Aș vrea să mă ridic, dar patul este plin de stele
prinse în scame,
visele mele s-au transformat în praf,
am impresia că în fiecare noapte copiii se joacă de-a hoții și vardiștii,
se împiedică în nisip.

Au fost zile în care am mâncat doar salată verde
și am băut 3 kile de apă,
m-am luat la întrecere cu vântul, am uitat că mă doare pieptul de la alergat,
mi-am pus plămânii în iarbă, la răceală,
nu m-am mai gândit că moartea ar putea arde
ca într-un cuptor.

Uneori trântesc pe perete cărțile care mi-au plăcut,
le trag doi pumni,
în zadar, știu că nu vor leșina în veci,
tentativa mea de chirurgie nu funcționează, anestezicul este ca o urzică moartă,
ațipirea tot mai grea, tot mai neutră,
tot mai întârziată.

cântecele se dizolvă în apă, am obținut un tablou în format A3
unde soarele nu pătrunde norii,
este un apus de vară crud, (ar fi numai bun pentru capre)
nuanțele au alunecat pe covor, culorile sunt imitate de pete placebo.
Am început să cred în Dumnezeu,
Îl ascult cum bate în ușă ritmul versurilor mele. Într-o zi
vor veni îngeri stângaci,
vor sparge ceștile de cafea. Abia atunci Îi voi deschide,
se va lua la bătaie cu ei,
iar eu voi ieși rapid pe ușă și îi voi închide acolo.




http://www.youtube.com/watch?v=APW_QwzGg2o