Vezi tu, calitatea aia a mea de medium s-a dus pe apa sâmbetei... Care sâmbătă? Aia din ziua de 5 noiembrie 2010... n-a fost sâmbătă? Crezi că mai contează?! Toate zilele miros la fel, anotimpurile s-au schimbat... Lumea merge mai departe, de ea însăși... Mai aproape sunt faptele mărunte de viață... obișnuința cu Răul a Românului în care credeai și pe care îl iubeai... astă vara, atunci când am tras o fugă să te văd la Casa de Cultură din Constanța, ți-am spus ținându-te de mână, să nu faci vreo prostie, ți-an spus că ai un spirit-suflet uriaș care te poate trece de boală, și totuși, scârbit de mersul vremilor, de legi, de bazaconiile astea efemere... te-ai lăsat învins... Taia (bunicul), puternicul copilăriei mele, mi-a spus după ce a murit fiica lui așa: Eu o să mor curând, nu mai bate cale să vi să vezi un hoit, oamenii mai și mor... să nu porți negru după mine, ești slabă ca dracu... și pe mine nu mă aduci înapoi cu nimica, nici cu bocetul nici cu haine cernite... Trăiește tu ce n-am putut trăi eu. Și bunicul nu era bolnav, sau nu arăta semne de boală... În 40 de zile s-a stins.
Când ai plecat tu, m-a cuprins o ciudă năpraznică... Erai învățătorul meu în ale iubirii, erai omul cu care săteam de vorbă ca și cu Dumnezeu... Nu mi-a trecut ciuda abdicării tale... Condamnată la viață, neavând cum să-ți mai pun întrebări, cum să-ți spun durerea Lumii mă simt al naibi de stingheră... Și nu mai visez, nu mai știu din vise ce-o să fie mâine, azi sau ieri...
Au înflorit macii!!! Corcodușii au corcodușe ca păstăile! Au fost cei mai sensibili la radiații! Doamne, ce dor îmi e stau cu tine de taină...