Între pereții sfințiți
de sute de ani
îmi pare rău pentru păcate.

am uitat de mult timp
că viața toată trebuie
să fie mai mult

decât o sumă de lucruri
din care încep să scad
când dispar de lângă mine
toate motivele.

unul câte unul,
devorate de cruzimea bătrâneții mele,
își iau lumea-n cap
și mă lasă singur,
disprețuitoare,
în omenescul meu
curgător.