mă simt de parcă aș fi acostat un înger.

alunec pe treptele nesfârșite ale orașului. vitrinele bubuie de neoane.
ochii îngerului sunt însângerați. vreau să-l scot de aici. să-l scot afară în câmp sau mai bine să-l urc pe un bloc și să-i dau drumul

totul se preface în noapte. nu știu unde naiba să mă mut până în zori. nu am nimic. singurătatea e o cățea.
mă mușcă.

nu mai am absolut nimic. decât mersul pe jos.

îngerul a îmbătrânit și s-a trântit pe asfalt. în locul lui o băltoacă. nimic altceva. aș vrea să fiu un câine să-l beau fără să-mi pese. mi-e o sete cumplită.
nu-mi pasă.