agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-06-07 | |
Primul număr din Magazinul Funerar, revista profesioniștilor din domeniu, lansat joi 19 mai 2011 la Centrul de presă ROMEXPO, cumva ca avanpremieră Bookfestului, surprinde prin calitatea promisă de chiar coperta sobră, cu un desen dureros de Dorel Zaica amintind cuiele lui Christ, încadrat de recomandări din Sumar – Arany Levente: Îmbălsămarea înseamnă civilizație, Legea cimitirelor, Deputatul Lakatos Péter: Cimitirele sunt orașe fără partide politice.
Profesioniștii din domeniu pot fi „producători, importatori sau distribuitori de sicrie, accesorii, articole funerare, obiecte bisericești, organizatori de evenimente specifice, restaurante și servicii de catering, instituții sau organizații din domeniu și lista poate continua”. Pe lângă actualitatea funerară, prezentări de produse, știri despre firme sau publicitate, vom găsi noutăți din domeniul economic, legislativ, medical. Dar ce ne fascinează la viitorul periodic, de care suntem siguri că nu va sucomba, este promisiunea unor pagini dedicate „literaturii, muzicii, picturii, toate făcând, evident, referire la domeniul funerar.“ Alte titluri incitante sunt: Elisabeth Taylor, divă și după ce și-a dat ultima suflare Caligrafiile Morții sau Viața după Zaica Cimitirele evreiești din România, un dosar sensibil Funeralii New Age: americanii își expun rudele decedate în vitrină Când eroii mor... Onorurile militare Pedeapsa capitală – istoric și perspective Prevederi testamentare atipice și aberante Cimitirul Bellu, un loc de regândire al propriului rost. Dintre noutățile de la Expo Funerare 2011 semnalăm: capace de sicrie cu aer condiționat, sisteme de asigurare împotriva jafurilor, sicriele din metale și lemn de esență tare. Pentru clienții conștienți ecologic este atractiv sicriul ușor din fibrotec, care emite la ardere cu până la 75% mai puțin dioxid de carbon decât cele din lemn clasic. Cine a avut curaj să caute la Romexpo pavilionul F, a putut constata că spaima o dau nu lucrurile, indiferent de simbolismul lor, ci prezența decedatului. Altminteri, mașinile funerare de la intrare păreau primitoare, iar obiectele din interior nu arătau mult altfel decât cele de la un Salon Auto (care au și acelea încărcătură funerară), judicios proiectate pentru îndeplinirea funcției lor. Acoperindu-se și această nișă, ne-am înmormântat în normalitate.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate