Te vei roși puternic și te vei simți descoperită și cu un gram mai mult dependentă de el și de bunul lui plac. Vei fi fericită când te va suna, plictisit și enervat din cauză că s-a luat cablul. A pierdut meciul. Dar tu ești fericită că te-a sunat să-și umple timpul cu tine. Începi să crezi orbește în el.
Am vrut să fiu o fată perfectă. și am eșuat în cel mai lamentabil mod când mi-am dat seama că nu pot, pentru că au apărut diverse, diverși și iar diverse care mi-au oprit glorioasa ascensiune. Am vrut să fiu „voievod” la feminin și nu am reușit pentru că încă nu am găsit forma de feminin a substantivului. Vroiam glorie și aplauze frenetice pentru fiecare pas, pentru fiecare ușă deschisă, pentru fiecare zâmbet orbitor. Vroiam să am o sabie cum numai în desenele animate mai vezi, și superputeri… și o lume sau un imperiu în declin pe care să-l salvez în văzul unui public paralizat cu super-sabia mea; și, eventual, un Făt-Frumos la ananghie pe care să-l salvez tot eu. Am vrut o viață de basm și am avut una de telenovelă fără nici un univers de salvat sau cine știe ce mascul în pericol.
M-am oprit speriată când a trebuit să fiu ce-mi propusesem, adică fata perfectă, pentru că mi-a fost frică să nu fiu eu cea salvată, pseudo-prințesa la ananghie, în pseudo-palatul meu de cleștar.
Urăsc grețoasa senzație de milă atunci când eu sunt subiectul rațional al acesteia, dar mă simt net superioară atunci când vine vorba să-l împărtășesc în compasiunea mea pentru un alt suferind.
Mie nu-mi trebuie o zodie, ci un alt zodiac pe care să-l confrunt și, implicit, un alt sistem solar, un soare de care să-mi fie milă, și câteva planete, împrăștiate ici-acolo care să se miște ascultătoare după surprinderea mea mimată într-un mod cât de cât plauzibil.
Dacă s-ar consuma timpul în sens invers, oare am dormi ca să ne trezim obosiți? Am borî ca să ne fie foame și ar ploua de jos în sus? Ne-am naște prin moarte și am muri în naștere ca să devenim ce? Un gând. Am coborî scările cu scopul de a le urca și am divorța mai întâi pentru a avea un motiv de a ne căsători. Asta e oarecum apropiat de existența tumultoasă a unora sau a mai multora. Am întineri ca o consecință mulțumitoare a bătrâneții. Ne-am mântui ca să ne putem bucura de păcat mai apoi și ne-am face temele înainte ca acestea să ne fie date. Am spune prima dată „Nu te mai iubesc” și apoi „Cred că m-am îndrăgostit de tine”. Am fi adulți ca mai apoi s-o dăm în adolescentisme și în drame existențiale. Am avea o personalitate ca s-o pierdem la sfârșit. Am porni de la „Odihnească-se-n pace!” și am ajunge la „Mama!”, rostogolindu-ne cu minus douăzeci și patru de ore din minus douăzeci și patru de ore (a se observa că raportul este întotdeauna pozitiv, fie că inspiri, fie că expiri). Am avea numai copii de milionari și s-ar termina cu părinți fără nici un șfanț. Ne-am teme prima dată de Dumnezeu și mai apoi de Bau-Bau. Am privi coloniile drăcești trecând de la statutul de „curvă” la cel de „mironosiță”, iar Adam și Eva ar mânca din măr ca mai apoi să fie fericiți în Eden până la adânci tinereți.
Aș fi dezamăgită că nu pot fi fata perfectă și aș sfârși prin a mă bucura de speranță; aș iubi-o pe Morgană și aș urî munca pentru că aș începe cu roadele și aș termina cu gândul „Of, cât e de lucru!”. Aș slăbi ca să mă îngraș și aș fi prima dată majoră, iar mai apoi minoră. Te-aș iubi acum ca să te iubesc și peste minus doi ani. Am sărbători împreună Paștele, apoi drumul înapoi al Crucii și într-un final așteptarea lui Moș Crăciun. Aș folosi mai întâi tampoane și după aceea pamperși. Am urca pe o hiperbolă descendentă ca și cum am coborî, iar drumul ar fi mai ușor. Mici parabole pe aici, pe dincolo (te văd acum ca să-mi fie dor din ce în ce mai puțin până când te văd următoarea dată, adică data trecută; deci acum mi-e mai dor de tine, decât data trecută, sau data viitoare: te iubesc acum ca să te iubesc și mai târziu adică/sau mai devreme).
De la teorii la non-teorii, de la curcubeu la ploaie, de la ploaie la soare, de la Bohr la Rutherford, iar mai apoi la Thomson. de la e-mail la SMS, la scrisoare și cred că am termina la porumbel. de la Iisus la Jupiter, iar apoi la Zamolxis. De la mine la tine, iar după aceea la alt mine.
Respir cerul material al lunaticilor și cosmosul marțienilor când mă hotărăsc să cred că Pământul stă în cer ca o broască în carapace cu conexiuni interioare și tot tacâmul unui mod de conviețuire simbiotic între encefal și craniu, sau parazitar în cazul celor reduși.
................................................................................................................................................
Agonie, euforia și într-un final trecutul ca un vis al viitorului, manualul „Cum să trăiesc înspre ne-mine”.Am trăit arcade de umbră stropite cu foșnete și brusc, mă trezesc în zborul tău, dar în locul meu și iarăși mă ciupesc de gene zgomote fără lumină ale nimănui. Le-am chemat să-mi invoce o gravitație a pleoapelor, să ma numere până la 22 și să ma lase acolo în jilț, sub arcada până la prima cârtiță și până la mult speratul centru de recuperare de pe contrasens. Mai spune-mi odată ce-nseamnă să fiu eu și cântă-mi ceva, dar nu liniștea de pe buricul degetului, ci amețeala din urechi. Mai spune-mi odată ce-nseamnă să fiu eu pentru că uit mereu celălalt minut următor și carnea din unghii și oceanul din apă și zâmbetele camuflate de ploi și tu cel din tine care uiți să întorci ceasul înspre viitor.

Tu cel din tine mai spune-mi ultima oară, într-o prima dată ce-nseamnă să fiu eu...
................................................................................................................................................

Te crezi o bună gospodină și te gândești cum îi place lui cafeaua dimineața.
Asculți muzica unor rebuturi sociale și te căsătorești cu șabloane ieftine și cu un cântar nou.
Să porți tocuri sau să porți platforme.
Să adormi cu ventilatorul în priză sau să te îndrăgostești. Ai fi surprins să descoperi cât de bine se confundă cele două în unele situații. Concluzia e aceeași: te-a tras curentul.
Să privești în gol sau să-ți ții ochii deschiși doar pentru că nu vrei să adormi.
Azi sunt în doliu. Mi-a murit tabloul de pe perete și odată cu el melodia mea preferată, un număr din telefon și, probabil, pofta de mâncare.
Ai carismă, cercei mari, rotunzi și un orgoliu în colțuri. Și-acum ești rea. Foarte rea. Și te încurajezi singură dansând ca apucata prin camera dezordonată atent.
După ora 3 a.m. începe să se însereze. Bagi găinile în coteț și storci nostalgie adolescentină din fiecare gest al mediului înconjurător. Îți dorești să vină iarna sau să te sigilezi într-o cutie de carton, să nu-ți vadă nimeni bubele de la gură sau frustrările. Cauți soluții de rezervă. Consulți agenda telefonică și ocupi arbitrar un timp viitor al altei persoane, aleasă, evident, arbitrar. Și scoicile tot nu se sparg în palma ta. Închizi ochii. Pictezi tablouri. Îți construiești o carieră ca Dj obez. Și închizi ochii din nou. Se înnoptează, prostuțo! Și ți se duce bronzul „În memoriam”.
Vrei să miroși flori de liliac, dar s-au uscat și ele și bubele de la gură și pomeții proeminenți din oglindă. Eu zic să-ți reînnoiești cardiograma, dar ai grijă cu liniile drepte: sunt plictisitoare, chiar și când sunt șoptite. Ascultă marea în loc s-o zdrobești printre amprente transpirate. Poate că îl vei găsi chiar tu pe bietul Ovidiu. Ar putea fi un „alter ego” al tău: „Bună, sunt conștiința ta dându-ți pe cineva cu care să vorbești!”.
Îți amintești de prima ta jucărie de pluș? Un iepuraș de un alb jegos ce acum zace uitat în praf undeva pe noptiera plină de produse cosmetice expirate. Încă ești acneică.
Acum, hai să scrijelim împreună o nouă melodie preferată căreia să-i prinzi în păr steluțe de mare. Poți să-ți apropii vârfurile picioarelor și să-ți îmbrățișezi genunchii.
Tu când vrei să fluieri uiți regula și te intimidezi.
Îți intră bretonul în ochi și scorpioni virgini în urechi.
Copiii avortați sunt proscriși exilați în cimitirul de mașini. Puteai fi unul dintre ei, dar mă-ta nu te-a vrut Robin Hood în Grădina Ghetsimani. Te-a vrut plod în curtea casei. Și te are fată mare cu gânduri ucigașe din cauza unui Richard Inimă de Leu cu zâmbet tâmp. Spune „Aaaaaa!” ca la dentist și rămâi cu buza umflată ca un pește pescuit. Îți cresc branhii și aripi și solzi în nări. Începi să scoți fum.
Ai observat că, după fiecare război, cerul, din cauza accelerației gravitaționale, stă să se răstoarne, sau să se frângă stâlpii de curent care-l susțin? Chiar vrei să iei drujba și să tai copacul? În felul ăsta vrei să se ducă dracului căsuța din copac? Ai grijă: Dumnezeu și-a făcut cuib acolo sus și stă la clocit de noi copii mai mult sau mai puțin avortați.

***

Iubește-mă! Fă-mă să-mi mușc buzele până la sânge și să-mi placă sărat, să evit, totuși, excesul ce dăunează grav sănătății mele mentale. Elimină din alfabetul meu toate consoanele și învață-mă cuvinte vocalice! Fă-mă să iubesc cimentul rece după ploaie și ajută-mă să-mi limitez lumea la o singură clipire! Þine-mă de mână când îmi îngrop degetele de la picioare în întunericul cu alunițe din care răsar visele de care sunt dependentă! Ajută-mă să prind rădăcini și jertfește-mi o creangă, omagiu realității pentru că mi-a păstrat visele în stare brută!

***

Să faci din prezent trecut înseamnă să coși cu urme subtile de durere o amintire.
Să faci din trecut prezent – proces de ciclare al vieții.

***

Nu vreau să fiu o criminală și să-mi ucid de una singură cearșafurile. Nu vreau să-mi mânjesc cearșafurile cu transpirația unor gânduri negativiste. Vreau doar să le smotocesc așa cum știu eu. Nu vreau să-mi ucid clipirea.
Aș vrea să-mi fie cald, dar am picioarele reci. Nu vreau să fiu o păpușă de plastic. Vreau să rămân printre cearșafuri imaculate jubilând.

***

În amalgamul acestor clipe, incapacitatea unei rațiuni decente te sufocă în liniște. Visul tău constă în cele câteva clipe de rezistență antimoțăială. Te simți de ca și cum ai aștepta la linia de start fluierul care ți-ar oficializa începutul cursei, dar arbitrul a rămas blocat în lift sau a adormit pe toaletă. Vrei să faci transplant de suflet unei persoane care duce lipsă și constați cu stupoare că tu ești persoana în cauză. Þi-ai extras sufletul printre coaste ca să ți-l faci cadou ție însăți.
Norii sunt pur și simplu cearșafuri mototolite, în care te pierzi virginal la fiecare val. E un vis de neatins de fiecare dată când îl pipăi. Data viitoare va fi imaculat iar.
Cearșaf – formă vizibilă a unui nor din imediata apropiere.
Nativ dominant fără reflexe primare, în lumea fanteziei proprii, te închipui doar tu în rochie albă pe un nor alb, împotmolind cearșafuri albe într-o lume la fel de albă. Peste toate, cerul tău nu mai înseamnă Soare de ceva vreme pentru că Soarele e de cauciuc.
Þi-ai pus dragostea pe bigudiuri ca să nu-l plictisească pentru că liniile drepte chiar și când șoptite sunt plictisitoare. Fluturii din stomac au murit pentru că a trecut și ziua de azi. Roiesc țânțari înfometați printre intestinele tale. Ai hemoroizi sau cum spui tu: armăsari fără potcoave născuți din ouă de țânțar. Bea multe lichide și ia un Ibalgin; ăstea sunt doar crampe menstruale. Ești atât de sexy când ești pe stop!

***

Mânjește-ți buzele cu ruj înainte să bei cafeaua. Vreau să te sărut a doua oară în dimineața asta...