în nări mama făcea salată de vinete eu desenam cu degetul milioane de fluturi pe geamurile aburite din bucătărie își doreau cu toții cadoul perfect băteau din aripi în ritmul nocturnei lui Chopin prin viața ce o conturam în zvâcnetul lor neobosit reușeam să mă mai nasc pentru încă o noapte pentru încă o dimineață pentru încă un sfârșit tandru de copilărie.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate